• Curierul de Hâncești

Ce părere aveţi despre avort?


În pofida faptului că în ultimele decenii se înregistrează o aplicare mai largă a metodelor contraceptive, anual au loc cca 40 – 50 milioane de avorturi, dintre care jumătate se efectuează în condiţii de risc. La nivel global, cca 13% din totalul deceselor materne sunt condiţionate de complicaţiile apărute după efectuarea unui avort cu riscuri. Pe lângă faptul că anual decedează cca 70 mii de femei, zeci de mii suferă din cauza unor consecinţe de durată pentru sănătate, inclusiv din cauza sterilităţii.


Avorturile  în Republica Moldova depășesc de două ori numărul nașterilor. Principala problemă care stă la baza polemicilor legate de avort este moralitatea acestei tehnici, dacă aceasta implică sau nu o crimă. Ca metodă de a renunţa la sarcină, avortul problematizează atât aspecte de ordin etic, religios, medical, social, cât şi legate de construcţia individuală a persoanei în cauză. Opiniile despre momentul începerii vieţii sunt diferite în funcţie de domeniul de formare al persoanei şi ideologiei proprii. Despre acest subiect am discutat cu câteva persoane din or. Hâncești.

  •  Ce părere aveţi despre avort?

Ana Șoeliţă, 74 ani, or. Hâncești: „Aș ruga femeile tinere să nu facă avort niciodată. Personal am trecut și eu prin experiența negativă de a face avort. Toată viața am regretat și acum regret. E o povară pe care o port zilnic. Am patru copii care sunt deștepți și oameni gospodari dar aș fi putut să am mai mulți.  Sarcina este o binecuvântare, iar copiii sunt perlele prețioase pe care poate să le primească doar o mamă.”


Iulia Butnaru , 27 ani, or. Hâncești: „Sunt de părere că avortul este o crimă. O dată ce a fost conceput un copil, are dreptul la viață. E nevoie de mult curaj și o tărie de caracter pentru a lua această decizie. Consider că femeile care fac avort nu au inimă. Astăzi sunt o mulțime de metode prin care poți preveni o sarcină nedorită, trebuie să le folosim. Cât de greu e să te protejezi, cât te costă?”


Ion Secher, medic – ginicolog, or. Hâncești: „Categoric împotriva avortului. Este o intervenție cirurgicală foarte neplăcută dar și criminală, este omucidere. Sunt și cazuri în care pentru siguranța mamei sau a copilului se efectuiază avortul. Ar fi bine ca instituțiile medicale, mass – media, instituțiile pedagogice, administrația publică locală, să implimenteze programe speciale la care să se vorbească despre consecințele avortului și să se pună accent pe sarcina planificată. Dacă statul ar acorda mai mult ajutor mamelor tinere, fără sprijin, ar scădea numărul avorturilor. Personal primesc mai multă satisfacție de la o naștere, decât de la un avort.”


Ana, 48 ani, or. Hâncești: „Ar fi bine să se interzică avorturile. Acum se nasc puțini copii, natalitatea e  în scădere. Dacă toate femeile vor face avort, vom rămâne fără populație. Tineretul din ziua de azi știe să se distreze, merg prin cluburi, se destrăbălează, fac prostii și după aceea repede la ginicolog la avort. Dacă părinții s-ar ocupa mai mult de educarea copiilor, ar vorbi deschis despre maladiile sexuale, despre o sarcină nedorită, atunci avorturile vor scădea. Copii reprezintă sensul vieții unui om.”


Zinaida, 28 ani, or. Hâncești: „Acum există o mulțime de metode contraceptive, încât nu ar trebui să vorbim despre avort. Dar dacă totuși se întîmplă să rămâi însărcinată este opţiunea ta de a alege dacă vei păstra copilul sau nu. Femeile ar trebui susținute de stat atât financiar, cât si moral. Trebuie stimulate, trebuie să se vorbeasc cu ele ca să nu avorteze. Dacă înainte în familii erau câte trei, patru copii, acum sunt câte unul sau doi copii. Un avort devine o povară morală pe viață și rămâi traumatizată o viață întreagă sau în altă situație, un avort devine primul dintr-un lung șir.”


Alexandru Negrevschi, 63 ani, or. Hâncești: „Am o părere negativă despre avort. Copilul trebuie să se nască. Indiferent de situație, avortul este interzis de către Dumnezeu, la fel cum e interzis și omorul, sunt ambele la același nivel. Care e dreptul nostru de a hotărî cine să trăiască și cine nu?”


Neli, 36 ani, or. Hâncești: „N-aș dori nimănui să treacă prin așa ceva. Cred că este foarte traumatizant pentru o femeie să experimenteze avortul. Este o hotărâre greu de luat, care lasă urme psihice. Avortul este un păcat fără margini, care aduce un regret sufletesc și o povară de-a lungul anilor. Fiecare are dreptul la viață. Sincer, nu le pot înțelege pe femeile care fac avort. Oricât de greu nu ar fi, din orice situație există o cale de scăpare fără a ucide o inimă care bate în interiorul corpului tău.”


Elena Gagiu, 29 ani, or. Hâncești: „Problema e foarte grea. Avortul presupune implicații pe termen nelimitat. Chiar și peste mulți ani te vei gândi, când iți vei privi copiii, cum ar fi fost acela pe care nu l-ai dorit... Cine ne dă dreptul să hotărâm care copil să existe și care nu? Dacă Dumnezeu îngăduie ca el să apară, nimeni și nimic n-ar trebui să hotărască altfel. Eu cred că Dumenzeu este singurul care are dreptul și puterea să hotărască asupra vieții și a mortii...”

Maria,55 ani, or. Hâncești: “Eu personal sunt contra avortului. Nimeni nu este demn de a lua o viață, o inimă de copil nevinovat care abia se formează. Cu toate că depinde de situație, de condițiile pe care le poți oferi copilului. Acum viața e grea, sunt multe boli, banii nu ajung. Dacă e sărăcie mare e și greu pentru unii părinți. Ar trebui ca copilul să fie planificat, dorit de ambii părinți. Fiecare personal decide pentru sine, dar nu trebuie să uităm că e un păcat care ar putea să se răsfrângă asupra familiei.”



Alina Mihalaș

Stagiară

7 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco