• Curierul de Hâncești

Casa care a crescut sub acoperişul său 5 generaţii

Pe strada „Baştina” din or. Hânceşti, modestă, dar plină de demnitate, ca o doamnă care ştie să-şi ascundă cu abilitate vârsta, o casă bătrânească, care nu se prea deosebeşte cu nimic de celelalte din mahala, are o istorie veche, ca din balade. Este unică prin faptul că a adunat şi a încălzit la vatra sa, pe parcursul a peste 100 de ani, tocmai cinci generaţii.


Valentina Niţă-Pălău, proprietara casei, ne povesteşte că a moştenit casa de la bunicii săi, Petru şi Elizaveta Niţă care, la rândul lor, aveau casa de la părinţii lor, care acum 112 ani au cumpărat un teren de 14 sote pe care şi-au construit o casă. „Nu am ştiut că este chiar atât de veche, am aflat despre aceasta acum patru ani, când am perfectat actele de moştenire pe numele meu, la arhiva din Chişinău, unde am scos certificatele de deces ale bunicilor” – menţionează dna Valentina. Stăpâna casei îşi aminteşte că casa, construită din nuiele şi lut, avea acoperişul din şindrilă, acesta fiind acoperit ulterior de părinţi cu foi de ardezie. „Casa este foarte rezistentă, dar şi călduroasă.


Noi cu soţul o întreţinem, an de an făcând mici reparaţii – am schimbat uşile şi geamurile, dacă mai apare vreo crăpătură o reparăm cu lut sau cu gips, o văruim” – spune dna Valentina, adăugând că mai are multe de făcut în jurul casei, dar nu le reuşeşte pe toate odată. Ca orice gospodină, în toiul lucrărilor de toamnă, femeia şi-a primenit şi casa – a vopsit-o, a amenajat un răzor cu crizanteme pitice în faţa casei pe care intenţionează să le cultive singură, din seminţe. Pentru a-i bucura pe cei doi băieţi ai săi, Petrică şi Marian, dna Valentina a aşezat nişte jucării din pluş într-un copac improvizat dintr-o creangă pe care a tăiat-o dintr-un pom din grădină şi a vopsit-o în alb.


Deşi este preţioasă prin însăşi istoria sa veche şi căldura cu care a încălzit-o în copilărie, iar acum îi încălzeşte şi pe copiii săi, dna Valentina a scos casa de vânzare. „Soţul meu, Dorin, care este originar din judeţul Ilfov, România, se află mai mult timp acolo, deoarece munceşte într-o fabrică. De aceea, pentru a fi împreună toată familia, am decis să vindem casa şi să ne stabilim în România. Am îngrijit de ea pe parcursul anilor, de aceea sperăm să avem parte de un cumpărător care să-i preţuiască valoarea” – a specificat dna Valentina.


Azi casele vechi sunt achiziţionate cu scopul de a fi demolate şi construite altele noi. În or. Hânceşti, asemenea casă este ca un muzeu în aer liber, de o valoare incontestabilă, deoarece vorbeşte fără cuvinte despre vremurile demult apuse, tehnologii de construcţie uitate, folosite de străbunii noştri. Casa de 112 ani a Valentinei Niţă-Pălău este o bijuterie care, pe an ce trece, va deveni tot mai valoroasă. Aceasta în cazul în care va fi menţinută şi perpetuată pentru cel puţin încă o generaţie.  



Elena Zaițev

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco