• Curierul de Hâncești

Casa raională de Cultură şi-a redeschis uşile după o reparaţie capitală



Marţi, mun. Hânceşti a fost gazda unui eveniment deosebit, inaugurarea oficială a Casei raionale de Cultură, după o reparaţie capitală, realizare care a fost posibilă grație susținerii financiare din partea primăriei Sectorului 6 al Municipiului București prin intermediul unui proiect bilateral de investiție. Valoarea totală a acestuia constituie 255 500,00 Euro, şi anume: primăria Sectorului 6 al Municipiului București a contribuit cu 200,0 mii Euro, iar Consiliul raional – 55,5 mii Euro.


În calitate de oaspeți la ceremonia de inaugurare au fost prezenţi oficialităţile raionului – Anatolie Chetraru, preşedintele raionului, însoţit de cei trei vicepreşedinţi – Vera Patraşcu, Dumitru Cornei şi Iurie Levinschi, precum şi oficialităţi din Bucureşti, România - Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6 al municipiului București, Adrian Nicolae Vigheciu, administratorul public al Sectorului 6 București, Iulian Gheorghe, director general al Direcţiei Generale Investiţii şi consilieri municipali de București. La eveniment a fost prezent şi ex-preşedintele raionului Hânceşti, actualmente deputat în Parlament, Ghenadie Buza, precum și conducători ai instituțiilor de cultură din raionul Hâncești, șefi ai direcțiilor și secțiilor, reprezentanți ai autorităților publice locale, etc.

După depunerile de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, executivul raionului împreună cu delegaţia din România, au dat startul inaugurării Casei raionale de Cultură prin tradiţionalul act simbolic de taiere a panglicii. Apoi un sobor de preoţi în frunte cu Anatolie Balan, paroh al bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din mun. Hânceşti au oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului cultural.



Ceremonia de inaugurare a continuat cu discursuri, mesaje de mulţumire şi apreciere date procesului de colaborare bilaterală – Hânceşti-Bucureşti, venite din partea lui Anatolie Chetraru, Ghenadie Buza, Valentina Tonu, şef al Direcției Învățământ, Valeriu Vlas, directorul Casei raionale de Cultură, dar şi primarului Sectorului 6 al municipiului București, Gabriel Mutu, reiterându-se importanţa acestei conlucrări care a dat multe roade. Majoritatea vorbitorilor au menţionat faptul că odată cu semnarea Acordului de Cooperare între primăria Sectorului 6 al municipiului București din România și raionul Hâncești din Republica Moldova, au fost inițiate mai multe acțiuni și proiecte comune de dezvoltare întru beneficiul comunităților locale pe care le reprezentă. Activitatea culturală s-a încheiat în sala de festivităţi, unde pe scena Casei de cultură a evaluat Formaţia de profesori a Şcolii de Artă „T. Bătrânu”, precum şi alte colective artistice de copii din raion, prezentându-le talentul și măiestria lor.

Lucrările de reparaţie a edificiului Casei raionale de Cultură au durat aproximativ un an, desfăşurându-se în perioada noiembrie 2018-octombrie 2019, timp în care s-au efectuat o serie de lucrări de reparaţie, renovare a faţadei clădirii şi interiorul acesteia. Printre cele mai esenţiale lucrări sunt: reparaţia faţadei centrale, care reprezintă şase coloane imitate, a treptelor de acces, precum şi uşilor de la intrare. Totodată s-a instalat iluminarea faţadei principale, construcţia unei zone de acces pentru persoanele cu nevoi speciale şi schimbarea fotoliilor şi a mochetei sintetice din sala de festivităţi şi balcon.


Tatiana TODOSEICIUC

114 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco