• Curierul de Hâncești

Destine amare „Nu există fericire de care să-ţi amintești fără durere”



Amurgul are farmecul său, pentru că poate păstra în taină povești ale unor suflete cu destin amar. Mă plimbam pe înserate într-un parc de joacă în apropiere de satul meu natal. În parc se auzeau zâmbete, copii, iar asemenea atmosferă, de regulă, te încarcă pozitiv. Însă uneori zâmbetul poate ascunde mai multă durere decât lacrima.


Pe leagănul unde eram așezată, s-a apropiat o fetiță care părea să fie entuziasmată de-a mă cunoaște. Spre marea mea uimire, discuția a început exact cu punctul culminant: „Eu nu am părinți…” și a zâmbit! Un fior rece mi-a pătruns sufletul la gândul că un copil de numai 11 ani, povestește cu atâta ușurință și tărie de caracter despre o durere la care a fost expusă încă din fragedă copilărie.

„Aveam numai 4 anișori când tatăl meu a murit, mama a murit la scurt timp, câțiva ani mai târziu a murit și fratele meu, iar eu am rămas doar cu sora. Sora a plecat demult din țară, iar eu sunt în grija unor rude…” – ne povestește cu emoții protagonista noastră.

Ochii ei erau țintiți cu încredere direct spre cer, iar curajul cu care povestea mă făcea să cred că durerea nu are margini indiferent de vârstă, iar frumoșii ochi în care pare că trăiește sclipirea, de fapt poartă în ei răni care nu vor putea fi tămăduite vreodată.

Am ascultat-o cu atenție și am încercat să văd lucrurile din perspectiva ei. „În noaptea în care a murit tata, nu eram acasă, însă chiar dacă aveam 4 ani, îmi amintesc cu exactitate lucrurile. Mama a murit doi ani mai târziu, era bolnavă, iar fratele s-a stins într-un accident. Nanii, în grija cărora am rămas, sunt extrem de amabili cu mine și îmi poartă de grijă. Desigur, nu sunt copilul ideal și nu reușesc întotdeauna să ascult de sfatul lor, însă îmi conștientizez greșelile și încerc să mă educ ” – a mai adăugat fetița.

O priveam și îmi dădeam seama câtă responsabilitate și maturitate în același timp pot duce umerii unui copil care a fost expus atât de devreme unei asemenea dureri. Desigur, timpul vindecă rana, dar cicatricile rămân.

„Durerea că nu am părinți, e ca o pată pe haină care cât nu ai spăla-o nu se reface. Văd alți copii în pauză își sună mama, acasă merg îi așteaptă părinții, dar la mine nu e așa... Nu sunt ofensată de cei care au grijă de mine, doar că mie îmi lipsesc părinţii mei! Acest gol nu se umple!” - a mai spus fetița.

Am consolat-o într-un fel, spunându-i că există copii care au părinți însă sunt la fel de nefericiţi ca cei care nu-i au. În viață, există întrebări la care nu găsești răspunsul când vrei, trebuie doar să accepți situația și să mulțumești pentru ce ai.

Asemenea oameni și situații te fac să privești din altă perspectivă lucrurile, îți oferă o lecție, ca să înțelegi mai bine că problemele pe care le crezi de nerezolvat, de fapt sunt mici și rezolvabile chiar!


Maria MUNTEANU

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco