• Curierul de Hâncești

Deputaţii primului Parlament – desemnaţi cu titlu de „Cetăţean de onoare a raionului Hânceşti”

În semn de recunoştinţă şi apreciere a meritelor deputaţilor Parlamentului Republicii Moldova care au pus bazele independenţei şi suveranităţii republicii, precum şi cu ocazia marcării celor 25 de ani de independenţă, la ultima şedinţă a Consiliului raional Hânceşti, consilierii raionali au votat decizia privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al raionului Hânceşti”, semnatarilor Declaraţiei de Independenţă, reprezentanţi ai raionului nostru, şi anume dlor: Constantin Tănase (post-mortem), Dumitru Creţu (post-mortem), Gheorghe Trestianu, Vasile Sajin, Mihai Dimitriu şi Valentin Lefter. Printre ei era şi fostul deputat al primului Parlament Iacob Negru, conducător „Agro-Sargal” din c. Sărata Galbenă, care, însă a refuzat respectiva distincţie, din motive proprii.

  Înalta distincţie a Consiliului raional Hânceşti urmează să le fie înmânată foştilor parlamentari în cel mai apropiat timp în cadrul unui eveniment special organizat în acest sens. 

3 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco