• Curierul de Hâncești

„Ghioceii” au obţinut marele trofeu la festivalul „Grand Competition” din Iaşi


La data de 2 decembrie curent, trupa de teatru dramatic „Ghioceii” din Mingir a participat în cadrul Festivalului internaţional de teatru, muzică şi dans „Grand Competition”, ediţia a II-a, desfăşurat la Iaşi, România. De data aceasta, au participat actorii novice ai trupei, iar trofeul obţinut de ei demonstrează că arta le curge prin vene.


Evenimentul a fost organizat de Veronica Hariton, coregraf în Iaşi, moldoveancă de baştină, având drept obiective descoperirea și promovarea copiilor talentați, implicarea elevilor în activități extrașcolare, deschiderea unui dialog între copii din judeţ/țară și din afara granițelor, crearea unui schimb de experiență la nivel cultural, stimularea competiției.


„A fost o premieră pentru noi, din mai multe puncte de vedere, a menţionat conducătorul trupei de teatru „Ghioceii”, Mihai Sîrbu. În primul rând, participăm prima dată la un festival împărţit în trei categorii: muzică, dans şi teatru. În al doilea rând, este pentru prima dată când cei mai tineri membri ai trupei evoluează în scenă fără colegii lor mai mari, cu experienţă. Noi, desigur, am participat la categoria teatru, cu o secvenţă din spectacolul „Dănilă Prepeleac”. Discipolii mei s-au descurcat bine. Mai mult, încă din start ei erau cei care au insistat să participăm la acest festival şi mă bucur că au făcut acest lucru, pentru că astfel au demonstrat că ceea ce facem – facem bine.”


Au fost patru criterii de apreciere la categoria respectivă şi anume: - talentul actoricesc: 40%; - stăpânirea limbajului scenic: 25%;- impresia artistică (expresia  fetei, folosirea figurilor de stil, impactul personal):25%;- costumaţia: 10 %. „Ghioceii” au obţinut punctajul maxim, astfel devenind câştigătorii festivalului la disciplina teatru.


De menţionat că unul dintre membrii juriului a fost talentata coregraf şi lector Irina Slobodeniuc, tot moldoveancă de baştină.


„Le mulţumesc membrilor trupei pentru dragostea pe care o poartă în suflet pentru teatru, le mulţumesc pentru munca pe care o fac atât de sârguincios şi le doresc mari succese pe viitor. Nu pot să nu menţionez că atât la disciplina teatru, la care noi am obţinut trofeul, cât şi la celelalte două discipline, muzică şi dans, trofeele au fost luate tot de copii din Moldova. Sun mândru că sun moldovean şi că avem tineri talentaţi, iar astfel de concursuri demonstrează cel mai bine talentele noastre”, a încheiat dl Sîrbu.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco