• Curierul de Hâncești

În gura presei... Mingirenii îşi valorifică talentele!


O activitate demnă de toată lauda şi bună de preluat şi pentru alte localităţi din raion s-a desfăşurat pe parcursul a două duminici în s. Mingir. Este vorba despre un spectacol cu participarea sătenilor, care şi-au demonstrat talentele la mânuirea unor instrumente muzicale, cum ar fi armonica, toba şi instrumentele cu clape. Evenimentul, organizat de administraţia locală, a adunat localnicii la scena de vară din sat, unde spectatorii au încins şi o horă, ca să-şi susţină consătenii talentaţi. În final, primarul Ilie Chiţanu le-a înmânat diplome şi le-a mulţumit pentru participare. Şi pentru că spectacolul a trezit interesul mai multor instrumentişti locali, urmează să fie continuat şi în altă zi de duminică, această tradiţie urmând a fi înrădăcinată în localitate şi în anii următori, fără a se stabili vreo limită de vârstă a participanţilor. Scopul evenimentului cultural este de a valorifica şi promova talentele din sat şi a-i încuraja pe oamenii talentaţi să se afirme prin lucrurile frumoase cu care sunt înzestraţi.

În lipsa altor evenimente culturale la nivel de localităţi rurale, organizarea spectacolelor cu participarea talentelor locale este o alternativă frumoasă de recreere după o săptămână de muncă, la fel ca şezătorile de altă dată!

Elena ZAIŢEV

22 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco