• Curierul de Hâncești

Deschiderea sezonului sportiv în municipiul Hânceşti

Duminică, 6 mai, pe stadionul municipal s-a desfăşurat Ziua sportivului, care s-a încadrat în planul de acţiuni dedicate Zilelor municipiului Hânceşti şi Lunii Olimpice, prin intermediul căreia s-a dat start deschiderii sezonului sportiv 2018.


La Ziua sportivului au participat discipolii Şcolii Sportive municipale şi elevii de la instituţiile de învăţământ din oraş. Manifestaţiile au început cu defilarea coloanei de sportivi a Şcolii Sportive municipale, care a reprezentat toate genurile de sport care se practică în cadrul acestei instituţii. După raportul prezentat de Tudor Moldovanu, directorul Şcolii Sportive municipale, sportivii au fost salutaţi de primarul mun. Hânceşti Alexandru Botnari şi oaspeţii săi din Polonia, Estonia şi România, după care discipolii Şcolii Sportive şi elevii participanţi la demonstraţie au prezentat un vast program demonstrativ.

Primii au evoluat sportivii de la probele individuale: judo, antrenori fraţii Mihai şi Ilie Buiuc, probă care este lider incontestabil şi care se mândreşte cu asemenea discipoli ca Dorin Goţinoagă, campion naţional şi european premiat la diverse turnee şi Grand Prix din Europa, Ion Nacu, deţinătorul locului VII la Campionatul mondial, premiant la diverse turnee, ş.a., alături de care este şi tânărul antrenor Maxim Fominîh, care se află la început de cale. A urmat proba box, antrenori Sergiu Marin şi Andrei Zorilă, care au progrese promiţătoare, recent Vadim Topală a devenit campion naţional, proba taekwondo, antrenor A. Cornei, proba volei, antrenor T. Moldovanu şi S. Hristicenco, probă care a înregistrat rezultate frumoase în ultimul timp – participând la diverse turnee, echipele de băieţi şi fete ale antrnorului T. Moldovanu au intrat în posesia locurilor premiante, iar recent, echipa de fete s-a învrednicit de locul I la Turneul regional de volei feminin desfăşurat la Cimişlia. Au încheiat evoluarea demonstrativă proba fotbal, antrenor V. Moraru, şi graţioasele discipole ale antrenoarei Natalia Untilă la proba gimnastică estetică în grup, care au prezentat un program liber.

După prezentarea programului demonstrativ, au urmat probele incluse în programul dedicat Zilei sportivului. Protagonistele probei starturi vesele au fost echipele instituţiilor de învăţământ din municipiu, rezultatele fiind următoarele: locul I – LT „M. Eminescu”, locul II – GM „M. Viteazul”, locul III – LT „M. Lomonosov”, locul IV – LT „M. Sadoveanu”. La atletism s-a concurat la proba ştafeta 4x100m (băieţi, fete), clasamentul fiind următorul: fete: locul I – LT „M. Sadoveanu”, locul II – LT „M. Eminescu”, locul III – GM „M. Viteazul”; băieţi: locul I – Colegiul de Construcţii, locul II – LT „M. Sadoveanu”, locul III – GM „M. Viteazul”. A urmat o probă pentru cei mai puternici – concursul „Cel mai puternic”, care a fost câştigat de Cristian Ivanov, urmat de Pavel Ivanov şi Dionis Gurdiş. Proba armresling (lupta cu braţele) a reunit 30 de participanţi care a evidenţiat performanţele următorilor finalişti: locul I – Ştefan Lupu, locul II – Ion Bogdan, locul III – Tudor Ivanov. Ridicarea greutăţii de 16 kg a fost câştigată de Veniamin Munteanu, urmat de Dionis Gurdiş.

În final, toţi câştigătorii şi premianţii au fost menţionaţi cu diplome şi premii băneşti oferite de primăria mun. Hânceşti. Buna desfăşurare şi organizare a Zilei sportivului în mun. Hânceşti s-a datorat colectivului de antrenori ai Şcolii Sportive municipale, care încurajează tânăra generaţie să ducă un mod sănătos de viaţă şi să practice sportul pentru a se dezvolta armonios.


Livia CONDREA


114 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco