• Curierul de Hâncești

Avocată din Hânceşti – trimisă în judecată pentru trafic de influenţă

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a unei avocate de comiterea traficului de influenţă. 


   Aceasta a fost reţinută la finele lunii octombrie curent, după ce a pretins şi primit 500 de euro de la o persoană cercetată penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. În schimbul acestei sume, avocata a promis că poate influența judecătorii din Hâncești să emită o hotărâre favorabilă în privinţa conducătorului auto.


  Suma pretinsă i-a fost transmisă avocatei sub controlul procurorilor, aceasta fiind reţinută în flagrant delict imediat după primirea banilor. Operaţiunea de reţinere a fost realizată de Procuratura Anticorupţie de comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.


   Respectiva cauză penală a fost expediată pentru examinare Judecătoriei Hânceşti, iar dacă va fi recunoscută vinovată, inculpata riscă amendă de până la 80 mii lei sau închisoare de până la 6 ani.

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco