• Curierul de Hâncești

Câinii vagabonzi – problema străinilor?!

La începutul acestei săptămâni, la Chişinău au venit câţiva medici veterinari americani cu un program de sterilizare a câinilor. În prima zi de lucru, au fost supuse intervenţiei în jur de 90 de animale, dintre aceştia cea mai mare parte fiind maidanezi. Cheltuielile pentru procedurile de sterilizare a patrupezilor sunt acoperite de organizaţia internaţională din care fac parte aceştia.

Problema câinilor vagabonzi, de fapt, e una la nivel de ţară, aceştia fiind destui de mulţi şi în municipiul Hânceşti, pe care îi poţi vedea de îndată ce afară se încălzeşte, ei fiind prezenţi îndeosebi prin preajma containerelor de gunoi. Pe lângă faptul că unii dintre ei sunt foarte agresivi, aceştia mai prezintă şi o sursă de infecţii.


Suntem foarte recunoscători medicilor străini care au venit pentru a ne steriliza câinii, deşi eu consider că ar trebui să ne fie ruşine pentru faptul, că străinii ne soluţionează nişte probleme banale. Oare chiar nu suntem noi în stare să ne soluţionăm singuri această problemă, oare atât de mulţi bani necesită această procedură,… pentru a scăpa de maidanezi şi a da un adăpost acestor animăluţe?


P.S. Fotografia din imagine este postată recent pe o reţea de socializare de către mama unui copil, locuitor al or. Hânceşti, care este indignată de faptul că unul din aceşti maidanezi s-a repezit la copilul său care se ducea dimineaţă la şcoală, incident care s-a produs în faţa magazinului de carne, din preajma pieţei „Villes”. Poate să invităm şi noi americanii să i-a măsuri cu haitele de câini din Hânceşti care se aruncă la oameni?!

Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco