• Curierul de Hâncești

Donaţie de ambulanţe

Încă o donație pentru Spitalul raional venită din Norvegia!



Spitalul raional Hâncești se va face cu încă două ambulanțe. Este vorba despre o donație venită din partea Organizației Stotteforeningen Samaritanen din Norvegia. 


 Cele două mașini specializate pentru servicii medicale vin în contextul unei îndelungate colaborări a adiminstrației publice locale de nivelul II cu Biserica Penticostală din Sărata Galbenă, precum și organizația norvegiană, în persoana dlor directori: Frank Harestad și Sigmund Harestad, care s-au întrunit într-o ședință recentă în biroul președintelui raionului.


,,Ajutorul acordat este de un real folos pentru raionul nostru, care va servi la îmbunătățirea prestării serviciilor medicale, în sensul calității și operativității. În acest sens, vreau să le mulțumesc partenerilor noștri din Norvegia pentru donația esențială și foarte prețioasă care, evident, va asigura o mai bună protecție a sănătății populației raionului” - a remarcat președintele raionului Ghenadie Buza, care a mai specificat că acestea vor fi transmise administrației spitalului în ajunul Zilei profesionale a lucrătorului medical.  


Totodată, dl președinte a menționat că nu este prima dată când partenerii din Norvegia ne acordă asemenea donații. Anterior, Spitalul raionul a beneficiat de 2 aparate ultrasonografice, paturi funcționale, precum și saltele ortopedice. 



Tatiana Todoseiciuc

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco