• Curierul de Hâncești

Bazinele acvatice sunt neamenajate


Deoarece suntem în plin sezon estival, situaţia sanitaro-epidemiologică a zonelor de odihnă şi recreare aferente bazinelor acvatice din raion a fost monitorizată de Centrul de Sănătate Publică Hânceşti, care a constatat că amplasarea principalelor zone de recreere de importanţă locală nu este legalizată, dar şi că acestea nu sunt amenajate corespunzător.


Potrivit CSP Hânceşti, în 9 localităţi - Hânceşti, Mingir, Lăpuşna, Buţeni, Fârlădeni, Ciuciuleni, Caracui, Bujor, Sofia - situaţia este aceeaşi ani la rând, zonele de recreere de importanţă locală nu sunt amenajate, lipseşte alimentarea centralizată a populaţiei cu apă potabilă, lipsesc formele arhitecturale mici, containerele pentru acumularea deşeurilor menajere, locurile speciale de joc pentru copii, WC-urile, duşurile, cabinele pentru schimbatul hainelor, nisipul pentru plajă etc.


De asemenea, nu se organizează evacuarea centralizată a reziduurilor solide, iar ca rezultat în teritoriu sunt depozitate ilicit reziduurile solide sau zootehnice, formându-se micro-gunoişti (în Hânceşti, Lăpuşna, Caracui, Bujor), teritoriile preconizate pentru odihnă fiind folosite ca teren pentru păşunatul ovinelor, caprinelor şi vitelor.


„Pe parcursul anului 2016-2017, pe perioada caldă de către Centrul de Sănătate Publică raional a fost efectuat controlul calităţii apei din bazinele acvatice, solului şi nisipului zonelor de odihnă preconizate de administraţiile publice locale din mun. Hânceşti,  Mingir, Lăpuşna, Caracui, Sofia. Controlul de laborator al calităţii apei în bazinele acvatice, solului şi nisipului, zonelor de odihnă în anul 2017 denotă că nivelul de poluare este mai redus comparativ cu anii precedenţi.


Referitor la apa din bazinele acvatice aferente zonelor de recreare preconizate pentru scăldat (Hânceşti, Lăpuşna, Fârlădeni, Ciuciuleni), mai mult de 40% este neconformă Regulamentelor sanitare la majoritatea parametrilor investigaţi, componenţa minerală depăşeşte norma, reziduul uscat constituie 2171,0 mg/l până la 2960,0 mg/l (norma -1000mg/l), calorii de la 296 mg/l până la 256 mg/l  (norma 350 mg/l), sulfaţi de la 1004,0 mg/l până la 1385,0 m g/l (norma 500 mg/l).


Apa din bazinele acvatice folosite pentru scăldat nu corespunde cerinţelor sanitaro-igienice, în apă fiind depistat vibrionul neaglutinabil NA601, acesta fiind motivul pentru interzicerea scăldatului şi pescuitului în 3 bazine acvatice - Hânceşti,  Mingir şi Caracui” – menţionează Pavel Eremia, şeful Sectorului Sănătatea Mediului din cadrul CSP Hânceşti. 


O problemă serioasă în exploatarea obiectivelor acvatice şi a zonelor de recreere ale raionului rămâne a fi lipsa serviciilor specializate de salvatori şi acordarea primului ajutor în caz de înec şi traume. Din aceste motive, specialiştii recomandă scăldatul cu prudenţă întru evitarea riscurilor de îmbolnăvire.



Elena Zaițev

4 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco