• Curierul de Hâncești

Examenele de Bacalaureat - sesiunea 2017



Conform ordinului Ministerului Educaţiei, orarul examenelor de bacalaureat sesiunea 2017 va avea loc între 2 şi 20 iunie curent.


Astfel, la data de 2 iunie se va susţine examenul la Limba şi literatura română (alolingvi), 6 iunie - Limba de instruire, 9 iunie - Limba străină,13 iunie – Matematica (real), istoria românilor şi universală (profilul umanist), 16 iunie - Examenul la solicitare (geografie, fizică, chimie, informatică, matematică, istoria   românilor şi universală), 20 iunie - Limba ucraineană, găgăuză,bulgară (real,uman).


Şi absolvenţii de liceu din or. Hânceşti, vor susţine obligatoriu examenele de bacalaureat, acţiunile de pregătire pentru sesiune, impunând muncă şi efort atât din partea elevilor, cât şi a cadrului didactic. Profesorii consideră foarte important anume suportul psihologic, deoarece elevii trec printr-o perioadă de stres, iar încurajările şi ghidările fiind bine venite pentru ei.


„O bună parte din elevi se pregătesc foarte serios pentru examenul de bacalaureat, iau ore suplimentare, studiază singuri acasă, iar la disciplinele de examen, se pregătesc mult având o atitudine destul de serioasă faţă de susţinerea examenelor de maturitate. Din liceul nostru, toţi cei 78 de elevi sunt admişi.


Noi îi susţinem şi sperăm că vor trece cu brio această etapă”  - a declarat pentru CURIER directorul adjunct al LT „Mihai Eminescu” din or. Hânceşti.


Profesoara de istorie de la acelaşi liceu Viorica  Sajin crede că rezultatele vor fi pe măsura efortului depus. „Susţinem elevii cu suportul de curs necesar, am muncit mult şi muncim şi în continuare, de aceea credem că absolvenţii se vor putea mobiliza pentru a obţine nişte rezultate frumoase.”



Maria Munteanu

Stagiară

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco