• Curierul de Hâncești

Care sunt simptomele accidentului vascular cerebral şi cum acordăm primul ajutor medical?

În ultimii ani, se atestă tot mai multe cazuri de accidente vasculare cerebrale (AVC) în rândul persoanelor tinere, în special femei, iar în lume, la fiecare 5 minute se înregistrează un caz de AVC. În cazul în care se produce un AVC, identificarea rapidă a primelor simptome şi transportarea persoanei de urgenţă la spital poate contribui la salvarea vieţii pacientului. Printre simptomele care prevestesc un astfel de episod putem menţiona: tulburări de vedere, dificultăţi de vorbire şi respiraţie, ameţeală sau incapacitatea de a menţine echilibrul, sughiţ şi greaţă (în special la femei), durere în piept şi palpitaţii, durere de cap bruscă, amorţeala braţelor şi picioarelor sau chiar paralizarea membrelor, slăbirea muşchilor a unei părţi a feţei. Factorii de risc: hipertensiunea arterială şi fumatul, obezitatea abdominală, diabetul, colesterolul mărit, bolile de inimă, stresul.


Pentru a preveni apariţia unui AVC, fiecare dintre noi poate adopta câteva măsuri preventive: consumul bogat de fructe şi legume şi a unei diete sănătoase, micşorarea consumului de sare şi cafea, renunţarea la fumat, scăderea nivelului tensiunii arteriale, controlul glicemiei, evitarea stărilor de depresie şi anxietate, o bună igienă orală şi controale medicale, plimbări zilnice cel puţin 20-30 de minute la aer liber, somn nu mai puţin de 7 ore şi nu mai mult de 10 ore pe noapte.


Primul ajutor în caz de AVC: verifică dacă persoana poate să râdă sau să arate dinţii, dacă gura este strâmbă sau unul din colţurile gurii este mai jos decât altul, poate să închidă ochii sau să ridice ambele braţe, dacă unul dintre braţe cade sau nu este ferm, dacă vorbeşte clar sau se bâlbâie. În cazul în care persoana afectată nu este capabilă să efectuieze una dintre aceste activităţi, trebuie de sunat la 903 Serviciul de Urgenţă. Între timp, de ajutat să se aşeze într-o poziţie confortabilă pentru a putea respira normal.



Valentina Dolghier

Șefa Secţiei Neurologie a Spitalului raional Hânceşti

2 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco