• Curierul de Hâncești

Egali în pensii, ca în Europa?

Proiectul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei de egalizare a vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor şi despre care a vorbit dna viceministru în cadrul vizitei sale în raionul Hânceşti, vine în contextul în care RM a atins un coeficient critic de îmbătrânire a populaţiei. Conform statisticelor, 16 la sută din numărul total al populaţiei stabile este formată din bătrâni cu vârsta de 60 de ani şi mai mult, iar 13,4% sunt persoane care au depăşit vârsta de 80 de ani.


Poate că în statele europene această practică este una de succes, or speranţa de viaţă acolo este mai mare decât în ţara noastră şi asta din mai multe motive şi graţie mai multor factori. În ţările europene calitatea vieţii este mult mai ridicată, deci la 57 de ani femeile lor, care arată ca femeile noastre de 35 de ani, sunt foarte active. Dacă privim cealaltă parte a monedei, femeile noastre, care au o mulţime de responsabilităţi în afara serviciului, care nu au bone, “badante” care să le facă menajul în casă, în schimb au un ritm accelerat de viaţă, muncă în câmp, bani puţini că nu-şi pot îngriji sănătatea  pentru a arăta în formă la o vârstă mai înaintată, ajunse la 57 de ani, sunt deja atât de epuizate. Însă, pentru că nu mai au alte venituri, sunt nevoite să mai lucreze şi după pensionare.


Desigur, autorităţile doresc contribuţii la stat, cetăţeni activi, deoarece tinerii şi forţa de muncă activă din ţară a cam emigrat în mare parte. Societatea îmbătrâneşte, oamenii ies la pensie şi statul trebuie să-i întreţină. Şi cum veniturile în haznaua statului sunt mici, trebuie puse la muncă femeile care ies la pensie. Ele, care au născut şi au crescut mai mulţi copii, care au obligaţii suplimentare în societate, care nu s-au mai bucurat de vacanţe la mare sau de venituri care să le asigure o bătrâneţe decentă, vor fi nevoite să muncească pentru ca să nu devină o povară pentru ţară.


În alte condiţii economice, această prevedere probabil le-ar bucura pe femeile noastre, care ar dori să se simtă utile şi active… Însă, în condiţiile în care doamnele noastre, pe lângă pensie, mai aveau un venit de la alt loc de muncă, această posibilitate ar putea fi tăiată din rădăcină. Şi atunci cum să te întreţii la bătrâneţe, când ai nevoie de multe medicamente, când ar trebui să te îngrijeşti de sănătate, să mergi la un sanatoriu? Pensionarii din ţările europene profită de acest timp pe care îl dedică călătoriilor în ţări străine, voluntariatului, asimilării unor noi deprinderi şi cunoştinţe, precum învăţarea unei limbi străine. Cum stau lucrurile la noi? Pentru că nu mai au capacităţile şi vigoarea de altă dată, pensionarii noştri îşi duc zilele de azi pe mâine, plângându-şi bătrâneţile şi viaţa grea la care au ajuns.


Egalizarea vârstei de pensionare poate că şi este o soluţie la creşterea speranţei de viaţă a cetăţenilor, dar cu siguranţă nu este soluţia optimă pentru a scoate ţara din impas. Poate ar fi cazul de elaborat pârghii efective pentru a atrage tineretul în câmpul muncii, de deschis noi locuri de muncă pentru ca statul să primească impozitele necesare susţinerii categoriilor vulnerabile ale cetăţenilor, precum bătrânii. Femeile noastre, pe spatele cărora se mai ţine ţara aceasta, sunt ca Ana lui Manole şi ca proverbialele femei ce intră în foc şi opresc calul în galop… Tot respectul pentru povara pe care o duc.



Elena Zaițev

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco