• Curierul de Hâncești

„Garma Grup” SRL – în toiul pregătirii furajelor

Dacă pe majoritatea dintre noi, temperaturile ridicate de săptămâna trecută, ne-au cam obosit, atunci pentru producătorii agricoli acestea, spun ei, au fost foarte oportune pentru cultivarea culturilor furajere. Pe Tudor Ungureanu, directorul „Garma Grup” SRL din s. Fârlădeni, cel mai mare fermier din raion care face agricultură inteligentă, l-am găsit în toiul lucrărilor de cosit a lucernei, cea mai eficientă plantă furajeră pentru hrana animalelor.

„La moment, „Garma Grup” dispune de 3750 de tăuraşi. Pentru creşterea lor, evident, că avem nevoie de hrană, dar şi nutreţuri pentru perioada rece a anului. În total, „Garma Grup” deţine 94 de ha de lucernă. Anul 2019, a fost unul cu roadă foarte bună, îndeosebi pentru lucernă. Acest fapt, se datorează în mare măsură modului de prelucrare a pământului înainte de semănare şi tehnicii utilizate în proces. Nu, în ultimul rând, îngrăşămintelor organice lichide şi solide aplicate, care evident duc la sporirea considerabilă a roadei obţinute. Respectiv, după fiecare cosire a lucernei, pământul se boroneşte şi se stropeşte din nou cu îngrăşăminte naturale. Pe an, facem câte 4-6 cosiri, în dependenţă de condiţiile climaterice” – ne-a declarat Tudor Ungureanu, care s-a oferit cu plăcere să ne facă o excursie chiar pe lanul unde se cosea la moment lucerna.

În total, „Garma Grup” deţine 185 de ha de teren arabil, inclusiv 56 ha de orz şi 35 ha – porumb pentru siloz. În afară de aceasta, potrivit declaraţiilor managerului, gospodăria procură porumb – masă verde, pentru siloz de la alţi fermieri de pe aproximativ 1000 ha de teren.

„Folosirea resurselor naturale are o mare importanță pentru mărirea rezervelor de furaje necesare animalelor în timpul iernii. De aceea, lucerna este cosită, uscată, adunată şi depozitată în locuri special amenajate, cu tehnică dotată pentru efectuarea acestei operaţiuni, pentru a fi utilizată în alimentaţia bovinelor pe parcursul anului. În nutreţul utilizat pentru tăuraşii noştri se adaugă 25% lucernă, 45 % siloz, 30 % alte adaosuri naturale (paie, porumb, tărâţe, borhot, etc.) Silozul este produs prin metoda specială de producere de către „Garma Grup” din porumb faza verde, în faza de lapte ţintă şi alte adaosuri naturale” – ne-a specificat dl Ungureanu, referindu-se la modalitatea de pregătire a furajelor pentru bovinele gospodăriei.


Pe lângă ferma de tauri, dl Ungureanu dispune şi de o fabrică de bioetanol și biogaz, prima de acest gen în republică, deschisă încă în anul 2013.


Recent, în cadrul Galei AIPA 2019, „Garma Grup” SRL s-a ales cu titlul de „Cea mai performantă fermă Zootehnică”, pentru rezultate deosebite în cadrul activităţilor desfăşurate în segmentul agroindustrial, cu suportul programului de subvenţionare pe parcursul anului 2018.


Tatiana TODOSEICIUC


48 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco