• Curierul de Hâncești

La Hânceşti a fost dat start sărbătorilor de iarnă

Primăria Hânceşti a invitat toţi doritorii vineri, 14 decembrie, în piaţa Suveranităţii la inaugurarea Pomului de Crăciun şi aprinderea luminiţelor în tot oraşul, astfel dând start sărbătorilor de iarnă. Evenimentul a continuat cu un furchet la care au fost invitaţi consilierii municipali, agenţii economici, lucrătorii primăriei Hânceşti, cât şi alte persoane care au investit în prosperarea mun. Hânceşti.

Startul sărbătorilor de iarnă şi aprinderea luminiţelor l-a dat Alexandru Botnari, primarul mun. Hânceşti. ,,Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost cu noi în acest an, susţinându-ne în realizările noastre. Din partea primăriei mun. Hânceşti vreau să vă doresc nişte sărbători frumoase, sănătate, bunăstare în familie şi să vă bucuraţi de cei dragi pe care îi aveţi aproape.”

Festivitatea a continuat în sala mare a primăriei mun. Hânceşti, unde primarul Alexandru Botnari, a înmânat diplome consilierilor municipali, agenţilor economici, lucrătorilor primăriei Hânceşti, cât şi altor persoane care au investit în prosperarea mun. Hânceşti. Astfel, s-au oferit diplome şi cadouri valoroase din partea primăriei Hânceşti pentru: investiții valoroase în economia municipiului, eficientizarea serviciilor publice la nivel local, deschiderea a mai multe locuri de muncă în oraş, sprijinul acordat autorităților publice locale în îmbunătățirea infrastructurii instituționale, sprijinul acordat autorităților publice locale în îmbunătățirea calității vieții cetățenilor aflați în dificultate, activitate eficientă în cadrul Consiliului municipal şi pentru investiţii valoroase în economia municipiului.

Tot aici, Alexadru Botnari a venit cu un mesaj de felicitare pentru persoanele prezente le acest eveniment. „Vă doresc multă sănătate, bunăstare, bucurie de la cei dragi şi Dumnezeu să ne ajute să avem în viitor un an cât mai bun şi mai frumos în toate celea ce v-aţi pus în plan. Vă doresc un început bun de sărbători şi încă odată mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru oraşul nostru.”


Pentru cei prezenţi s-a organizat o masă de sărbătoare, dar şi un mic concert de colinzi şi cântece de iarnă, prezentate de copiii de la Centrul de Creaţie Hânceşti.


Aurel VICLIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco