• Curierul de Hâncești

Copacii din biser – o pasiune născută din dragostea pentru natură

Viorica Grecu are 30 de ani, este din oraşul Hânceşti şi este pasionată de una dintre cele mai frumoase arte – confecţionarea obiectelor din mărgeluşe de biser. De când are această ocupaţie, ştie absolut orice denumire de copac şi îl poate întruchipa în cele mai naturale culori ale mărgeluşelor decorative.


În colecţia sa de lucrări sunt copăcei de primăvară înfloriţi, sălcii, mesteacăn, banzai (copac japonez), tei etc. Sunt mai mult de trei ani  de când îşi dedică tot timpul liber creaţiei, este şi mai mândră de pasiunea sa pentru că s-a născut datorită copiilor săi.


„Eu am trei copilaşi, astfel că în concediul de maternitate am simţit nevoia să fac ceva ce mi-ar ocupa timpul liber şi care m-ar satisface în acelaşi timp. Atunci am descoperit lucrările din biser. În timp ce creez simt un calm de nedescris şi simt plăcere n u atât de la rezultatul obţinut, adică lucrarea în etapa sa finală, ci mai mult de la procesul de creaţie care poate dura ore sau zile întregi. Uneori se întâmplă să fac un copăcel pe care să-l „distrug” pentru a-l începe din nou, doar de dragul confecţionării” - a povestit meşteriţa.


De regulă, atunci când începe confecţionarea unui pom, tânăra mămică merge în parc, studiază forma şi culoarea copacilor, realizând la final o lucrare foarte realistă, deşi decorativă. Pe lângă faptul că materia primă o cumpără împreună cu soţul, rudele şi prietenii contribuie şi ei cu mărgele şi ustensile pe care le găsesc pe acasă sau în propria garderobă.


„M-am bucurat enorm că lucrările mele au fost apreciate, multe din ele au fost cumpărate. Astăzi mai am câteva lucrări în vânzare într-un butic din piaţă. Multe din ele le-am făcut cadou rudelor sau prietenilor, chiar şi profesoarelor copiilor mei. Am încercat să confecţionez şi alte obiecte dar, copacii sunt mai aproape de sufletul meu, sunt cei care reprezintă toată măreţia naturii”-  a mai adăugat Viorica Grecu.


Înclinarea spre artă o are de la mama ei, dânsa fiind pictor. Chiar dacă pe timpuri nu a mers pe această cale, acuma Viorica îşi realizează visul de a crea. Cu toate acestea nu merge pe la expoziţii, spunând că nu vrea să concureze cu cineva sau să iasă cumva în evidenţă, fiindu-i suficientă aprecierea apropiaţilor şi pacea sufletească pe care o găseşte în momentele de lucru cu biserul.


„Copiii mei întotdeauna încearcă să se implice şi ei în procesul de realizare a copăceilor, dar într-un final, ajung să împrăştie toate mărgeluşele pe jos, pe care le adunăm apoi o veşnicie. Are această artă un singur aspect negativ – unghiile se transformă în ferestrău, devenind zimţate de la atâta lucru, dar de aceea şi devine mai iubită lucrarea la final. Astăzi, tot ce îmi doresc este să am mai mult timp pe care să-l ofer pasiunii mele, pentru ca să-i bucur şi pe alţi oameni cu copăcei – aceste mici părţi ale naturii care ne aduc buna dispoziţie, doar când privim la ele”, a încheiat meşteriţa.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco