• Curierul de Hâncești

Gunoiştile neîngrădite şi cele stihinice le dau bătăi de cap primarilor

Începând cu această săptămână, membrii comisiei raionale responsabili de organizarea şi desfăşurarea bilunarului ecologic, au pornit cu inspectarea prin primăriile raionului. Anul acesta bilunarul de salubrizare se desfăşoară în perioada 19 martie - 31 mai. Deşi toţi primarii au fost informaţi cu dispoziţia preşedintelui raionului şi regulamentul de desfăşurare a bilunarului de salubrizare şi înverzire a localităţilor, precum şi concursul raional „Cea mai verde, salubră şi amenajată localitate”, mai mulţi primari au lăsat majoritatea lucrărilor de salubrizare pentru a fi desfăşurate chiar înaintea sărbătorilor de Paşti, invocând condiţiile climaterice nefavorabile de până acum.

În calitate de membru al comisiei, am vizitat câteva localităţi din împrejurimea municipiului Hânceşti, analizând în special starea gunoiştilor autorizate, bazinelor acvatice, râuleţelor, fâşiilor forestiere, etc. Gunoiştea c. Bozieni este amplasată chiar în imediata apropiere a drumului de acces spre satul Dubovca, priveliştea dezastruoasă a acesteia putând fi admirată dacă traversezi această localitate. Din cauza vânturilor puternice, toate deşeurile depozitate lângă gunoişte sunt aduse chiar pe marginea drumului, unele dintre acestea, diverse deşeuri din polietilenă, le poţi vedea atârnate şi pe copaci. Întru evitarea acestui „tablou” sumbru, care le ştirbeşte din aspectul localităţii, primarul Vasile Popescu, ne-a asigurat că până la finele bilunarului de salubrizare, gunoiştea respectivă urmează a fi mutată mai departe de traseu, pe un teren mai accesibil pentru locuitorii comunei. „Ploile nu ne-au permis până la moment să începem lucrările la această gunoişte, dar în cel mai apropiat timp, vom aduce tractorul ca s-o mutăm mai încolo, în pădure, mai departe de traseu, unde este un loc mai potrivit”- a specificat dl primar. Într-o stare delăsată am putut constata şi rezervorul de apă din preajmă, care aprovizionează întreaga comuna cu apă, care potrivit specialistului de la Centrul de Sănătate Publică, Gheorghe Mardari, ar fi trebuit să aibă canale de evacuare a apelor pluviale amplasate pe perimetrul gardului, lipsind totodată de pe teritoriu şi acel panou de informare a obiectivului respectiv. „Rezervorul este dat în gestiunea SA Operator regional „Apă Canal Hânceşti”, ei fiind responsabili de starea sanitară a acestuia” – a menţionat dl Popescu. Deşeuri menajere, dar şi animaliere aruncate sau depozitate la întâmplare am constatat în mai multe locuri ale s. Dubovca, chiar în preajma unei ferme de bovine, dar şi în mai multe râpi, şi canale din s. Bozieni. Pentru a combate fenomenul depozitării haotice a gunoiului, primarul a solicitat implicarea inspectorilor de la Inspectoratul Protecţiei Mediului din Hânceşti, care crede el, îi pot constrânge cumva pe consătenii săi nedisciplinaţi, prin aplicarea unor amenzi.

La gunoiştea din s. Fârlădeni, dis-de-dimineaţă erau deja antrenate două unităţi de transport, care adunau deşeurile la grămadă. „La noi gunoiul nu se împrăştie prin împrejurime, deoarece gunoiştea este amplasată într-o văgăună, dar şi datorită conlucrării benefice cu proprietarul fabricii de etanol Tudor Ungureanu, acesta este depozitat la un loc cu tehnica pusă periodic la dispoziţie. Deşi, avem şi noi în localitate din cei care aruncă gunoiul la întâmplare, cu care evident luptăm, pe care îi găsim, şi încercăm să-i disciplinăm” – a menţionat Pavel Barbos, primarul de Fârlădeni.


La moment, în satul Fârlădeni se construiesc patru drumuri de asfalt, cu suprafaţa totală de aproximativ 600 m. „Toate aceste drumuri locale, care în total valorează aproape un milion de lei, vor fi construite cu surse proprii din bugetul local. Îmi mai trebuie 1-2 ani şi toate drumurile din sat vor fi asfaltate. Peste 80% dintre locuitorii satului sunt asiguraţi cu apă, problema localităţii, din păcate, rămâne lipsa canalizării, pentru care la moment, se caută finanţare ”- a specificat dl Barbos.


O implicare mai activă în desfăşurarea bilunarului am putut constata şi la Buţeni. „Zilele trecute angajaţii primăriei împreună cu cei de la SA „Drumuri” au participat la curăţirea arborilor de pe marginea drumului de acces spre s. Buţeni. Înainte de Paşti, urmează să fie spălate trotuarele de pe drumul central al satului, pentru a fi văruite bordurile şi tulpinile copacilor de pe aleea centrală a localităţii. Săptămâna trecută am curăţat râuleţul Gălbeniţa, reparând şi câteva podeţe” – ne-a declarat Ion Harbuz, primarul de Buţeni.

Gunoiştea satului Buţeni este amplasată deasupra satului pe un vârf de deal. Nefiind împrejmuită cu nimic, toate deşeurile aruncate haotic de către locuitorii acestui sat sunt împrăştiate pe un perimetru destul de mare, foarte multe ajungând prin grădinile celor care locuiesc în preajmă sau într-un frumos scuar amplasat chiar în imediata apropiere. „Am început să amplasăm un gard de protecţie din plasă, dar la ceva timp, acesta a fost furat. Cred că după Paşti, vom mobiliza tehnica necesară, dar şi oamenii, elevii şi vom aduce în ordine păduricea din preajmă”- a promis primarul.


Vasile Breahnă, şeful Inspectoratului Protecţiei Mediului din Hânceşti, membru al comisiei raionale, i-a propus primarului să planteze în jurul gunoiştii o fâşie forestieră din salcâmi boiereşti, care la sigur va fi ca un gard de protecţie pentru gunoişte, dar şi o adevărată oază de verdeaţă.


Pe primarul de Fundul Galbenei Toma Didilică l-am găsit antrenat în organizarea lucrărilor de construcţie a gardului de protecţie la gunoiştea autorizată a satului. Dezastrul care l-am văzut ne-a lăsat mască. Deşi gunoiştea este amplasată la aproape un kilometru de la sat, mormane de gunoi întâlneşti pe tot traseul ce duce spre aceasta. Iar plantaţiile de viţă de vie şi terenurile agricole aflate în preajmă, din cauza vânturilor, sunt inundate de mizerie, sticle de plastic, săculeţe de polietilenă, etc.


„Am decis să instalăm acest gard, măcar cumva să oprim gunoiul ce este luat de vânt. Evident că vom mobiliza cetăţenii să adunăm tot gunoiul acesta împrăştiat. Apoi vom aduce tractorul care va împinge toate deşeurile în râpa preconizată pentru depozitarea gunoiului. Este foarte greu, din păcate, să ajungi la conştiinţa oamenilor, pentru ca unii dintre ei să înţeleagă că gunoiul se depozitează într-un singur loc, şi nicidecum la întâmplare sau unde îi este comod”- a menţionat dl Didilică.


Îndată după încheierea sărbătorilor de Paşti, membrii comisiei raionale responsabili de desfăşurarea bilunarului, îşi vor continua raidurile prin localităţi pentru a constata lucrările de salubrizare efectuate.

Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco