• Curierul de Hâncești

IP Hânceşti desfăşoară operaţiunea "Grija"

Inspectoratul de poliţie Hânceşti desfăşoară operaţiunea specială „Grija”



Este vorba despre campania de informare cu privire la securitatea copiilor în sezonul estival pe care o desfăşoară reprezentanţii Inspectoratului de poliţie din Hânceşti în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi protecţiei copilului, eficientizării măsurilor orientate la prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, prevenirea traumatismului de diferit gen în rândurile copiilor, precum şi a infracţiunilor comise împotriva lor, mobilizării forţelor şi mijloacelor poliţieneşti la compartimentul menţinerii securităţii şi ordinii publice în sezonul estival 2017.


Potrivit surselor Inspectoratului de Poliție Hâncești, în acest scop vor fi efectuate verificări la domiciliul copiilor aflaţi în conflict cu legea  (în special a celor rămaşi fără îngrijire a unuia sau a ambilor părinţi, din familiile de risc), precum şi a celor care sunt predispuşi să comită infracţiuni.


“Vor fi organizate şi desfăşurate razii în zonele de odihnă, instituţiile de agrement, sălile de internet, gările auto, precum şi alte localuri, inclusiv pe timp de noapte, în scopul depistării copiilor nesupravegheaţi şi celor care consumă băuturi alcoolice, droguri sau alte substanţe toxice, a specificat specialistul Biroului Siguranţa copiilor, inspector Nadejda Popovici.


De asemenea, va fi intensificată activitatea de informare a populaţiei vizând pericolul lăsării copiilor fără supraveghere în scopul prevenirii comportamentului deviant sau săvârşirii în privinţa acestora a infracţiunilor, accidentelor rutiere, situaţiilor cu caracter excepţional (cazuri de incendii, înec sau electrocutări), cu solicitarea sporirii vigilenţei şi supravegherilor, precum şi implicării active a societăţii întru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile şi a incidentelor cu implicare a copiilor. Nu în ultimul rând vor fi desfăşurate măsuri de prevenire întru diminuarea fenomenului vagabondajului şi cerşitului în rândurile copiilor, precum şi atragerii lor în cerşit de către maturi”, a încheiat sursa citată.


Totodată, inspectorii poliţiei municipale ne-au asigurat că vor fi efectuate acţiuni întru depistarea cazurilor de comercializare către minori a  produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice. Iar în cadrul taberelor de odihnă din teritoriu se vor desfășura activităţi cu caracter educativ-informativ menite să familiarizeze copiii cu regulile de securitate pentru perioada estivală cu prezentarea spotului video „Justiţia pentru copii” în cadrul Campaniei de informare pentru copii ”Cunoaşte-ţi drepturile împreună cu noi.”



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco