• Curierul de Hâncești

„Dezvoltarea multilaterală se face în şcoală!”


„Adevăratul profesor ştie că dezvoltarea multilaterală, inclusiv culturală, a generaţiei tinere se face anume în şcoală!”


Un interviu despre Eminescu şi rolul şcolii în formarea culturală a elevilor cu Ecaterina Cerchez, pensionară, profesoară de limbă şi literatură română din s. Boghiceni


-Dna Ecaterina, aţi activat mulţi ani în calitate de pedagog în GM Boghiceni. Care sunt provocările pe care le întâmpină profesorii în munca de zi cu zi? Se mai bucură ei de autoritate în faţa elevilor ca altă dată?


-Printre provocări aş menţiona, în primul rând, indiferenţa societăţii faţă de şcoală, lipsa de dorinţă a copiilor de a face studii, deoarece ştiu că nu au perspectiva unui loc de muncă în ţară şi în consecinţă vor lua căile străinătăţii. Toată educaţia este lăsată pe umerii şcolii şi a profesorilor, părinţii nu se implică în educaţia copiilor. Alocă bani pentru reparaţii şi amenajări în şcoală, dar investesc mai puţin în educaţia propriu-zisă. Azi profesează numai entuziaştii şi eroii, deoarece atât statutul şcolii, cât şi curricula sunt altfel decât au fost odată. Profesorul, evident că, se bucură de autoritate şi aici mă refer la profesorii care, pe lângă cunoştinţele pe care le acumulează în aulele universităţilor, sunt înzestraţi cu dragoste faţă de copii, pot găsi cheia pentru inima şi caracterul fiecărui discipol, văd în elevii din faţa lor nu numai copii pe care trebuie să-i înveţe cum să înveţe (că de învăţat, învaţă ei şi singuri), ci nişte personalităţi de la care, cu timpul, învaţă şi ei multe, la rândul lor.


-În curând în instituţiile de învăţământ se vor desfăşura manifestaţii dedicate întâlnirilor cu absolvenţii. Ce amintiri vă leagă pe Dvs. de şcoală şi de generaţiile de elevi pe care i-aţi învăţat?


-De şcoală mă leagă 50 de ani de activitate, mereu în căutarea a ceva nou, interesant pentru cei care te aşteaptă în sala de studii. Ei vor să afle cu mult mai mult decât o cere programa şcolară, să-şi exprime părerile proprii despre opera studiată, despre ce au mai descoperit în lectura suplimentară. Mă leagă frumoasele amintiri de toate promoţiile care au studiat în cabinetul 33 din Şcoala medie Boghiceni, apoi gimnaziul actual. La tradiţionalele întâlniri cu absolvenţii de cândva – azi mulţi nu se mai pot prezenta, or moldovenii noştri au împânzit toată Europa şi nu numai – avem ce discuta. Mulţi sunt buni gospodari în satul natal şi acolo unde i-a dus viaţa, sunt receptivi la greutăţile celor nevoiaşi, fiindcă în sat au rămas mai mult cei în vârstă, cei bolnavi şi neputincioşi. Dar avem şi dintre cei tineri, care activează în prezent la baştină, ca dna Natalia Rotaru, profesoară de limba şi literatura română şi şefă de studii în GM Boghiceni, Svetlana Gribencea, întreprinzătoare, foştii primari Ion Olişevschi şi Mihai Ciobanu. Nu uităm nici de Octavian Gălăţeanu, consilier raional, Lenuţa Butnaru şi Nina Berdaga, asistente medicale la Spitalul de Urgenţă din capitală şi mulţi alţi discipoli cu care mă mândresc.


-Azi este marcată ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. În calitate de profesor de limba română, cum credeţi, cât de bine cunosc copiii opera lui Eminescu? Mai este ea citită şi valorificată de generaţia tânără?


-Eu cred că elevii cunosc opera lui Eminescu încă de la grădiniţă, unde învaţă poezii din creaţia poetului, nemaivorbind de orele de limbă şi literatură română în clasele primare şi cele gimnaziale, unde este studiată opera lui Eminescu. Informaţii mai detailate află la activităţile extraşcolare: serate, concursuri, cercuri literare. Creaţia poetului este mai bine cunoscută de acei elevi cărora profesorul le-a putut insufla dragostea de opera eminesciană, la ore nu s-a limitat doar la manual, ci a găsit acele versuri care au trezit în inimile unora dintre ei crezul artistic al marelui poet. Anume de aceşti romantici este citită opera lui Mihai Eminescu. La valorificarea acesteia mai contribuie şi munca bibliotecarului, care poate pune la dispoziţia copilului acele lucrări ce pot să-l intereseze şi mai mult să descopere vastul univers poetic al lui Eminescu.


-Academicianul Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, spunea despre Eminescu că „ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”. Cum putem noi să arătăm mai multă apreciere faţă de Eminescu?


-Trebuie să-l apreciem pe Mihai Eminescu nu doar în ianuarie, când s-a născut poetul, şi iunie, când a avut nenorocul să i se curme viaţa într-un ospiciu, probabil ar fi bine ca, atât în şcoli, cât şi în universităţi, să fie predat un curs special despre Eminescu, pentru a i se cunoaşte mai profund opera genială. La radio, în grila de programe, să fie prevăzute dedicaţii muzicale numai pe versurile lui Eminescu, iar la emisiunea radiofonică „Ora copiilor” să fie interpretate cântece în limba popoarelor în care a fost tradusă opera sa. De asemenea, să vizităm acele locuri, în Moldova şi nu numai, unde a călcat Eminescu. Îmi amintesc un caz interesant din activitatea mea: vizitând cândva copiii la domiciliu (fiind obligaţi s-o facem, să discutăm cu părinţii despre rezultatele şcolare ale copiilor lor în particular), aceştia mă rugau să le aduc câte ceva din opera lui Eminescu sau Alecsandri, căci în manualul feciorului sau a fiicei e puţină informaţie despre aceşti poeţi. Eminescu atinge inimile celor mai simpli oameni. Deci, să arătăm apreciere faţă de opera sa deschizându-i cartea, dăruindu-le copiilor cărţi cu poeziile sale...


-Nu întâmplător 15 ianuarie este şi Ziua Culturii Naţionale. Care este rolul profesorului şi al şcolii în formarea multidimensională, inclusiv culturală, a copilului şi cum putem promova cultura în rândul populaţiei de la sat?


-Rolul profesorului şi al şcolii în formarea copilului e mare şi divers. În primul rând, profesorul să nu-şi facă lucrul de mântuială, dar să se dedice totalmente profesiei sale. Să nu se uite la salariul mizer, la nedorinţa copiilor de a învăţa, adevăratul profesor ştie că dezvoltarea multilaterală, inclusiv culturală, a generaţiei tinere se face anume în şcoală. De aceea, nu trebuie ignorată tehnica performantă care ni se pune la dispoziţie, să avem o curriculă care să-l facă pe elev să citească, să lucreze independent, ca din cele lecturate de sine stătător să poată concluziona conţinutul celor citite, să-şi expună opiniile proprii, să înveţe a discuta, fiindcă se observă vocabularul sărac al copiilor (nu la toţi, desigur), deoarece calculatorul le oferă totul „mură-n gură”. Ce ţine de promovarea culturii în rândul populaţiei de la sat, depinde în mare măsură tot de şcoală şi educaţie. Dacă vom avea absolvenţi dezvoltaţi multilateral, vom putea promova şi cultura la sat. Un alt pas ar fi redeschiderea caselor de cultură, care în multe localităţi lipsesc. Anume aici să-şi petreacă timpul liber omul de la sat. Cei vârstnici au ce-i învăţa pe cei tineri, tradiţiile noastre populare au cam fost date uitării, iar aici se pot petrece şezători, lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, montate piese de teatru şi proiectate filme, fiindcă omul de la ţară se va putea deplasa până la casa de cultură, dar până la Chişinău, unde se desfăşoară toate aceste evenimente culturale – nu prea. Pentru copii şi tineri ar fi binevenit să activeze secţii de sport şi cercuri de muzică şi dans, artă populară etc.


-Şi, în final, cum vedeţi şcoala viitorului, inclusiv în s. Boghiceni, şi care este mesajul Dvs. către toţi actanţii procesului de educaţie: elevi, profesori şi părinţi?


-În manualul de limbă şi literatură română din clasa a 7-a sau a 8-a este o însărcinare referitor la şcoala din viitor. Discutând asupra acestei însărcinări, un elev mă întreabă: cum era şcoala noastră în trecut, deoarece buneii lor spun că era foarte frumoasă. Atunci eu le-am relatat următoarele: şcoala din Boghiceni era cu adevărat o şcoală de invidiat, cu săli de clasă bine amenajate cu toate cele necesare disciplinelor, cu sală de sport dotată cu tot inventarul necesar, cu sală de cinema unde se proiectau diafilme suplimentar la materia programei şcolare, cu un mic parc de salcâmi, cu lac şi bazin pentru exerciţii de înot în curte, cu cabine de duş. Elevii erau tot timpul ocupaţi, în jurul şcolii erau multe flori, trandafiri de diferite soiuri îngrijiţi de elevi şi profesori. Fiecare clasă avea lotul său experimental, unde se cultivau leguminoase pentru ospătăria şcolii, o livadă cu pomi fructiferi, colţişorul viu unde copiii îngrijeau de iepuri, păuni şi chiar aveam un şarpe acolo. În şcoală s-au efectuat multe întâlniri cu copii din republicile fostei Uniuni Sovietice, unde au făcut cunoştinţă cu bucatele tradiţionale moldoveneşti. Copiii au rămas foarte impresionaţi de cele povestite, exclamând: „Aşa o şcoală am dori să avem şi noi!” Deci, şcoala viitorului aş vrea să semene cu şcoala trecutului nostru, să fie o instituţie cu perspectivă şi să aibă mulţi elevi. În încheiere, mesajul meu către profesori este să aibă răbdare, entuziasm şi să-şi iubească munca, dar şi pe copiii pe care îi educă, copiii, la rândul lor, să se străduiască să pătrundă adâncimea cunoştinţelor primite la şcoală, iar părinţilor – să susţină instituţia educaţională în toate privinţele şi să fie alături de copiii lor pentru ca aceştia să crească cetăţeni destoinici ai acestei ţări.


- Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim sănătate, şi doar cuvinte de recunoştinţă din partea discipolilor Dvs.!



Elena Zaițev

82 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco