• Curierul de Hâncești

Ion Ciubuc şi Anadela Tofilat - cei doi viceprimari ai orașului Hâncești

La data de 24 iulie curent s-a desfășurat ședința Consiliului orășenesc în cadrul căreia au fost aleși viceprimarii orașului Hâncești. La funcţiile de viceprimari, Alexandru Botnari, primarul orașului, a înaintat două candidaturi: Ion Ciubuc, fost viceprimar și Anadela Tofilat, ex-secretar al Consiliului orășenesc care, respectiv au fost votați cu majoritatea de voturi.


  Ion Ciubuc, în trecut șef al penitenciarului nr. 7 Rusca, de 6 ani viceprimar al orașului Hâncești pe probleme economice (buget, arhitectură, urbanism, ordine publică etc.) a fost votat de majoritatea consilierilor prezenţi la ședință. 


  „Avem de finalizat proiecte importante care nu s-au reușit de finalizat până acum, a spus dl Ciubuc. Proiectele de bază sunt aprovizionarea cu apă potabilă și anume extinderea rețelelor, în același context - extinderea rețelei de canalizare în cinci sectoare, după aceste cinci sectoare vor urma și altele. Vom finaliza și proiectul de iluminare stradală în valoare de 5 mln. lei. Vor fi termoizolate grădinițele din oraș și se va desfășura reparaţia drumurilor locale. Acestea sunt obiectivele de bază pentru perioada apropiată.”


  În același context, pentru funcția de viceprimar pe probleme sociale (coordonare cu cultura, protecție socială, tineret, sport etc.) a fost înaintată Anadela Tofilat care, a activat din anul 2003 în funcția de secretar al Consiliului orășenesc. La ședința din 24 iulie, d-ei a fost votată cu 19 voturi din 21 prezenți.


   Dna Tofilat spune că atribuțiile de serviciu s-au schimbat considerabil.


„Pe lângă ceea ce făceam în funcția deținută anterior, acum s-a adăugat atragerea de fonduri, relații externe, înfrățiri cu orașe din alte țări, colaborări, relații cu mass-media etc. Cu toate acestea sper să fac față lucrurilor și îmi doresc ca colegii mei să vadă rezultatele scontate.”

Menționăm că pentru funcția de secretar al consiliului orășenesc a fost anunțat concurs.



Elena Golubnic

11 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco