• Curierul de Hâncești

Angajaţii ÎM „Regia ARA” şi-au marcat ziua profesională

Vinerea trecută, angajaţii gospodăriei de locuințe și deservire comunală ÎM „Regia ARA” au marcat ziua profesională, care de fapt anul acesta au sărbătorit-o cu puţină întârziere, aceasta fiind stabilită, de fapt, în ultima duminică a lunii aprilie.

Angajaţii întreprinderii s-au întrunit în sala mare a primăriei Hânceşti, unde au fost felicitaţi de către conducerea ÎM „Regia ARA” şi de noul viceprimar Diana Alexandrov, iar celor mai responsabili lucrători li s-au înmânat diplome în semn de apreciere.


Cu ocazia marcării zilei profesionale, directorul ÎM „Regia ARA” Gheorghe Covaş a venit cu felicitări şi urări de sănătate către angajaţii întreprinderii din numele său personal cât și din partea administrației municipiului Hâncești. „Dorim să exprimăm profunda recunoștință pentru profesionalismul și munca zi de zi depusă în prestarea serviciilor necesare populației, pentru devotamentul și entuziasmul dvs. Un gând bun și sincere urări de sănătate, satisfacţii şi reuşite în activitatea profesională, mult noroc şi nenumărate bucurii alături de familie şi cei apropiaţi.”

Totodată, dl Covaş a dat citire raportului de activitatea a întreprinderii pentru anul 2018, specificând că ÎM „Regia ARA” este formată din 4 subdiviziuni, administraţie, sectorul amenajarea oraşului, sectorul salubrizarea oraşului şi sectorul reparaţia drumurilor. Respectiv, întreprinderea dispune de 78 de persoane angajate și 23 unități de transport.


Cu un mesaj de felicitare a venit şi vice primarul Diana Alexandrov. „Vă apreciem devotamentul şi contribuţia substanţială pe care o depuneţi zi de zi la dezvoltarea oraşului. Vreau să menţionez că pe perioada activităţii s-au obţinut rezultate remarcabile în toate direcţiile de activitate. Cu ocazia zilei profesionale, vă urez multă sănătate, bucuria împlinirilor, succese remarcabile, mari realizări pe tărâmul familiar şi profesional, Domnul să ne ajute în tot ceea ce facem.”

Tot aici au fost sărbătoriţi cei 32 de ani de lucru şi ieşirea la pensie ai Tatianei Talmaci, angajata ÎM „Regia ARA”, aceasta fiind desemnată cu o diplomă de onoare şi un premiu bănesc pentru munca depusă pe parcursul tuturor acestor ani. La final, toţi angajaţii au fost invitaţi să continue să sărbătorească ziua lor profesională la o masă de sărbătoare.

Aurel VICLIUC

102 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco