• Curierul de Hâncești

„Dacă arbitrajul era corect, puteam să lupt pentru medalie”

La o cafea cu judocanul Valeriu Duminică, participant la Jocurile Olimpice de la Rio, 2016: „Dacă arbitrajul era corect, puteam să lupt pentru medalie!”


-Valeriu, în interviurile anterioare acordate ziarului nostru afirmai că cel mai mare vis al tău este să participi la Jocurile Olimpice. Visul tău s-a împlinit. Ce aşteptări ai avut şi cu ce impresii te-ai întors de acolo?


-Scopul iniţial, înainte de calificare, a fost de a ajunge acolo şi dacă cineva îmi spunea că voi ocupa locul nouă, consideram că acest rezultat este foarte bun. Însă odată ajuns la JO de la Rio şi luând în consideraţie arbitrajul incorect, m-am simţit nedreptăţit. Eu am dat tot ce-i mai bun din mine pe tatami şi consider că, dacă arbitrajul ar fi fost unul corect, mă plasam pe locul 7 cel puţin. Eu ştiu că pot mai mult şi evoluţia mea ar fi fost una cu o treaptă mai sus. Dacă arbitrul îl pedepsea pe sportivul italian cu care am luptat cu un cartonaş galben, dacă nu chiar cu trei, după cum ar fi trebuit după regulament, eu eram cel care câştiga lupta. Şi chiar dacă pierdeam următoarea luptă, puteam ajunge să mă lupt pentru medalie şi să ocup locul 3. Ceea ce ţine de organizarea JO, care reprezintă cea mai mare şi cea mai importantă competiţie sportivă, atunci mă aşteptam să fie la un nivel mai înalt. Am participat şi la JO europene de la Bacu şi la Campionatul Mondial între studenţi din Coreea de Sud, însă acolo, din punct de vedere organizatoric, totul a fost la cel mai înalt nivel – şi cazarea, şi mâncarea etc. Totuşi, după importanţă, JO sunt ceea la ce tinde orice sportiv de performanţă şi mă bucur că am reuşit să ajung acolo, să reprezint ţara şi raionul în faţa întregii lumi. Am plecat la Rio cu o traumă la picior, o ruptură parţială de muşchi, din care cauză medicii au pus sub semnul întrebării evoluţia mea la aceste competiţii. Totuşi, eu mi-am asumat riscul şi consider că am avut o prestaţie bună, în pofida problemelor de sănătate.


-Deşi antrenorii tăi, fraţii Mihai şi Ilie Buiuc, sunt cei care te-au pregătit 20 de ani către acest eveniment important, la Rio te-a însoţit în calitate de antrenor personal Andrei Golban, preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Judo. Cum justifici această alegere? 


-De fapt, Andrei Golban n-a mers în calitate de antrenor personal al meu, ci ca şef al delegaţiei. Această hotărâre a fost luată de Federaţia Moldovenească de Judo, deşi eu am scris o cerere către Comitetul Olimpic în care am indicat că doresc să fiu însoţit la JO de la Rio de antrenorii mei. Totuşi, până la urmă, nu aceasta a fost cea mai mare problemă… Este important faptul că i-am reprezentat pe antrenorii mei la JO, eu fiind unicul elev din cariera dumnealor de antrenori care a ajuns la vreo ediţie a JO şi am avut o evoluţie de care nu le este ruşine, cred eu.


-Performanţele tale în judo şi faptul că te-ai calificat la JO 2016 – căror persoane se datorează şi a cui susţinere te-a motivat să perseverezi?


-Tot ceea ce am reuşit să fac se datorează în primul rând părinţilor mei, antrenorilor, persoanelor care mi-au fost alături şi m-au motivat să continui, Consiliului raional şi, nu în ultimul rând, preşedintelui Federaţiei de Judo, care a crezut în mine până la ultimul turneu şi a investit în toate deplasările mele pentru a putea acumula punctajul necesar pentru calificarea la JO. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor. De asemenea, cred că şi-a spus cuvântul şi caracterul meu, care nu mi-a permis să cedez în faţa provocărilor, dar şi principiul bine definit şi bine stabilit de a ajunge la JO. 


-Tu ai multe responsabilităţi – eşti specialist pe problemele de tineret şi sport a Consiliului raional Hânceşti, antrenor de judo la Şcoala Sportivă a primăriei, mergi în competiţii, te antrenezi la sală etc. Când le reuşeşti pe toate?


-Dacă îţi întocmeşti un plan şi îţi faci o agendă de lucru zilnică, cred că una alteia nu încurcă. Pur şi simplu trebuie să-ţi stabileşti priorităţile, iar lucrurile secundare să rămână pe planul doi, astfel încât să aloci partea leului din timpul tău lucrurilor care sunt pe primul loc în viaţă. Astfel, reuşeşti să te achiţi bine de responsabilităţi, deşi eu, desigur, mi-aş dori s-o fac într-o măsură şi mai mare. Dacă ai dorinţă, un regim bine planificat, reuşeşti mai multe lucruri decât reuşesc eu acum, fiind antrenat în mai multe activităţi consecutiv.


-După evoluarea la JO, ai primit vreo ofertă de colaborare din partea vreunei organizaţii de profil? Sau rămâi în continuare să activezi şi să te antrenezi acasă, în oraşul Hânceşti?


-Deocamdată n-am primit nici o ofertă din partea nimănui. Ceea ce mi-am propus este să reformez sportul din raionul Hânceşti, să ajut tinerii sportivi să se manifeste, să descoperim micile talente, să le promovăm. Acest proiect este unul de viitor, care necesită o bună elaborare, dar şi susţinere financiară. Dorinţa mea este ca în r. Hânceşti să activeze o sală de judo performantă, unde s-ar putea antrena copiii şi maturii, atât de gen bărbătesc, cât şi de gen femeiesc. În multe ţări din Europa judo este inclus în programul şcolar ca obiect de studiu, deoarece acesta nu este doar un gen de sport, este o artă. Rămâne un vis ca şi la noi să fie aşa…

 

-Locul nouă pe care l-ai ocupat este unul bun. Care a fost reacţia autorităţilor de nivel raional şi central la întoarcerea ta acasă de la Rio? Te-au premiat sau te-au motivat financiar în vreun fel? Cum şi-au manifestat aprecierea faţă de sportivul care le-a reprezentat ţara şi raionul la un nivel atât de înalt?


-Interesantă întrebare… Chiar dacă cineva m-a felicitat la telefon, nu a fost nimic oficial, astfel încât chiar nu am ce spune la acest subiect. Majoritatea sportivilor din raioanele ţării, care s-au calificat la JO de la Rio, au fost premiaţi de autorităţile locale de la locul de baştină doar pentru faptul că s-au calificat la aceste competiţii, ceea ce nu pot spune despre mine. Cei care m-au întâmpinat la aeroport ca pe un adevărat învingător sunt familia şi prietenii, care mi-au făcut o frumoasă surpriză. Doar ei şi-au manifestat în acest mod solidaritatea, susţinerea şi aprecierea faţă de mine. Referitor la autorităţile centrale… Dacă la ediţia anterioară a JO sportivii şi antrenorii care ocupau locul 9 erau premiaţi cu câte 20 mii euro din partea Guvernului, acum sunt premiaţi doar până la locul 8. Reiese că eu nu mă voi învrednici de niciun premiu…


-Care sunt obiectivele tale de viitor? Ţi-ai propus să te califici peste patru ani la următoarele JO?


-Nu am luat încă o hotărâre definitivă în acest sens, dar cred că voi pune punct sportului de performanţă şi reprezentării ţării noastre la turneele internaţionale. Voi continua, după cum am spus mai sus, să mă dedic activităţii sportului, dar deja nu în calitate de sportiv, iar experienţa acumulată în decurs de 20 de ani voi încerca s-o aplic în practică pentru a ajuta alte generaţii de sportivi din raion şi din ţară să facă sport de performanţă.


-Îţi mulţumim pentru interviu! 

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco