• Curierul de Hâncești

Concursul „Clipa Olimpică” şi-a desemnat câştigătorii

În perioada 1-25 mai, în r. Hânceşti s-a desfăşurat concursul de pictură cu genericul „Clipa Olimpică”, la care au fost antrenaţi elevii instituţiilor de învăţământ din raion. Zilele trecute, au fost făcute totalurile şi desemnaţi câştigătorii.


La concursul organizat de Consiliul raional, Direcţia raională Învăţământ şi Agenţia Teritorială Olimpică şi Sportivă Hânceşti au fost prezentate cca 55 de lucrări din peste 16 instituţii de învăţământ.

După deliberările juriului, au fost stabilite următoarele rezultate:

  • Premiul Mare – Nichita Rusnac (LT „M. Eminescu”),

  • locul I – Marina Vetrogan (LT „M. Eminescu”),

  • locul II – Patricia Moraru (LT „M. Sadoveanu”),

  • locul III – Marcela Roşca (LT „M. Sadoveanu”).

  • Cu menţiuni s-au ales Grigorii Davnii (GM-grădiniţa „K. Evteeva” Ivanovca), Mădălina Popescu (LT „M. Eminescu”), Andreea Berdaga (GM Boghiceni), Mirela Grosu şi Elena Brînză (GM „A. Donici” Ciuciuleni). Ceilalţi participanţi au primit diplome de participare.

Prezentă la ceremonia de premiere, Vera Tănase, vicepreşedintele raionului, le-a înmânat învingătorilor diplome, medalii, fanioane şi premii băneşti oferite de Consiliul raional. Dna Tănase a apreciat talentul tinerilor pictori, dorindu-le succese în frumoasa artă a picturii, dar şi o vacanţă pe măsură.

Concursul „Clipa Olimpică” are obiectivul de a promova sportul şi Mişcarea Olimpică în rândul tineretului şi se încadrează în suita de manifestaţii dedicate Lunii Olimpice.


Livia CONDREA


0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco