• Curierul de Hâncești

I-a unit singurătatea, bătrâneţea şi boala Pentru ei, azilul de bătrâni reprezintă a doua casă

Pe unii i-a adus aici singurătatea, precum şi imposibilitatea de a se îngriji şi întreţine singuri, din cauza bolilor bătrâneţii şi sărăciei, pe alţii - lipsa unui loc de trai, de care au fost lipsiţi de către nepoţi, surori sau fraţi, lăsându-i pe drumuri. Unii au venit singuri, fiind ajutaţi şi îndrumaţi de vecini, rude sau chiar primarul localităţii, pe alţii i-au adus însă copiii, considerând că anume aici le este locul - la Azilul pentru persoanele vârstnice şi cu disabilităţi din c. Sărata Galbenă, unde îşi pot alina ultimele zile ale bătrâneţii.


Mătuşa Chira Darii, din Pogăneşti, care are 90 de ani, este cea mai în vârstă beneficiară a azilului de bătrâni din comuna Sărata Galbenă, fiind instituţionalizată aici chiar de la deschiderea acestuia, din 2005.

„Nu am pe nimeni, nici copii, nici fraţi, nici surori, îmi era greu să mă descurc de una singură, de aceea am fost adusă la azil. Aici e bine, mâncăm la timp, ne odihnim, mai schimbăm câte o vorbă cu alţi bătrâni de alde noi…. Şi zilele merg mai repede… şi parcă moartea îţi pare mai departe”- ne spune mătuşa Chira, care şedea împreună cu alte două bătrânele într-un scrânciob amplasat chiar în faţa instituţie.

Din acelaşi motiv a fost instituţionalizată aici şi Tatiana Olaru, din s. Bujor, care din cei 73 de ani ai săi, şase i-a trăit deja în marea familie a azilului de bătrâni. „Eu tot nu am pe nimeni, când trăiam cu soţul, mereu îi spuneam să luăm un copil de la orfelinat ca să ne fie sprijin şi ajutor la bătrâneţe… El nu a vrut…Acum iaca mă chinui singură… După ce a murit soţul, m-am îmbolnăvit de picioare, dar şi văzul mă cam dă de sminteală… E bine că sunt astfel de instituţii, e mult mai uşor să înfrunţi boala, dar şi bătrâneţea, care este foarte neagră atunci când eşti singur…”- ne spune dna Olaru, care mai scapă câte o lacrimă pe obraz.

„Când am venit la azil, mare mi-a fost mirarea că aici sunt şi bătrâni care au crescut o casă de copii, dar, din păcate, după ce au fost crescuţi şi educaţi, aceştia nu au găsit un loc în casa lor şi pentru a-i lor părinţi…”- a mai adăugat femeia, care a accentuat că deşi condiţiile instituţiei sunt foarte bune, e amar sufletul că nu e totuşi acasă.

De zece ani se află în azil şi Nadejda Ceban, (care are 69 de ani) din s. Buţeni, pe care am găsit-o privind televizorul în mica cămăruţă, care i-a devenit demult ca proprie. „Cu ajutorul fetelor de aici mi-am amenajat odaia, mi-am cumpărat şi un covor pe perete, iar angajaţii azilului mi-au dat un televizor, ca să mă simt ca acasă… Ca să-mi treacă de urât, împletesc preşuri, mai înainte împleteam şi ciorapi, cu care mă duceam la piaţă… acum nu mai pot, boala mă doboară”- ne spune amărâtă bătrâna care se deplasează doar cu ajutorul bastonului.

„La moment avem 66 de bătrâni instituţionalizaţi în azil, dintre care 12 bătrâni invalizi din copilărie, care sunt în totalmente la întreţinerea statului, 34 de bătrâni, care achită 75% din pensia primită lunar şi 20 de bătrâni, care sunt întreţinuţi de copii, nepoţi sau alte rude, care achită lunar 4200 lei.”a declarat pentru CURIER, directorul azilului Ion Pavliuc. Datorită investiţiilor din Olanda, dar şi mijloacelor alocate de către Consiliul raional, în total alcătuind circa 2 mln 500 mii lei, acu doi ani, azilul s-a lărgit, fiind dat în exploatare încă un bloc, blocul A, în care la moment sunt instituţionalizaţi bătrânii care sunt plasaţi contra plată.

Am vizitat ambele blocuri, găsindu-i pe bătrâni antrenaţi în diverse ocupaţii, pe unii la plimbare prin faţa instituţiei, alţii prin camere, în faţa televizorului, stând de vorbă sau croşetând şi împletind ceva….

Vera Tohilat (77 de ani) din s. Logăneşti ne spune că a fost adusă la azil de fata cea mai mică, care astăzi e peste hotare şi-i foarte recunoscătoare pentru asta. „Stăteam la fata cea mai mare, dar familia ei îşi bătea joc de mine, mă băteau, dormeam pe afară… şi în iulie anul trecut, fiica cea mai mică m-a adus aici, ea achită totul pentru mine. Nu ştiu cât am să stau aici, e bine, e curat şi mâncarea e bună, tot personalul e grijuliu cu noi… şi totuşi, e mai bine acasă, de aceea o aştept pe fată, poate o să mă ia de aici…”- ne-a spus cu un licăr de speranţă şi lacrimi în ochi mătuşa Vera, care ca să-şi aline dorul de casă ne-a cântat şi un cântec de jale.

Şi Agafia Olaru, care se deplasează doar în cărucior, e la azil de aproape un an. „Am fost paralizată, nu pot să mă descurc singură, copiii sunt plecaţi, şi deoarece ei nu au găsit pe nimeni să aibă grijă de mine, m-au adus aici, la azil. E bine aici, dar nu şi pentru mine…, vreau la casa mea…”- a spus cu durere în suflet bătrâna.

Puţin mai entuziasmat şi pus pe glume l-am găsit pe dl Gheorghe Pântea din s. Negrea, care ne-a spus că la cei 76 de ani se simte încă în floarea vârstei. „Picioarele mă cam dor, mă mişc greu, dar în rest mă simt foarte bine, poate şi o mireasă am să-mi găsesc pe aici…”- glumeşte dl Gheorghe, care este de abia de-un an aici, pe care l-am găsit stând de vorbă cu Elena Rusu (70 de ani) din Lăpuşna, o bătrână în cărucior, întreţinerea lunară a căreia este achitată pe rând de toţi cei 5 copii pe care îi are.

Chiar dacă unii bătrâni mai speră să se întoarcă la casa lor, pentru a-şi trăi ultimele clipe de viaţă la cuibul său, unii dintre ei, nu mai au la ce se-ntoarce. E povestea dnei Olga Griţuc, din s. Stolniceni, care este instituţionalizată la azil de aproape patru ani. „Eu am rămas fără casă, mi-a luat-o nepotul din partea soţului (care a decedat), copii nu am. M-a amăgit şi am semnat nişte acte, prin care eu chipurile îi dăruiesc casa…, după aceea m-a adus aici… şi iaca mă chinui şi cu boala şi cu remuşcările pe care le am, deoarece mă învinuiesc surorile de fapta făcută… ”- ne-a povestit dna Olga care spune că o doare sufletul pentru casa pierdută, care era o părticică scumpă din trecutul ei.

O istorie aproape similară, (motiv care a făcut-o să ajungă la azil), ne-a relatat Raisa Pâslaru de la Bujor, (care are 51 de ani) invalid de gr. II. „Trăiam cu mama la casa părintească, n-am fost măritată niciodată, nici copii nu am. După ce a murit mama, fratele cel mai mare a vândut casa părintească şi m-a luat la el. După ce a murit cumnata, el a început să mă bată, să mă fugărească de acasă, să mă înjosească… iaca aşa am ajuns pe drumuri… Eu mulţumesc celora care m-au adus aici, unde e cald, bine şi linişte”- spune cu recunoştinţă şi ochii plecaţi Raisa Pâslaru, fiind în azil de aproape doi ani.

Dacă acum câţiva ani în urmă, majoritatea bătrânilor erau încă foarte activi, ce se deplasau singurei, astăzi marea parte dintre ei se mişcă doar cu ajutorul angajaţilor, cărucioarelor, etc. „Da, aveţi dreptate, actualii beneficiarii sunt mult grei, sunt de vârstă mai înaintată, imobilizaţi în cărucioare sau se mişcă doar cu ajutorul bastoanelor sau premergătoarelor. La moment, avem 19 bătrâni ţintuiţi la pat, 17 – în cărucioare, 22 care folosesc scutece, o bună parte nu se pot deplasa fără cârje sau premergătoare. Anume din aceste considerente, suntem în căutarea unor finanţe pentru realizarea celor două proiecte stringente: construcţia unei galerii ce ar uni blocul A cu blocul B, precum şi unui ascensor în blocul A. Totodată, azilul necesită amenajarea unui cabinet de reabilitare, în care ar fi utilajul medical, unde bătrânii ar urma nişte cure de restabilire şi întremare a sănătăţii” a specificat dl Pavliuc, care mizează în suportul financiar al Consiliului raional, în a cărei subordine se află. „Am depus proiectul la Consiliul raional, dar desigur vrem şi noi cumva să contribuim la prosperarea azilului, de aceea ne gândim că ar fi foarte binevenit dacă instituţia ar avea o gospodărie auxiliară, şi anume o seră unde am putea cultiva anumite legume pentru necesităţile azilului” menţionează directorul instituţiei.

Pe lângă cuvintele de mulţumire şi recunoştinţă pe care le au bătrânii faţă de personalul angajat al azilului, aceştia ni s-au lăudat că de sărbători au parte de nenumărate surprize, oaspeţi care vin cu cadouri, concerte cu evoluarea marilor artişti din republică, etc.

„Din partea administraţiei azilului, dar şi tuturor bătrânilor de aici vreau să le mulţumesc reprezentanţilor Companiei „Dina Cociug”, care îi vizitează pe beneficiarii noştri cu diverse ocazii, venind cu diferite cadouri, primarului Mihail Lozovoi, care e receptiv la toate doleanţele şi problemele noastre, precum şi agenţilor economici din sat: Mihail Usatâi, Serghei Filip, Ion Vizitiu, Ion Râmbu, Petru Procop Pavliuc, etc., care adeseori la nevoie ne scot din impas, şi desigur părintelui Vasile de la Buţeni, care a amenajat o cameră, ce serveşte drept loc de rugăciune pentru bătrâni” ne-a accentuat în încheierea discuţiei dl Pavliuc, care, împreună cu cei 25 de angajaţi ai instituţiei, e dispus să facă tot posibilul ca beneficiarii Azilului de bătrâni de la Sărata Galbenă să aibă condiţii şi mai bune.

Chiar dacă condiţiile de instituţionalizare la azil sunt destul de bune şi atitudinea angajaţilor e la cel mai înalt nivel, ceea ce le macină totuşi sufletul bătrânilor, e dorul de casă, e dorul de cei dragi… Vizita unui om drag şi apropiat le-ar alina mult sufletul, de aceea nu vă lăsaţi aşteptaţi, treceţi-le pragul…, acum, cât mai sunt în viaţă…


Tatiana TODOSEICIUC


24 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco