• Curierul de Hâncești

Cele două primării din r. Hânceşti au fost câştigate de democraţi!

Duminica trecută, la data de 20 mai, în două localităţi din raionul Hânceşti, Leuşeni şi Nemţeni, au avut loc alegeri locale noi. Conform rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC) în ambele localităţi, au câştigat detaşat alegerile la funcţia de primar al localităţii, candidaţii democraţi.

În c. Leuşeni, pentru candidatul PDM, Ion Drăgan au votat 602 alegători, din totalul de 663 de participanţi la scrutinul electoral, ceea ce constituie 90,79%, iar pentru contracandidatul său, Ion Bujeac, reprezentant al Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” şi-au dat votul doar 61de alegători, ceea ce alcătuieşte 9,20%. O situaţie similară a fost şi în satul Nemţeni, unde fostul primar interimar, democrata Maria Ghiţu, va ocupa în curând fotoliul de primar. Din totalul de 534 de alegători prezenţi la vot, 441 au votat pentru candidatul PDM Maria Ghiţu, acesta acumulând 82,58%, şi doar 93 de locuitori, ceea ce alcătuiesc 17,41% au votat pentru Timofei Șindilă, reprezentant al Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”. În ambele localităţi rata de participare a alegătorilor la scrutinul electoral a fost peste 35%.


Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco