• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Elena Mircos, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Mingir

„Pentru a avea mai mulţi vizitatori în muzeele de la sate, o soluţie ar fi îndreptarea fluxului de turişti şi spre traseele rurale”

-Dna Mircos, Muzeul de Istorie şi Etnografie Mingir este instituţia care, prin exponatele sale, vorbeşte despre istoria ţinutului, despre patrimoniul cultural al s. Mingir. Povestiţi-ne despre fondarea acestuia şi obiectele pe care le găzduieşte, poveştile care stau în spatele unor obiecte mai interesante...


-Muzeul din satul Mingir a fost înfiinţat în anul 1979 ca Muzeu al Gloriei Militare

cu sediul în incinta Casei de Cultură. La baza acestui muzeu a stat Ungheraşul Gloriei Militare din şcoală, format la iniţiativa a doi învăţători, Mardari Tudor şi Mardari Tatiana, care au cercetat şi au căutat ostaşii din Armata sovietică, participanţi ai operaţiei Iaşi-Chişinău. Iniţial, patrimoniul reprezenta arme, fotografii, mărturii, documente cu valoare istorică din cel de-al Doilea Război Mondial. Din anul 1983, Muzeul activează sub denumirea de Muzeu Popular.

Datorită mai multor colaboratori care au activat pe parcursul mai multor ani, Matei Guriţă, Mihai Munteanu, Mihai Sârbu, acest muzeu s-a dezvoltat, s-a îmbogăţit cu noi piese de patrimoniu, s-au schimbat geamurile, s-a creat o mică încăpere pentru arhivă, dotată cu mobilier şi calculator, astfel că din 18.08.2004 Muzeul a fost înregistrat sub denumirea de Muzeul Ţinutului Natal şi a Gloriei Militare.


Patrimoniul muzeului, constituit iniţial din fondurile Muzeului Gloriei Militare, s-a

îmbogăţit an de an şi cu piese etnografice ce reflectă îndeletnicirile mingirenilor de

secole. Astfel, a apărut ideea proiectului unui nou de muzeu. În anii 2015-2017, Muzeul s-a aflat într-un proces de renovare şi reorganizare, schimbări radicale din punct de vedere al viziunii şi fondului de exponate. Am iniţiat acest proiect împreună cu profesoarele Cireş Viorica şi Zghibarţă Lidia, care au efectuat mai mult o muncă de voluntariat, deoarece salariile pe atunci erau sub minimul de existenţă. Vreau să menţionez şi activitatea Mariei Pacenco în acest proiect, care a ajutat la lucrările de reparaţie, şi a Verei Teslaru la colectarea pieselor muzeale.

Au fost colectate întru-un timp record peste 900 de piese muzeale: ţoale, covoare,

prosoape, stative, vârtelniţe, broderii, port popular, oale, ulcioare, ţăpoi, piuă, jug de boi ş.a. S-a creat un muzeu cu profil de Istorie şi Etnografie. S-a extins, de asemenea, şi spaţiul expoziţional, adăugându-se Sala memoriei -128 m2, s-a creat şi un depozit pentru păstrarea pieselor. În colaborare cu primăria comunei şi în special a primarului Ilie Chiţanu, care susţine în totalitate proiectele noastre culturale, am instalat sistema de încălzire în patru săli şi în arhiva muzeului.

Este un lucru foarte benefic şi important pentru păstrarea temperaturii constante,

pentru a opri degradarea pieselor muzeale. În prezent, Muzeul dispune de 2015 piese: documente originale din istoria satului, mărturii ale deportaţilor din perioada stalinistă, fotografii, scrisori ale ostaşilor din cel de-al Doilea Război Mondial, ale ostaşilor care au luptat în Afganistan şi în războiul din Transnistria, obiecte cu valoare memorială şi istorică, piese arheologice din sec. XVII-XIX. Fiecare obiect din muzeu e un vestigiu, un document de cultură şi civilizaţie, purtător al unui mesaj de dăinuire. Obiectele pe care le găzduiesc acest muzeu sigur că au istoria lor, unele mai interesante, altele când le atingi te copleşesc emoţiile, îţi dau lacrimile, deoarece povestesc despre drama prin care au trecut consătenii noştri. Cum poate să te lase indiferent memoriile deportaţilor din perioada stalinistă? Rochia de mătase a Adrianei Vizir, pe care a îmbrăcat-o acolo în Siberia, ea fiind o copilă, când a fost deportată cu părinţi, fraţi, surori: ,,Ne-au îmbarcat într-un tren de vite, am mers şapte zile, ne dădeau puţină mâncare, nu aveam WC. Ne-au dus ca pe vite şi ne-au lăsat în pădure. Am iernat într-o baracă opt persoane. Mama fiind însărcinată, când i-a venit timpul să nască, a ieşit afară pe omăt şi a născut-o pe sora mea Marusea”… Aceste piese sunt expuse în cele patru săli: Casa Mare, Odaia ţărănească, Ograda ţărănească şi Sala memoriei. În Casa mare sunt expuse colecţii de ţoale, prosoape, broderii, port popular, covoare, zestrea, unelte de prelucrare a lânii, stative, în Odaia ţărănească încântă privirea un cuptor improvizat, mobilă ţărănească, vase de lut din sec XX, colecţia de ţesături din cânepă, ţesături din bumbac ş. a, în Ograda ţărănească, cultivarea viţei de vie, o îndeletnicire de secole a sătenilor, este reprezentată prin cea mai veche piesă – un teasc sec. XIX. Ţăpoiul, furca, grebla, plugul, râşniţa pentru măcinat grăunţoasele sunt unelte ale ţăranului, care încă de pe vremea geto-dacilor practicau agricultura.


-Care sunt cele mai vechi şi mai preţioase exponate şi provenienţa lor? Sătenii aduc la muzeu obiecte care au aparţinut strămoşilor lor?


-Cele mai vechi şi mai preţioase exponate sunt piesele arheologice descoperite pe locul cimitirului vechi în timpul săpăturilor la construcţia Complexului Memorial Mingir de către managerul proiectului Iacob Lupanciuc. Aceste vestigii ceramice sunt aproximativ din sec XVII-XIX şi reprezintă forme de vase: străchini, castroane, oale. Muzeul dispune de asemenea de o colecţie bogată de fotografii, scrisori, a participanţilor operaţiunii Iaşi-Chişinău din cel de-al Doilea Război Mondial. Colecţia de icoane printre care se numără şi steagul bisericesc al preotului roman Alexei Marcău, căzut în apropierea satului în cel de-al Doilea Război Mondial. În piesele preţioase se încadrează şi primul tricolor din satul nostru, care a fost confecţionat de către profesori pentru a participa la Marea Adunare Naţională din anul 1989. Îmbogăţirea patrimoniului este una din priorităţile activităţii noastre. Suntem permanent în contact cu consătenii noştri, cărora ţin să le mulţumesc pe această cale pentru susţinere, pentru că sunt receptivi şi donează obiecte legate de istoria satului sau a personalităţilor din sat. La început mergeam din casă în casă pentru a aduna obiecte vechi, dar cu timpul vizitatorii singuri au început să ne propună, să ne găsească unele piese. Avem mulţi donatori-copii, care au citit apelul nostru „Donează şi tu un obiect muzeului tău!” şi au scotocit prin cămara bunicii, au îndemnat rudele să doneze covata, icoana, prosopul la muzeu.


-Credeţi că este important ca o localitate rurală să aibă un muzeu? Dacă da, de ce şi cine ar trebui să colaboreze cu instituţia muzeală pentru ca această să prospere?


-Da, consider că muzeul la sat are un rol aparte, în afară de cercetare şi conservare,

rolul unui muzeu în societatea contemporană este şi educarea, atragerea turistului,

contribuind la instruirea publicului larg, la dezvoltarea imaginaţiei şi a sensibilităţii

lui. Cu scopul de a atrage turişti cât mai mulţi şi vizitatori noi, organizăm diferite

activităţi, colaborăm cu muzeele din ţară, cu specialişti de la Muzeul Naţional de

Istorie, cu Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, cu cercetătorii

satului Iacob Lupanciuc, Mihai Gribincea, care ne ajută foarte mult, cu postul de televiziune Agro Tv, cu Radio Moldova 1, cu administraţia primăriei, şcoala,grădiniţa, Casa de Cultură etc. Consider că colaborarea cu toţi cei din jur este benefică pentru ca instituţia muzeală să prospere. Elevii, picii de la grădiniţă sunt vizitatorii noştri cei mai fideli. Ei au participat activ la concursul de desen „Satul meu gură de rai”, „O vacanţă de vis”, concursul de machete a unei case ţărăneşti, seminarul „Satul Mingir în gramotele domneşti - mit sau realitate”. Împreună cu colaboratorii Casei de Cultură, cu administraţia publică locală am prezentat expoziţia „Casa Mare” la ziua Vinului şi a Agricultorului, am participat de asemenea cu această expoziţie la Bucureşti la Festivalul Marii Uniri. Avem o colaborare strânsă şi cu Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală dinChişinău. Pe data de 16 ianuarie 2019, am participat la vernisajul expoziţiei

cămăşilor basarabene dedicat Centenarului Marii Uniri. În cadrul acestui proiect am salvat o cămaşă de Mingir din perioada interbelică. Pe data de 2 mai, am participat cu o expoziţie de pâine de ritual în cadrul „Săptămânii laminate” tot la acelaşi Muzeu. Am colaborat recent şi cu postul de televiziune Moldova1, emisiunea „Tezaur”, producător neobosit Irina Ropot. Am realizat împreună o „Şezătoare folclorică”, o emisiune despre „Pâinea de ritual”, un program artistic pentru emisiunea „Rapsodia satului”. Participanţi activi la activităţile muzeului sunt membrii ansamblului „Cişmeaua căprioarelor” a gimnaziului, condus de Mihai Mircos. Avem de asemenea şi o pagină de Facebook pe având posibilitatea să urmărească activităţile noastre şi consătenii plecaţi peste hotare. Ne bucurăm nespus de mult, deoarece ei ne apreciază, ne încurajează şi de acolo de departe ne scriu, chiar contribuie la îmbogăţirea patrimoniului. Facem schimb de experienţă cu Muzeul Negrea şi Muzeul de Istorie şi Etnografie Ciuciuleni, participăm împreună la diferite expoziţii. Activitatea noastră o focalizăm spre promovarea şi atragerea turiştilor pe traseul Hânceşti-Lăpuşna-Negrea-Mingir.


-La 18 mai este marcată Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor. Aveţi un program special către această zi?


-În fiecare an, la 18 mai, alături de muzeele din ţară ne pregătim cu un program

special, deoarece este marcată Ziua Internaţională a Muzeelor. Anul acesta vom avea o lansare de carte a profesorului Ion Găluşcă „Anonimatul solar”, un program artistic prezentat de ansamblul etnofolcloric al Gimnaziului, „Cişmeaua căprioarelor”. Propunem de asemenea vizionarea filmului „Timp – amintire”, despre întâlnirea mingirenilor cu veteranii şi rudele acestora în anul 1966. Invităm toţi doritorii să ne viziteze muzeul în această zi.


-Cât de des este vizitat muzeul din Mingir şi conform căror tarife? Numărul vizitatorilor este în creştere sau în descreştere?


-Invitând să ne viziteze muzeul, ţin să menţionez că la noi la muzeu nu sunt taxe, intrarea este liberă. Pe parcursul anilor de când activez, ne-au păşit pragul muzeului atât conducerea raionului, dl Buza Ghenadie, Vera Tănase cât şi artiştii Nicolae Gribincea, Suzana Popescu, am avut ca vizitatori primari din România din judeţul Prahova, judeţul Vaslui. Cel mai mult muzeul este vizitat de sărbători – 9 mai, Hramul localităţii -22mai, în perioada când lumea este liberă. Nu putem spune despre un număr mare în creştere a vizitatorilor, deoarece toţi cunoaştem că fenomenul migraţiei duce la o scădere a populaţiei. Pentru a nu rămâne fără vizitatori, ar fi o soluţie de a îndrepta fluxul de turişti şi spre traseele rurale.


-Cu siguranţă, întreţinerea unui muzeu, şi mai ales a exponatelor fragile sau vechi, necesită multă grijă şi investiţii. Ce investiţii au fost făcute în ultimii ani în modernizarea infrastructurii instituţiei şi cu ce probleme se confruntă muzeul din Mingir?


-Pe parcursul ultimilor ani, am reuşit să rezolvăm mai multe probleme cu care se confrunta muzeul, nu fără susţinerea conducătorului Direcţiei de Cultură şi Turism dl Tulbu Ion, care este mereu receptiv şi ne îndeamnă să facem lucrul calitativ. Suntem ghidaţi de asemenea de specialiştii în domeniu dna Tiron Maria, care ne vine mereu în ajutor cu sfaturi utile. Pentru modernizarea muzeului s-au alocat din bugetul raional 90.000 de lei. Am reuşit să dotăm două săli cu mobilier muzeistic modern, care corespunde standardelor actuale. Am chituit şi vopsit pereţii, podul, am instalat gratii la uşi şi ferestre, s-a instalat un sistem nou de iluminare şi sistem de încălzire. Cu toate acestea, mai sunt şi probleme care trebuie soluţionate în viitor - lipsa unui bloc sanitar, a ventilaţiei corespunzătoare în muzeu, mai ducem lipsă şi de preparate speciale pentru întreţinerea şi conservarea pieselor muzeistice.


-Cum vedeţi muzeul din Mingir peste ani şi ce mesaj aţi dori să transmiteţi tuturor celor care ar dori să-şi cunoască rădăcinile?


-„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ce a moştenit de la străbuni” scria Iosif Sterca-Suluţiu. Muzeul va deveni un loc unde vizitatorul, intrând în contact direct cu documentul, obiectul, mărturia istorică, îi trezeşte sentimentul de respect, admiraţie, dragoste de neam, de ţară, de tradiţiile frumoase strămoşeşti creştine, pentru a nu le da uitării. Tuturor cititorilor aş dori să le transmit să viziteze cât mai des muzeele, pentru că aici vor cunoaşte tezaurul şi acele valori inestimabile care constituie zestrea neamului nostru. Prin expoziţiile permanente şi temporare muzeul oferă cunoştinţe, informaţii curente într-o formă vie, accesibilă, îndeplinind astfel şi rolul unui centru de documentare.

-Vă mulţumim pentru interviu!

Elena ZAIŢEV


Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco