• Curierul de Hâncești

Festivalul-concurs de dans folcloric pentru copii „Hai la joacă pe toloacă”

Duminică, 7 aprilie, în satul Peresecina r.Orhei, a fost organizat Festivalul - Concurs naţional de dans folcloric pentru copii „Hai la joacă pe toloacă”, ediţia 2019. La concurs au participat 12 colective din toată ţara, dintre care două colective fiind din r. Hânceşti - ansamblul „Pe un picior de plai” din s.Paşcani şi ansamblul „Lăpuşniţa” din com. Lăpuşna. Ambele colective s-au învrednicit cu premii.

Festivalul - concurs naţional de dans folcloric pentru copii „Hai la joacă pe toloacă” este la prima ediţie, organizat de către Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. În cadrul concursului au participat ansambluri de copii cu vârsta de până la 16 ani, care au prezentat câte două dansuri folclorice din vatra etnografică de provenienţă, păstrând originalitatea, stilul şi caracterul de interpretare. Pentru a participa la concurs, colectivele trebuiau să prezinte un material video pentru preselecţia participanţilor până la data de 15 martie.


Obiectivele concursului au fost studierea, valorificarea şi promovarea dansurilor din folclorul copiilor, ţinând cont de vatra etnografică de provenienţă a formaţiilor, îmbogăţirea repertoriului formaţiilor de dans folcloric cu creaţii artistice autentice de valoare, valorificarea şi promovarea portului popular autentic din zona Moldovei.

Ansamblul „Lăpuşniţa” a fost premiat cu premiul special în valoare de 1500 lei la acest concurs. „A fost un festival foarte bine organizat și pentru noi o provocare nouă, nu am mai participat la așa gen de concursuri unde să se solicite doar dansuri autentice și jocuri de copii pe toloacă, jocuri pe care le jucau părinții și buneii noștri. Am rămas foarte mulţumiţi chiar de nu am luat premiul mare, dar am fost lăudaţi pentru că am mai făcut un pas înainte în realizările noastre. Pe viitor avem planuri mărețe, pe 20 aprilie vom participa la un festival internațional la Chișinău, unde vor evolua dansatori din 6 ţări şi ne pregătim intens, iar pe 30 aprilie vrem să organizăm un flashmob, în cadrul căruia să colectăm donații pentru o fetiță bolnavă de cancer. Planurile sunt mărețe și pas cu pas le vom realiza pe toate” – a spus Veronica Pîrău, conducătoarea ansamblului „Lăpuşniţa”.


Premiul mare în valoare de 5000 lei i-a revenit ansamblului „Pe un picior de plai” din s. Paşcani. Despre impresiile şi programul artistic prezentat în cadrul concursului ne-a povestit Ecaterina Ursu, conducătoarea ansamblului din Paşcani: „Am respectat întru totul regulamentul concursului, jocuri de toloacă îmbinate cu dans şi desigur straie naţionale. Am prezentat dansuri, precum „Chemarea Soarelui” şi „Frunza Nucului”. Copiii s-au simţit liberi şi leier pe scenă, şi-au făcut o mulţime de prieteni noi şi desigur s-au bucurat de premiul câştigat prin munca şi efortul depus. În general, concursul a fost organizat foarte bine.”

Criteriile de apreciere ale participanţilor au fost originalitatea, valoarea dansurilor şi a melodiilor folclorice, aspectul vestimentar şi măiestria interpretativă a formaţiilor, respectarea stilului şi manierei autentice de interpretare. Startul festivalului a fost dat la ora 9:00 în incinta Casei de Cultură din s. Peresecina.

Aurel VICLIUC

57 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco