• Curierul de Hâncești

„Imposibil să nu îndrăgești o meserie ce ține de creație”

„Mă numesc Maria Erhan, dar, de obicei, sunt deprinsă să mi se spună „Marcica”, este un nickname folosit adesea de părinți cât și de prieteni. Am 20 de ani, sunt originară din or. Hâncești, am învăţat la LT „M. Sadoveanu”, dar am făcut şi Şcoala de Arte din oraş. Acum îmi fac studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, facultatea Arte Plastice și design, anul II, în calitate de design vestimentar.”

Încă o tânără talentată pe care am descoperit-o săptămâna aceasta, Maria, un designer începător. Marcica ne-a povestit că dragostea ei pentru această arta, a pornit din copilărie. „Dacă să fiu sinceră anterior nu am făcut așa ceva ca să creez haine, dar din totdeauna aveam pasiunea de a desena, și în special ilustrații de modă, uneori când mă plictiseam la ore aveam obiceiul să desen prin caiete. Dragostea mea față de design a venit treptat, încă de mică adoram să am câte mai multe cărți de colorat, sau să îmbrac păpușile în diverse hăinuțe. Îmi plăcea mult să privesc emisiuni ce țineau de modelling, fashion.”


„Îmi place ceea ce fac, deoarece mereu eram fascinată de artă, e acel refugiu unde poți să fii tu, liber să-ți exprimi emoțiile, nu poate fi nimic mai excepțional decât să primești plăcerea în modelarea armoniei dintre culori ce dau scântei unor noi idealuri de aspirație. A fi designer vestimentar e minunat la prima vedere, noi succese, satisfacții la crearea unor noi vestimente, aici imaginația și dorința de a crea îți aparține la infinit, dar totuși design-ul presupune multă muncă și investiții. Imposibil să nu îndrăgești o meserie ce ține de creație, dacă alegi această cale trebuie sa o urmezi până la capăt, ca să vezi succesul muncii tale.” – ne-a povestit Marcica de ce ea a îndrăgit această meserie. După cum am menţionat mai sus, este anul II la universitate de Arte Plastice şi design. Şi deja are nişte lucrări făcute de ea, rochii, fuste, cât şi alte lucrări. „Aici, la universitate, nu creăm doar haine, dar facem și schițe, desene, proiectări, învățăm programe. Una din cele mai puternice programe ca AutoCAD, care ne ajută să întocmim proiectarea la nivel înalt” – a povestit Maria despre munca grea, dar şi frumoasă a unui designer.


Pasiunea faţă de această arta i s-a transmis Mariei de la tatăl ei. „Tata la fel e captivat de a crea ceva, doar că în alte domenii , poate și faptul că vedeam ce face el, mi-a trezit şi mie admirația spre frumos.”


În acelaşi context, Marcica ne-a povestit despre planurile sale pe viitor. ,,În viitor aș dori să devin un bun designer și să fiu cunoscută atât în Moldova cât și înafara ei, aș dori să pot colabora cu diverse branduri și ca creațiile mele să fie apreciate la justa valoare.”

Cu toţii avem nevoie de îmbrăcăminte în viaţa noastră de zi cu zi. Bine aleasă, cu un design adecvat, dar mai mult avem nevoie de tineri talentaţi ca Maria, care vor duce faima ţării noastre până la capătul lumii. Din partea CURIERULUI îi dorim Mariei succese şi mari realizări pe viitor.


Aurel VICLIUC


0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco