• Curierul de Hâncești

Boxerii din Hânceşti au cucerit oraşul Varniţa


Timp de mai multe zile, aproximativ o sută de sportivi din toată ţara, dar şi de peste hotare au participat la un Turneu internaţional de box, desfăşurat în oraşul Varniţa (Moldova).


Boxerii Şcolii de Sporturi a raionului Hânceşti, cunoscuţi deja în toată ţara, au fost întâlniţi cu aplauze, având-ul alături pe antrenorul instituţiei, Grigore Zamăneagră. 

În acest context, Cristian Tacu, tânărul sportiv care mai mulţi ani la rând a făcut naveta de la Mereşeni spre Hânceşti pentru a practica boxul, demonstrează cea mai frumoasă luptă a sa și a opta oară consecutiv învinge în faza finală, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de onoare.


Coechipierul său, juniorul Laurenţiu Ivanov în prestarea sa a reușit să treacă de multiplul campion al României, Cătălin Panasat, apoi de făleșteanul Constantin Gherlacovschi, iar în final cu vechiul său oponent din or. Bălți I. Prisăcari care, în 2015 și în 2016 la învins, cu un singur punct diferență, acum însă îi cedează și Laurenţiu devine vicecampion.


„La numai o singură săptămână după competiția de la Varnița, boxerii pregătiți de același antrenor, luptă la un alt Turneu Internațional desfășurat în or. Chișinău la care și-au dat concursul pugiliști din Romania, Uzbechistan și RM, a spus Sergiu Brăguţă, director interimar al Şcolii de sportului raionale din Hânceşti.  Sportivii noștri Mihai Pîntea (52 kg) și Constantin Moraru(64 kg) au reprezentat școala, cucerind mai multe medalii de bronz.


Tot aici, Laurențiu Ivanov (50 kg) cu ușurință trece de oponenții săi și este declarat campion, astfel devine posesor al medaliei de aur, a unui cadou special, un premiu bănesc și o a unei cupe ce semnifică prestarea tehnicii înalte”, a încheiat sursa citată.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco