• Curierul de Hâncești

Cele mai frumoase desene ale portului popular – premiate de Muzeul din or. Hânceşti



La sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul de Istorie şi Etnografie Hânceşti a făcut totalurile concursului de pictură „Ia – haina de lumină a sufletului”, la care au participat 42 de elevi din diferite instituţii de învăţământ din raion, şi i-a premiat pe învingători.


Participanţii s-au adunat în incinta Muzeului de Istorie şi Etnografie, curioşi să afle cine s-a învrednicit de locurile premiante. Înainte de a fi nominalizaţi câştigătorii, Vera Screaghin, directorul Muzeului, le-a mulţumit copiilor pentru participarea activă la acest concurs, menţionând că, personal, a simţit o mare mândrie pentru ei şi pentru faptul că au redat atât de exact elementele portului nostru popular. „Sunteţi nişte copii foarte talentaţi şi mă bucur să văd cât de bine cunoaşteţi în ce constă haina populară! Vă îndemn să purtaţi cu demnitate portul popular, să păstraţi şi să promovaţi cu mândrie valorile strămoşilor noştri, să nu uitaţi de tradiţiile şi obiceiurile poporului nostru şi de unde ni se trag rădăcinile” - a fost îndemnul dnei Screaghin pentru participanţii la concurs. 


Muzeograful Silvia Chirilă, care este şi pictoriţă, a adăugat: „Prin participarea la acest concurs, voi aţi devenit automat mesageri ai portului nostru popular, care s-a păstrat intact de la geto-daci şi pe care ei l-au purtat cu nobleţe. Aceasta demonstrează firea noastră statornică şi dragostea pentru arta populară plină de simboluri şi semnificaţii.” Şi specialistul Direcţiei Cultură şi Turism, Tudor Plăcintă, i-a lăudat pe copii, menţionând că proiectele importante din cadrul Muzeului se desfăşoară cu implicarea lor nemijlocită, ca o repetiţie către ceea ce va urma când se va deschide palatul din cadrul Complexului arhitectural-muzeistic Manuc bei, unde, pe timpuri, erau expuse lucrările celebrului pictor marinist Aivazovschi, iar, în viitor, şi lucrări de valoare ale micilor pictori de azi. Dl Plăcintă i-a îndemnat pe copii să perpetueze frumuseţea portului popular moldovenesc, demonstrând astfel că au verticalitate.


După momentul introductiv, s-a trecut şi la premierea propriu-zisă: pentru categoria de vârstă 8-12 ani: locul I – Nicoleta Movilă, c. Lăpuşna, locul II – Ariana Gubencu, or. Hânceşti, locul III – Emanuela Hîncu, or. Hânceşti, premiul special de originalitate – Marcel Ciubotaru, or. Hânceşti, premiul special « Ţara noastră, casa noastră » - Vadim Ivasişin, c. Sărata Galbenă; pentru categoria de vârstă 13-16 ani: locul I – Marinela Brînzeanu, s. Mereşeni, locul II – Valeria Sturza, s. Logăneşti, locul III – Iosif Leancă, or. Hânceşti, premiul special « Culorile Patriei » - Vlada Gurduza, or. Hânceşti, premiul special « Ornamente de la daci » - Gheorghe Munteanu, s. Lăpuşna.


Toţi participanţii s-au ales cu diplome de participare şi premii simbolice, iar câştigătorii – cu diplome de gradele respective şi cadouri în formă de rechizite pentru desen şi pictură. În final, elevii au făcut o excursie prin muzeu şi au participat la deschiderea oficială a unei noi săli dedicată portului popular.



Elena Zaițev

9 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco