• Curierul de Hâncești

Festivalul Indiei – la Hânceşti

Dacă aţi urmărit cu sufletul la gură filme precum „Vagabondul” (Awaara), „Elefanţii”  sau „Zita şi Ghita”, este imposibil ca, în gândul dumneavoastră, să nu fi încolţit ideea de a cunoaşte cultura indienilor mai aproape. Pitorescul locului, felul de a fi al oamenilor, dar, mai ales, tradiţiile şi obiceiurile indiene ne atrag şi ne fac să vrem să cunoaştem mai multe despre simbolurile, bucatele şi chiar dansurile lor fascinante. Locuitorii oraşului Hânceşti au avut o asemenea posibilitate miercuri, la data de 22 iunie, în centrul oraşului desfăşurându-se cel mai aşteptat eveniment - „Festivalul Indiei 2016”, organizat de către organizația poloneză non-guvernamentală „Viva Kultura”, în parteneriat cu primăria Hânceşti.


Festivalul Indiei – la Hânceşti


Hânceştenii au avut posibilitatea să cunoască, în special femeile, ce este simbolul „Bindi”- acel punct roşu din fruntea indienilor, pe care îl poartă atât femeile, cât şi bărbaţii. 


„Ca şi conotaţie religioasă, acesta este considerat „al treilea ochi” sau „ochiul magic”. Pentru societate, însă, el vesteşte faptul că purtătoarea lui este o femeie căsătorită, având acelaşi rol ca şi verigheta. Se realizează cu pudră de vermilion”, ne-a specificat un reprezentant al culturii indiene prezent la festival.


Tot femeile au fost interesate de vestimentaţia deosebită a indienilor, în special de „Sari-ul” (sau saree) care este veşmântul tradiţional al indiencelor. Încă din cele mai vechi timpuri, India este numită drept ţara mătăsurilor, caşmirului şi ţesăturilor fine.  Spectatorii  au avut posibilitatea să vizioneze Dansul indian clasic care are ca regulă folosirea fiecărei părţi a corpului pentru că, conform spuselor unei dansatoare, împreună cu muzica, se spune o întreagă poveste. Gesturile expresive sunt folosite ca o cale de comunicare. 


Pe scenă au urcat peste 50 de artiști profesioniști din diferite țări ale lumii: India, Australia, Germania, Rusia, Ucraina, Turkmenistan, Polonia, SUA, Africa de Sud.


Spectatorii au urmărit cele mai frumoase și captivante show-uri costumate, spectacole de păpuși, scene de teatru, programe acrobatice, dansuri indiene, artă marțială, piese dramatice, yoga, interpretări muzicale, culinărie indiană, vestimentaţie orientală şi multe altele.


Impresionat de cele văzute, primarul de Hânceşti, Alexandru Botnari a spus următoarele: „Am avut deosebita plăcere să facem cunoştinţă cu cultura indiană, una dintre cele mai fascinante şi pline de colorit culturi. Mă bucur că mergeţi în mai multe ţări pentru a le face cunoscută şi lor semnificaţia simbolurilor şi tradiţiilor indiene, şi mă bucur că ne-aţi onorat cu prezenţa...”

În afară de programul de bază al festivalului pentru vizitatorii din Hânceşti a fost deschis un orășel de divertisment: mehendi – arta picturii indiene cu henna, arta machiajului indian gopi-dots, cursuri de yoga cu instructori profesioniști, restaurant și cursuri de culinărie vedică, sesiuni-foto profesionale, dulciuri orientale, literatură vedică, magazin cu mărfuri și bunătăți indiene, tombolă cu premii de la parteneri și altele.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco