• Curierul de Hâncești

Destine amare Scrisoare către Dumnezeu



De-a lungul anilor am cunoscut pe câți oameni pe-atâtea povești de viață! Cele mai dureroase și greu de ascultat au fost cele spuse de copii. Nu demult am avut ocazia să merg la un internat de copii, unde fiecare dintre ei mă privea cu ochi smeriți ca pe o rază de lumină, sperând că eu aș putea fi un potenţial părinte pentru unul dintre ei. Dar nu i-am putut bucura decât cu prezența mea lângă ei, câteva ore. În acele ore, i-am ascultat cu atenție, conștientizând că uneori copiii simt și știu mult mai multe decât am putea noi crede. Una dintre activitățile care le-am propus a fost ca fiecare să scrie o scrisoare către cineva drag. Lângă mine era o fetiță! Avea părul bucle și ochii mari ațintiți către mine. Când am ieșit mi-a oferit scrisoarea, iar eu i-am promis că am s-o citesc deja acasă. Spre marea mea mirare, scrisoarea era întitulată „Scrisoare către Dumnezeu”. În conținutul acestei scrisori, fetița își reflecta nemulțumirea către Dumnezeu pentru că i-a luat mama. În asemenea cazuri nu aș putea fi rezervată, iar cu acordul ei, vreau să reflect conținutul.

„Aș vrea de pe-acum să explic de ce am ales să vorbim printr-o scrisoare. Îmi cunoști nenumăratele probleme și nemulțumiri, îmi cunoști miile de întrebări și rugăminți cu care duc lupte zilnic.

De această data n-am îndrăznit să te întreb ca de-obicei cu ochii la tine, ci cu pixul în mână. Doamne, tu știi cum îmi e sufletul și știi de ce uneori procedez diferit de firea mea.

Îmi spun că tot ceea ce se întâmplă este cu un rost, dar de data aceasta aș vrea să fiu directă și să te întreb, cu ce ti-am greșit că mi-ai luat mama?

Oare când am ales să am suflet de om, acesta a fost prețul pentru a-l primi? Să-ți mai spun sau nu mai este necesar, cât mi-i de ciudă pe tine câteodată?

M-am deprins cu această durere, am rugat rana să se închidă și sângele să nu mai curgă, iar sufletului, sufletului i-am lăsat spațiu să se regăsească.

Lipsa ei, m-a lăsat cu mii de întrebări, și să găsesc curajul de a-mi întări sufletul pentru viață.

Eu vreau să cred că nu-i nimeni vinovat, că asta-i soarta și să cred că ceea ce s-a întâmplat are o explicație logică, dar nu pot, pentru că ființa mea nu îți înţelege alegerea.

Te-acuz și mă supăr pe tine, Doamne, că adesea când nu găsesc răspunsul întrebărilor mele. Tu știi, Doamne, cum îmi e sufletul și știi pe cât te acuz, pe-atât te venerez.

Probabil, ai să mă întrebi care, totuși, îmi este supărarea, dacă mamă, tată și familie am?

Știi pentru ce sunt indignată și îți port pică adesea?! Pentru faptul că nici până acum n-am putut să mă regăsesc corect. Nu știu cu cine semăn, întrebarea din capul listei mele.

Nu doar fizic, dar vorbesc de interior, vorbesc de caracter, de modul de gândire și percepere a lucrurilor, de alegeri și viziuni…, și mai vorbesc de suflet?!

Da, probabil ai să-mi spui că sufletul îmi semăn doar mie, el nu se dobândește genetic.

Îmi șoptești în momentele în care vorbim, că nimic nu e întâmplător și asta e cea mai bună soluție, dar scuza-mă că îți zic, nu crezi că e prea dur pentru un copil care-și vede mama moartă? Nu te silesc să-mi răspunzi la toate întrebările mele, dar măcar aș vrea să știu sensul logic al faptelor tale?

Te mai rog doar să îi citești și ei scrisoarea mea și să o rogi să-mi vină măcar în vis” – a scris fetița.

Nu am putut da nici măcar o replică, sunt simple cuvinte, întrebări, o conversație, însă conturul acestei scrisori este de fapt durerea și rana unui copil, rană care nu se va mai cicatriza niciodată....


Amelia MARCUS

20 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco