• Curierul de Hâncești

5 medalii pentru sportivii din Hânceşti la Campionatul naţional K-1

În perioada 25-28 noiembrie curent, a avut loc Campionatul Naţional la K-1 unde au participat tineri divizaţi în trei categorii de vârstă (juniori, tineret şi seniori). Sportivii hânceşteni au luptat pe cinste, obţinând 5 medalii, dintre care trei de aur şi două de bronz.


La Campionatul Naţional K-1 au participat 600 de sportivi din întreaga ţară.

Reprezentanţii hânceşteni ai luptei K-1, care au obţinut medalia de aur, sunt: Artur Savin, 57 kg (seniori), Nicolae Bucşa, 60kg (tineret) şi Adrian Bucşa, 54kg (juniori). Cei care s-au învrednicit de medaliile de bronz sunt luptătorii: Valeriu Raiu, 54 kg (tineret) şi Cristian Bric 51kg (juniori) . 

  Datorită Campionatului Naţional la K-1 din acest an a fost formată Selecţionata Naţională care va reprezenta Republica Moldova la Campionatul European şi Mondial. 


  Antrenorul Igor Untilă este foarte mulţumit de rezultatele obţinute, întrucât, spune el, s-a muncit mult.


  „Băieţii au un regim foarte strict, iar antrenamentele se desfăşoară practic zilnic. Dincolo de faptul că avem relaţia de antrenor – sportiv, suntem şi buni prieteni. Mereu când aceşti băieţi bravi au nevoie, eu mă strădui să le fiu alături. Trei medalii de aur şi două de bronz este un rezultat bun, fiind susţinut şi de discipolul meu, Igor Moşneguţă”, a spus antrenorul.  

  Menţionăm că tot în luna noiembrie s-a desfăşurat Campionatul Naţional de seniori la box, unde boxerii hânceşteni au obţinut 3 medalii - una de argint şi două de bronz.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco