• Curierul de Hâncești

ECO Fashion Show la LT Lăpuşna Vestimentaţie din materiale reciclabile – pentru un mediu ecologic

Săptămâna trecută, Liceul Teoretic Lăpuşna a fost gazda unui eveniment inedit, desfăşurat în premieră. Este vorba despre ECO Fashion Show, un eveniment organizat în cadrul Global Youth Service Day, care a avut ca scop principal trezirea conştiinţei comunităţii vizavi de necesitatea reciclării deşeurilor şi a materialelor uzate pentru a proteja mediul ambiant.

Evenimentul a fost organizat de Maria Panainte, preşedintele Consiliului Local al Tinerilor Lăpuşna şi absolventa programului de schimb FLEX, şi administraţia liceului în persoana directorului educativ Galina Balan, la concursul de eco fashion participând mai multe echipe de elevi din c. Lăpuşna şi satele Pervomaiscoe şi Bălceana. Elevii au confecţionat ţinute vestimentare extreme de originale din materiale reciclabile: ziare, CD-uri, pungi de plastic etc., improvizând o defilare de modă îmbrăcaţi în aceste costume, care, potrivit organizatoarei, nu vor fi aruncate, ci vor fi colecţionate şi ulterior expuse în cadrul unei expoziţii.

Prin această iniţiativă, organizatorii şi participanţii doresc să tragă un semnal de alarmă vizavi de importanţa reutilizării resurselor, conferindu-le o viaţă nouă, aceasta având un impact sporit asupra protejării mediului sufocat de deşeuri.

Echipele au demonstrat o bună pregătire şi o atitudine foarte responsabilă, confecţionând costume hand-made din materiale reciclabile, prezentându-le în scenă şi specificând utilitatea acestora. Desigur, iniţiativa este una binevenită, întrucât s-a reuşit atingerea mai multor obiective, precum socializarea tinerilor din diferite instituţii de învăţământ, promovarea reciclării deşeurilor, explorarea creativităţii şi ingeniozităţii elevilor” – a menţionat pentru CURIER Viorica Rotaru, directorul LT Lăpuşna.

În final, echipele s-au învrednicit de medalii, diplome, premii şi certificate de participare. Pe locul I s-a plasat echipa GM Pervomaiscoe, pe locul II – echipa GM Bălceana şi pe locul III – echipele LT Lăpuşna. Organizarea ECO Fashion Show a fost posibilă graţie proiectului Global Youth Service Day Grant, cu finanţarea US Ambassy.


Elena ZAIŢEV

43 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco