• Curierul de Hâncești

Bani avem, dar nu pentru drumuri?!

La sfârșitul anului trecut, ministerul Economiei și Infrastructurii a declarat că în 2018 vor fi reparaţi capital 100 de km şi reabilitaţi alţi 350 de km de drumuri. În lista drumurilor ce urmează a fi date în exploatare în anul curent este și tronsonul R33, Hânceşti-Lăpuşna-Leuşeni cu o lungime de 37 de kilometri. De fapt, traseul respectiv este unul „cu barbă”, deoarece are deja al doilea termen de dare în exploatare. Amintim, că lucrările de construcție a acestui drum au început la data de 10 octombrie 2014, primul termen de dare în exploatare fiind noiembrie 2016. Din cauza unor anumiți factori, antreprenorului i s-a prelungit termenul de dare în exploatare până în noiembrie 2018.

A rămas o nimica toată până atunci, dar până la moment, pe traseul respectiv s-au efectuat lucrări de construcție în proporție de doar 29,8%, așa ne-au confirmat responsabilii de executarea lucrărilor. Cel mai mult timp, muncă, dar și bani urmează să fie investiți de fapt pe viitor, deoarece pe acest traseu sunt preconizate de a fi construite încă 3 poduri mari și 25 de podețe mai mici, dar și punerea asfaltului (adică a ultimului strat), care, de altfel, e cel mai costisitor. Reiese că din a patra parte de lucrări executate, marea parte a lucrărilor încă urmează a fi realizate.

Cu toate acestea, de la începutul anului, pe acest șantier de construcție nu s-a prea lucrat aproape deloc. Anul trecut, muncitorii de aici se plângeau pe salarizarea proastă și cu întârzieri de mai bine de patru luni. Situația la acest capitol, cică, a fost remediată la începutul acestui an, aceştia fiind salarizaţi şi pe luna ianuarie. Și, totuşi, carul stă pe loc. Care ar fi motivul, atunci când bani pentru reabilitarea şi construcţia drumurilor locale şi naţionale sunt?

Suntem la sfârșit de luna aprilie, avem temperaturi generoase, fără ploi, un timp optim pentru reabilitarea și construcția drumurilor din ţară. Dar din păcate, batem pasul pe loc. Am traversat nu odată de la începutul primăverii acest traseu, și chiar şi zilele trecute, dar am observat de fiecare dată pe toată lungimea lui doar câte o unitate-două de transport și câte 3-4 muncitori ce nivelau pământul sau îl mutau dintr-un loc în altul.

Se pare că promisiunile guvernanților noștri de a transforma în anul 2018 Moldova într-un şantier de construcţie pentru reparația și reabilitarea drumurilor, deocamdată se realizează doar pe hârtie. De ce promitem și declarăm fastuos la tv că vom avea drumuri europene, dacă în realitate nu suntem capabili să finisăm un drum de doar 37 de km, construcţia căruia se tărăgănează ani buni... Aceeași situație este și pe traseul Chișinău-Ungheni, un alt tronson, început cam în aceeași perioadă ca la noi, la Hâncești... În 2019, contractul încheiat cu Banca Europeană de Investiții expiră și nu se știe cum se va obține o nouă finanţare şi un nou termen de dare în exploatare a drumului Hânceşti-Lăpuşna-Leuşeni..., având deja doi ani după termenul expirat...

O puţină înviorare am observat pe traseu abia săptămâna aceasta, miercuri, două echipe de muncitori care lucrau la podul de la ieşirea din Hânceşti şi la un podeţ din apropierea satului Rusca… Cu paşi de melc, dar drum oricum vom avea…

Tatiana TODOSEICIUC

25 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco