• Curierul de Hâncești

Confecţionarea “bucheţelelor dulci” – o pasiune interesantă şi delicioasă

Rodica Malanici are 29 ani şi este din satul Bozieni. Din toate domeniile artei, a ales-o pe cea mai dulce şi mai delicioasă:

confecţionarea bucheţelelor dulci, din hârtie creponată, în mijlocul cărora, adesea poţi găsi bomboane şi diverse delicii dulci.

Dacă e să fim mai precişi, arta pe care o mânuieşte Rodica este numită: sweet-design, adică “bucheţele dulci”, care se confecţionează din hârtie creponată, iar în mijlocul floricelelor, după dorinţă, se pun diverse bomboane.


„Eu sunt începătoare în această artă, am abia câteva luni de când îmi dedic timpul liber confecţionării bucheţelelor, a spus tânăra. Am studii în domeniul financiar dar, cea mai mare şcoală o fac de 2 ani şi jumătate, de când sunt mămică. Fiind în concediu de maternitate şi dorind să-mi ocup puţinul timp liber cu ceva util, am văzut la televizor un reportaj despre această artă, mi s-a părut foarte interesant şi mi-am zis că trebuie să încerc şi eu. Am căutat mai multe informaţii pe internet despre această îndeletnicire: ce fel de hârtie se utilizează, tehnicile de confecţionare a florilor etc. Uite aşa am pornit pe drumul frumosului.”


Femeia mai spune că arta pe care şi-a ales-o necesită foarte multă răbdare şi că atunci când are prea multe griji, se aşează luându-şi toate cele necesare în faţă şi începe creaţia.  Dorinţa de a-i surprinde pe cei dragi cu astfel de cadouri o motivează să-şi ducă toate lucrările până la capăt.


„Prima mea floare a fost un „crocos albastru”, care mi-a ieşit din prima încercare, apoi un trandafir, după -  încă unul şi într-un final, am strâns tot bucheţelul, pe care l-am dăruit unei doamne. Dânsa a  rămas plăcut surprinsă şi eu satisfăcută de lucrarea pe care am realizat-o. Ori de câte ori am nevoie de un cadou pentru diverse evenimente, „apelez” la bucheţelele mele. Sunt compoziţii ce le realizez într-o singură oră, dar sunt şi din acelea care îmi iau o jumătate de zi, totul depinde de modelul florii şi cantitatea acestora - a mai povestit meşteriţa.

Toate bucheţelele din colecţia sa sunt diferite, nu găseşti nici unul identic. Culorile nemaipomenite ale hârtiei creponate le combină după propria fantezie sau după placul clientului, în dependenţă de evenimentul la care urmează să fie piesa de decor. Cel care mereu îi este alături şi o susţine este soţul. Merge împreună cu eroina noastră la magazinele specializate în acest domeniu, după materiale, deşi nu îi place să facă cumpărături. Şi părinţii au ajutat-o sa-şi completeze varietatea de hârtie colorată, ba au cumpărat şi câteva compoziţii pentru a o încuraja în acest început. 


„Arta aceasta pentru mine e ca un balsam de suflet. Nu m-am gândit încă să merg pe la expoziţii, sunt abia la început de drum şi mai am nevoie de multă experienţă, de perfecţionare a tehnicii de lucru, dar când va apărea această ocazie, voi face neapărat o expoziţie. Mă bucur că compoziţiile mele au servit şi ca surprize dulci şi ca piese de decor la anumite evenimente. Am un băieţel minunat şi nimic nu se petrece fără el, inclusiv şi confecţionarea floricelelor. Mă ajută şi el la confecţionare, uneori îmi fură instrumentele de pe masa de lucru, îmi boţeşte hârtia, o ascunde pe sub pat sau în dulap, îmi mănâncă bomboanele din flori etc.” – ne-a mai povestit Rodica, zâmbind.


   La moment, din lipsă de timp, nu face foarte multe lucrări, deşi dacă cineva îi solicită o compoziţie, o realizează cu plăcere. Tocmai din dragostea pentru artă, dânsa a încheiat dialogul nostru cu fraza: „E frumoasă această artă şi chiar poate fi o terapie a sufletului, încărcat de grijile cotidiene...”



Elena Golubnic

59 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco