• Curierul de Hâncești

Ce facem cu diploma de specialitate?



Să fii student înseamnă să știi ce vrei de la viață. Să îți alegi un domeniu în care vei profesa și îți vei construi o carieră, reprezintă o responsabilitate enormă. Această responsabilitate mi-am asumat-o și eu, la fel ca mulți alți tineri din țară noastră. Mi-am ales un domeniu, de care mulți se feresc și tot mai puțini îl îmbrățișează. Inițial, eram mândră de această decizie și nu aveam niciun dubiu referitor la alegerea făcută. În toate discuțiile cu prietenii mei, niciodată nu m-am simțit rușinată de profesia pe care am ales-o, ba chiar invocam argumente în favoarea acestei profesii.

Odată cu trecerea timpului și odată cu toate schimbările care au loc la nivel național, înțeleg că viitorul meu în această țară nu este chiar strălucit. După 2 ani de studenție, realizez că majoritatea prietenilor mei au abandonat studiile sau și-au schimbat specialitatea. Cei care au abandonat studiile definitiv, nu doar că au renunțat la o carieră într-un domeniu anume, dar au renunțat și la ideea de a rămâne în Republica Moldova. Uneori, ajung la concluzia că această decizie o voi lua și eu, fiindcă ceea ce ne oferă țara-mamă, nu este suficient.

În pofida tuturor, universitățile din țară, înregistrează anual un anumit număr de absolvenți, care au avut suficientă răbdare și perseverență să obțină diploma de specialitate. Totuși, ce facem cu diploma de specialitate? Cum să ne construim o carieră într-o țară unde tinerii specialiști de parcă sunt goniți de acasă? De unde să găsim suficientă răbdare și putere ca să facem față tuturor piedicilor pe care ni le oferă viața?

Probabil, într-un anumit moment de cumpănă, vom pleca, vom pune degetul la întâmplare pe harta Europei sau a Asiei, și vom lăsa în urmă tot ce am construit până la acel moment. Poate că vom regreta și vom avea remușcări, că închidem o ușă pentru a deschide o poartă spre ceva, ce ne va aduce mai multe posibilități și oportunități. Bine ar fi ca în asemenea situație să nu se regăsească nimeni, însă adevărul este că mii de diplome de doctor, asistent medical, matematician, profesor, jurist și economist, stau prăfuite prin dulapuri. Practic, această diplomă de specialitate este un trofeu al vieții, la care pretind foarte mulți și pentru care se depune multă muncă și dăruire, însă de cele mai multe ori, aceste diplome rămân a fi niște hârtii ștampilate și semnate de o anumită instituție de învățământ superior.

Să sperăm că vor veni vremuri mai bune, care ne vor permite să ne remarcăm acasă, în țara noastră. Să sperăm că, cândva, vom scoate din dulap diploma de specialitate și vom merge să ne încadrăm în câmpul muncii, fără frica că vom munci pentru niște bănuți fără valoare. Să sperăm că cei plecați peste hotarele țării, să se întoarcă măcar la bătrânețe pe la casele părintești, de altfel, țara asta nici pensionari nu va mai avea…

Irina MORARU, stagiară


56 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco