• Curierul de Hâncești

De ce copiii renunţă la viaţă?

Zilele trecute, o minoră de 12 ani din capitală a ajuns la spital, după ce a sărit de la etajul patru al unui bloc de locuit. Fata a rămas în viaţă, dar finalul ar fi putut fi unul tragic. Oamenii legii, care cercetează cazul, susţin ca versiune preliminară că motivul pentru care copila a recurs la acest gest disperat ar fi fost o ceartă cu părinţii. Recent, alt caz a zguduit raionul Hânceşti, când un tânăr de 18 ani şi-a pus capăt zilelor în camera din căminul Şcolii Profesionale, unde îşi făcea studiile. Se presupune că din cauza unei fete… Poate vă mai amintiţi şi de cazul unei fetiţe din or. Hânceşti care a fugit de acasă din cauza certurilor cu părinţii, îndeosebi cu tatăl vitreg, fiind găsită de poliţie mergând pe marginea drumului de lângă pădure în s. Mereşeni… 


Cazuri de acest gen, când tinerii nu pot să-şi dirijeze emoţiile şi recurg la gesturi extreme, sunt tot mai frecvente. Copiii fie nu văd în părinţii lor nişte aliaţi şi confidenţi de încredere, fie aceştia nu le sunt alături atunci când au cea mai mare nevoie de îndrumarea lor. Deprimarea şi stările depresive îi împing pe tinerii noştri să fugă de acasă, să se arunce de la etaj, să renunţe la viaţă. O revistă care trata subiectul depresiei la adolescenţi conţinea nişte sfaturi simple, dar efective pentru părinţii ai căror copii suferă de stări depresive, şi anume să păstreze o bună comunicare cu adolescentul şi să-l asigure cu regularitate de iubirea lor. Deşi aceste sugestii par uşor de urmat la prima vedere, totuşi sunt greu de îndeplinit, odată ce ne ciocnim atât de des de cazuri când copiii hotărăsc să renunţe la viaţă dintr-un motiv sau altul.


În urma unor asemenea situaţii are de suferit nu doar familia celui care recurge la gesturi extreme, ci şi colegii săi, prietenii, care rămân afectaţi pentru mult timp de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Elevii de la Şcoala Profesională, care şi-au văzut colegul fără suflare, au avut nevoie de consiliere psihologică, fiind şocaţi de tabloul văzut. Pe de altă parte, tinerii bolnavi de maladii cronice, de boli incurabile se luptă pentru viaţă, suportă cu stoicism şedinţele de chimioterapie, durerea fizică şi emoţională, despărţirea de podoaba capilară etc. 


O femeie cu care vorbeam despre depresia la adolescenţi mi-a spus cu lacrimi în ochi că are grijă de nepoţica sa, fiica, adică mama copilei, fiind nevoită să plece peste hotare. Vorbea cu lacrimi în ochi, deoarece era conştientă că nu poate să-i înlocuiască mama, că fetiţa oftează când se aşează la masă şi tânjeşte după mama ei… 


Multe familii din ţara noastră şi din raion, inclusiv, trăiesc drama despărţirii dintre copii şi părinţi. Mulţi părinţi, însă, sunt acasă, dar parcă n-ar fi, deoarece copiii lor cresc fără ei. Nu comunică, nu sunt înţeleşi, sunt străini deşi au cele mai apropiate grade de rudenie… Nu sunt eu cea mai în măsură să vorbesc despre veşnica relaţie antagonistă dintre părinţi şi copii, căci conflictul dintre generaţii a fost şi va mai fi. Totuşi, atunci când acest conflict ia o turnură dramatică, ducând la suicid, ar trebui să ne dea de gândit ce generaţii de tineri creştem, cu ce valori, cu ce drame nespuse, dar, într-un final, transpuse în realitate şi care duc la nefiinţă. Copiii de azi sunt educaţi mai mult de gadgeturi decât de părinţi. În lumea virtuală realităţile se distorsionează. Nu e de mirare, deci, că moartea ajunge să fie o finalitate lipsită de tragism în percepţia limitată şi foarte vulnerabilă a copiilor. N-ar fi rău ca părinţii să ia nişte lecţii cum să se achite mai bine de responsabilităţile lor, iar copiii – cum să-şi asume răspunderea pentru tot ceea ce gândesc, spun şi fac… Ca să se poată preveni aceste situaţii, să se implice şi şcoala (unde este neapărat nevoie de psiholog), şi familia, dar şi întreaga societate. 



Elena Zaițev

1 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco