• Curierul de Hâncești

Actoria – o pasiune născută din copilărie

Ana Bumbu este o tânără de 20 de ani, originară din localitatea Mingir. Chiar dacă astăzi este studentă la medicină, aşteaptă cu nerăbdare weekendul când are ocazia să revină în sânul familiei sale artistice, trupa de teatru „Ghioceii” unde îşi dă frâu liber talentului.


„Pasiunea pentru teatru a început încă de când eram pe băncile şcolii şi aveam doar 12 ani. Se zvonea prin instituţie că se adună elevi pentru trupa de teatru dramatic „Ghioceii” şi eu am mers din curiozitate. În momentul în care am ajuns în sala de repetiţii, am văzut o grupă de tineri care prezentau un spectacol şi am rămas plăcut surprinsă de forţa spectacolului şi emoţia puternică pe care o evocau acei tineri.  În acel moment, am decis că vreau şi eu să fiu actriţă şi să joc pe scenă personaje pe care să le simt. Visul meu s-a realizat, sunt deja 8 ani de când fac parte din trupa de teatru „Ghioceii”, a povestit Ana.


Teatrul pentru eroina rubricii noastre este libertatea de a trăi şi visa prin personajele pe care le joacă. Fiecare spectacol a devenit o lecţie de viaţă, exact cum fiecare personaj reprezintă o tipologie, un caracter. 


„În fiecare personaj mă regăsesc pe mine sau pe cineva drag. Învăţ cum să fac faţă anumitor probleme de viaţă cu care mă pot confrunta pe parcurs, sau descopăr diverse caractere cu care s-ar putea să contactez şi în viaţa reală. Pe parcursul anilor, am îmbrăţişat mai multe roluri, începând de la rolul de Clovn în spectacolul „Dumbrava Fermecată”, acesta fiind primul meu rol. Ţin minte că înainte de a ieşi în scenă, aveam emoţii colosale, îmi făceam griji să nu fac un gest greşit, să nu uit replicile, şi alte griji caracteristice unui începător, dar totul a decurs mai bine decât mă aşteptam. Mi-am spus: „Am reuşit şi ştiu că pot mai mult...”.  Am avut şi alte roluri: Gogoaşa, Mama lui Aladin, Chelaresa, Motanul încălţat în spectacolul cu acelaşi nume, Mama - în spectacolul „Şalul Verde”, nora cea mare în cadrul spectacolului „Soacra cu trei nurori” şi  Carmina din spectacolul „Liola” de Luigi Pirandello, rol pentru care am  obţinut nominaţia de  „Cea mai bună actriţă în rol secundar”, a mai spus tânăra.


Cei care au încurajat-o şi au motivat-o să urmeze drumul artei sunt familia şi prietenii cărora le este recunoscătoare. Nu va uita niciodată şi acele cuvinte de încurajare ale bunicii, când Ana împreună cu ceilalţi membri ai trupei a obţinut premii semnificative în cadru festivalului „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni România, Premiul mare în cadru Festivalului Naţional „Scena” din Reghin, Târgu Mureş etc.


„Actualmente sunt studentă la medicină. Mereu sunt întrebată cum reuşesc să combin o meserie atât de grea şi o pasiune atât de frumoasă, iar eu le răspund simplu: „Medicina o studiez dintr-un vis naiv de copilă, când am mers pentru prima oară la spital şi mătuşa mea m-a întâmpinat cu halat  alb şi eu am rămas fascinată de imaginea ei. Teatrul însă este un balsam pentru suflet,  o pasiune care mă v-a urmări mereu şi de care nu vreau să mă despart. Oriunde nu mă va duce drumul viitorului – trupa „Ghioceii” va rămâne mereu în amintire.



  Pasiunea  pentru teatru a luat naştere în sufletul Anei foarte repede, pe neaşteptate, a venit cu paşi mărunţi, neînsemnaţi în personalitatea ei care tocmai lua formă şi în timp a devenit un mod de viaţă, schimbându-i modul de gândire şi transformând-o într-o artistă în devenire.

  „Toate succesele mele în ale actoriei sunt de fapt meritul profesorului şi nu în  ultimul rând a bunului prieten, şi îndrumător  Mihail Sîrbu, conducătorul trupei de teatru „Ghioceii” care după cum spunem noi, este magicianul nostru care face din copii adevăraţi actori ai scenei”- ne-a spus la încheiere viitoarea artistă. 



Elena Golubnic

7 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco