• Curierul de Hâncești

Îşi ia geanta cu scrisori şi porneşte la drum…


El aduce mereu vești. Bune, rele… Le cară kilometri în spate sau pe umăr, într-o  geantă care pare a nu mai avea fund. Oamenii îl așteaptă. Îl văd trecând pe stradă, prin soare, ploaie sau viscol. Nu se știe niciodată ce aduce: „Mi-o fi trimis fata pachet?”, „Poate are nevoie băiatul de bani?”, „O fi venit factura la lumină?”... În fiecare dimineaţă, îşi ia geanta plină cu reviste şi scrisori, îşi leagă bine şireturile la papuci, şi aşa zâmbind porneşte la drum…


Cu rădăcini vechi în istoria omenirii, meseria de poștaș este una grea, dar frumoasă. Nu oricine se poate apuca de ea, deși mulți încearcă. Poștașul e omul care știe pe toată lumea, care îi știe problemele, necazurile, bucuriile. Omul cu care schimbi nu doar niște vești, ci și o vorbă, un sfat, găsești un răspuns la gândurile ce te frământă chiar dacă nu întotdeauna le rostești. În contextul Zilei Mondiale a Poştei marcată la 9 octombrie, unicul bărbat poştaş din oraşul Hânceşti ne împărtăşeşte momente din activitatea sa profesională şi ne spune care este secretul unei activităţi de succes. 


  Boris Omelcenco, la ai săi aproape 57 de ani, este mai energic decât mulţi dintre tinerii din zilele noastre. În fiecare dimineaţă, îşi ia geanta plină cu reviste şi scrisori, îşi leagă bine şireturile la papuci, şi aşa zâmbind porneşte la drum. Însă până a deveni poştaş, acesta a parcurs lungă cale.


  „În anii tinereţii mele am absolvit Şcoala profesională de care nu eram foarte entuziasmat, iar după satisfacerea serviciului militar am lucrat fotograf. De-a lungul timpului am reuşit să fiu şi şofer, iar peste hotare am lucrat în domeniul construcţiilor, ne povesteşte dl Omelcenco. Iar când am revenit în Moldova m-am trezit deja nu chiar tânăr şi m-am adresat la AOFM (Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă) şi acolo mi s-a sugerat funcţia de poştaş. Nu am stat prea mult pe gânduri, mi s-a părut ceva deosebit de ceea ce am făcut până acum. Nu sunt mulţi, sunt doar trei ani de când îndeplinesc serviciile acestei meserii, dar a devenit o parte din mine pentru că oamenii mă aşteaptă zi de zi la casele lor sau pe la întreprinderi pentru a mai afla ceva noutăţi din ziare, sau aşteaptă scrisori importante. Şi pe lângă toate, mai poţi schimba o vorbă cu oamenii care nu ştiu de ce, uită să zâmbească…”


Domnul Boris, aşa cum ne-am obişnuit să-i spunem, este unicul bărbat poştaş din oraşul Hânceşti, iar colectivul de femei cu care lucrează cot la cot îl apreciază pentru sinceritate, mărinimie şi pentru că îi ajută pe toţi absolut necondiţionat.


„Îmi place să merg pe drum, să văd oameni cărora să le provoc un zâmbet sau un gând frumos. Se întâmplă că unii oameni cărora le duc scrisori sau ziare sunt bătrâni şi aproape neputincioşi, şi atunci, pe lângă o vorbă bună, le mai aduc câte o căldare de apă sau un braţ de lemne pe foc. Trebuie să ne ajutăm reciproc că mâine şi noi putem ajunge neputincioşi, acesta este crezul meu. Este adevărat că oamenii acuma mai puţin scriu scrisori, tot mai multe sunt trimise de către întreprinderi aşa precum Judecătoria sau Inspectoratul Fiscal. Însă, dintre ziare şi reviste, cel mai aşteptat este “Curierul de Hânceşti”, o spun nu din auzite, ci chiar din spusele cititorilor”, a mai povestit poştaşul.


Cel mai complicat în meseria sa este faptul că trebuie să posede o memorie de invidiat, să fie atent la străzi şi cifre şi să fie destul de răbdător. Cu câte 10-20 kg pe umăr, zilnic parcurge cel puţin 15 km pentru că oamenii îl aşteaptă cu veşti şi cu noutăţi de pe la centru. După o schiţă în scris a dlui Boris, l-am asemuit cu cunoscutul poştaş “Pecikin” dintr-un desen animat rusesc, fiindcă este la fel de energic, binevoitor şi punctual. Doar că fără bicicletă, pentru că zice dl Boris: “... E greu cu bicicleta iarna pe gheţuş, dar nici vara nu ai unde o parca. Cu toate gândurile pozitive pe care le am, tot sunt sigur că mi-ar fura-o.” De la OSC (Oficiul Stării Civile) şi până în regiunea „Titanic” şi toate străzile care ţin până la palatul „Manuc Bey”, poştaşul nostru a avut parte nu doar de momente pozitive, ci şi de unele neplăcute de care astăzi îşi aminteşte, amuzându-se.


„S-a întâmplat să dau peste oameni serviţi, care au atâtea a spune pe teme filosofice şi care, din păcate, nu înţeleg că un poştaş nu poate sta în loc. Dar cel mai haios, probabil, e să vezi cum un poştaş de peste 50 de ani, cu geanta pe umăr, aleargă cât îl ţin picioarele, pentru că din urma lui s-a luat un câine...” Nu îşi dă importanţă şi nici nu spune că este nemulţumit de salariu sau condiţii, zâmbeşte şi merge înainte pentru că se simte aşteptat de un om care vrea să citească un ziar, de un şef nervos care aşteaptă o factură, sau de un copil bucuros să primească reviste cu poveşti... Aşa l-am cunoscut pe Boris Omelcenco, pozitiv şi mereu în drum. “Fiecare zi este frumoasă şi nu se va mai repeta, asta trebuie să ţinem minte şi să fim mulţumiţi de locul sub soare pe care îl ocupăm, pentru că suntem acolo unde trebuie să fim...”, a încheiat poştaşul.

Menţionăm că în întreg raionul activează 186 de poştaşi dintre care 22 de bărbaţi şi 164 de femei. Din aceştia, în oraşul Hânceşti pe tărâmul acestei vechi meserii activează 7 femei şi un singur bărbat.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco