• Curierul de Hâncești

Coafatul – o adevărată artă în viziunea unei tinere din Hânceşti

Cătălina Canţîr este o tânără de 21 de ani, originară din oraşul Hânceşti şi este pasionată de arta coafatului. În viziunea ei, această meserie se transformă într-un platou de realizare a fanteziilor şi a imaginaţiei în care părul unei doamne devine o capodoperă artistică care atrage toate privirile. Deşi studiază economia, pasiunea pentru coafat îi ocupă tot timpul şi se simte exact ca peştele în apă atunci când ia în mâini peria pentru păr, clamele şi fixatorul.


Pasiunea sa a luat naştere încă din copilărie, din momentul în care toate păpuşile erau tunse în diverse stiluri şi părul le era vopsit cu cremă de încălţăminte.


„Mama mi-a sugerat ideea de a merge pe calea acestei meserii, deoarece  mereu mi-a plăcut să fac frizuri, toate vecinele erau tunse şi coafate de mine. După absolvirea liceului, am mers la o şcoală de performanţă în domeniul frizurilor şi coafurilor. Cel mai straniu a fost că prima lecţie a ţinut de psihologie şi abia mai apoi am înţeles că meseria respectivă nu este doar arta de a coafa, ci şi arta de a comunica cu clienţii”, a povestit Cătălina.


Eroina rubricii este perfecţionistă în tot ceea ce face, tocmai de aceea încă de la începutul cursului se străduia să facă totul fără gafe şi dacă ceva nu-i reuşea, o lua de la capăt. De-a lungul timpului a ajuns să uite cum tremura la prima coafură şi astăzi poate afirma cu certitudine că coafurile ei sunt ideale.


„Au trecut deja doi ani de când creez în fiecare zi la fel ca un artist plastic. Exact cum coala de hârtie devine câmpul de reflectare a imaginaţiei unui pictor, aşa este pentru mine părul unei doamne. Şi dacă la început, urmam toate schemele şi tehnologiile din cărţi şi reviste de profil, acum mi-am creat propriile tehnici şi stiluri care mă ajută să fac o coafură mai repede, dar şi mai reuşit”, a mai spus tânăra.


Deşi coafează nu doar femei, ci şi bărbaţi şi copii, spune că e mai uşor să o convingi pe o doamnă ce i se potriveşte şi care culoare de păr o prinde, bărbaţii fiind adesea capricioşi, iar copiii foarte nerăbdători. Pentru asemenea momente în care copii venind la salon fac capricii, Cătălina are pe lângă clame şi elastice, o cutie cu bomboane care au efectul scontat asupra comportamentului celor mici.


„Mereu am spus că coafatul nu este un lucru obişnuit, este o adevărată artă, deoarece ca şi în teatru, muzică sau pictură, ai nevoie de idei noi, de noi tehnologii, mai ales că în fiecare an apar noi tendinţe şi stiluri şi noi trebuie să fim în top. Ştiu că îmi fac lucrul bine, pentru că nu mă repet, nu veţi găsi în mapa mea de poze, lucrări care să semene una cu cealaltă – toate sunt diverse şi femeilor le place să fie irepetabile. Eu le dau femeilor exact ceea ce doresc – unicitate, stil şi frumuseţe”, a mai adăugat meşteriţa.


  Chiar dacă sunt momente de criză, ca în orice meserie artistică, cei care o susţin şi îi sunt mereu alături sunt părinţii, în special mama sa, sfaturile căreia întotdeauna au fost de mare preţ.


  „Am un mare vis care sper să vadă lumina zile într-un viitor nu foarte îndepărtat, este vorba despre un salon de frumuseţe exact ca în statele europene în care clienţii să vină cu plăcere iar coaforii să fie profesionişti şi cu o imaginaţie bogată”, a încheiat tânăra.



Elena Golubnic

3 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco