• Curierul de Hâncești

Cronica săptămânii: Scurt pe doi


Sâmbăta trecută în s. Negrea (Satul nou) a fost dată în exploatare oficială şi sfinţită o fântâna arteziană, care aprovizionează cu apă potabilă 300 de gospodării din sat, precum şi mai multe instituţii de menire socială: primăria, grădiniţa, şcoala, punctul medical, etc.

În cadrul evenimentului, primarul Ștefan Mangîr, împreună cu colectivul primăriei și AO „Gutta”, au adus mulțumiri membrilor Asociației Germane „Pro Humanitate”, președinte d-nul Dirk Hartig, cu ajutorul financiar al cărora a fost posibilă această construcție, antreprenorului SRL „AQUA – FÂNTÂNI”, director Radislav Ernicioi, inginer-șef Ion Luchianov, coordonator de proiect Ion Ștefănaru și tuturor celora care au contribuit.

În prag de sărbători, Ziua Independenței Republicii Moldova27 august, Ziua Limbii -

31August, Ziua Cunoștințelor -1Septembrie, angajaţii de la ÎM „Regia ARA” au organizat câteva raiduri prin oraş pentru a sădi flori şi a aranja toate spaţiile verzi din centrul municipiului.

În acest context, primarul Alexandru Botnari, vine cu un apel pe pagina oficială a primăriei Hânceşti, adresat cetăţenilor urbei cu rugămintea de a păstra şi contribui la menţinerea curăţeniei în municipiu. „Vin cu rugămintea către toate instituțiile de stat, agenții economici, precum și toate persoanele fizice de a face curățenie în locurile unde locuiți sau vă desfășurați activitatea, pentru ca de sărbători să avem un oraș curat și înfloritor. Împreună cu efortul fiecăruia putem avea un oraș frumos!”



Săptămâna aceasta, la Şcoala de Box din mun. Hânceşti (amplasată lângă Gimnaziul „M. Viteazul”) se desfăşoară Campionatul Republicii Moldova la Box, (juniori) care a început marţi, la data de 21 august, şi se va încheia sâmbătă, la data de 25 august. La acest campionat participă mai mulţi pugilişti din ţară. Luptele finale vor avea loc sâmbătă, cu începere de la orele 12.00. Intrarea este gratuită.

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco