• Curierul de Hâncești

Bibliotecarii din raion au celebrat succesele din cadrul proiectului Novateca


Ieri, la Biblioteca publică raională din incinta Palatului Manuc bei s-a desfăşurat un frumos eveniment dedicat celebrării succeselor în cadrul programului naţional Novateca pentru bibliotecarii din raionul Hânceşti. Graţie acestui proiect, bibliotecile din raion au devenit adevărate centre multifuncţionale, cu diverse servicii pentru utilizatorii de orice vârstă, raionul Hânceşti numărându-se printre raioanele cu cei mai buni indicatori la acest capitol.


Evenimentul care a reunit toţi bibliotecarii din raion a fost moderat de Valentina Cotorobai, specialist principal în Direcţia Cultură şi Turism, care a făcut o totalizare a realizărilor bibliotecilor publice în cadrul proiectului Novateca în cei şapte ani cât a derulat acest proiect în ţara noastră. „Cei şapte ani, cât a durat proiectul Novateca, au fost ani de muncă şi realizări frumoase, o perioadă în care Direcţia Cultură şi Biblioteca publică raională a lucrat cu Dvs. cot la cot – a menţionat în mesajul său de deschidere dna Cotorobai. Nimeni nu se gândea atunci că acest proiect va cuprinde toată reţeaua de biblioteci cu servicii moderne, având un impact atât de mare asupra comunităţilor noastre. Pentru aceste realizări frumoase, mulţumesc în numele Dvs. dlui Ion Tulbu, şeful Direcţiei Cultură şi Turism, echipei Bibliotecii publice raionale şi managerului Tatiana Darii, formatorilor şi primarilor care v-au susţinut”.

În continuare, Valentina Cotorobai a prezentat indicatorii de performanţă din cadrul proiectului Novateca, menţionând că 51 de biblioteci publice din raion au intrat în acest proiect, iar la capitolul dotarea bibliotecilor cu tehnologii moderne, cifrele vorbesc de la sine: 176 calculatoare, 27 tablete, 88 de bibliotecari instruiţi, 36 de servicii moderne de bibliotecă, 23 677 USD investiţii atrase (în advocacy), precum şi proiectele derulate, evenimentele din cadrul bibliotecii raionale, cum ar fi mese rotunde, întâlniri cu scriitorii, seminare, concursuri etc.


Ion Tulbu, şeful Direcţiei raionale Cultură şi Turism, a apreciat foarte pozitiv impactul proiectului Novateca în raion, ca o posibilitate de salvare a bibliotecilor, care, până a fi implementat proiectul, erau fără încălzire, fără personal, iar unele şi fără energie electrică, nemaivorbind de calculatoare şi acces la internet. „S-a muncit foarte mult pentru ca azi bibliotecile din sate să aibă posibilităţi tehnice destul de bune, condiţii de muncă, personal instruit. Mă bucur că aţi rezistat aceşti ani, aţi depus eforturi pentru a convinge primarii să se implice, astfel încât biblioteca să devină un centru de informare care aduce beneficii localităţii. Urmează să păstrăm ceea ce am obţinut şi să utilizăm mijloacele tehnice cât mai eficient posibil pentru ca bibliotecile să-şi dovedească utilitatea mulţi ani înainte” – a menţionat în mesajul său dl Tulbu, după care a premiat bibliotecarii cu diplome şi flori pentru rezultatele frumoase şi munca depusă în cadrul proiectului.


Elena ZAIŢEV

19 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco