• Curierul de Hâncești

Drum asfaltat în plină pandemie la Caracui!

Actualizată în: Mai 3

Chiar dacă situaţia de urgenţă, determinată de pandemia Covid-19, ne restricţionează în anumite activităţi, unele administraţii locale îşi continuă activitatea, şi anume prin desfăşurarea unor lucrări de construcţie, pe motiv că anume acum sunt condiţii climaterice prielnice pentru asemenea lucrări. Respectând toate măsurile de protecţie în timpul unei epidemii, administraţia primăriei Caracui a reuşit zilele acestea să finiseze reparaţia unei porţiuni a drumului central, (3100 m2), utilizând surse financiare din Fondul Rutier raional (600 mii lei) şi din Fondul Rutier local (282 mii lei).

„În centrul satului mai avem încă o suprafaţă de 1000m2, care trebuie neapărat reparată şi o vom face cu finanţele proprii în cel mai apropiat timp, dar sperăm foarte mult să fie reparaţi şi cei 170 m, de la intrarea în sat, drum de acces aflat la balanţa Consiliului raional şi atunci întreg drumul spre s. Caracui va fi unul de invidiat” – a declarat pentru Curier, primarul Anatolie Dubceac.

După 2-3 luni, sperăm, pandemia să se încheie, dar timpul deja se va strica, deoarece vine sezonul rece, de aceea, într-adevăr, dacă sunt finanţe, această perioadă este cea mai potrivită pentru reparaţia unor drumuri locale… Aveţi undă verde, dlor primari!

Tatiana TODOSEICIUC

518 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco