• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Eudochia Socinski-Plăcintă

La o cafea cu Eudochia Socinski-Plăcintă, poetă, bibliotecară în cadrul Bibliotecii publice raionale:


„Odată cu piesa „Hânceşteanca”, femeia hânceşteană a apărut într-o nouă ipostază”

-Dnă Eudochia, de 45 de ani activaţi în cadrul Bibliotecii publice raionale „ÎPS Antonie Plămădeală”.


Cum este să fii înconjurată zi de zi de cărţi şi de cititori?


-Predestinarea mea a fost biblioteca şi, dacă am lucrat aici 45 de ani şi nu sunt plictisită, aceasta se datorează cărţilor şi cititorilor. Toată viaţa mea a decurs printre cărţi. Printre cărţi mă simt sigură, deoarece ea – cartea – inspiră, emană lumină şi căldură. Utilizând tot arsenalul de metode şi capacitatea de influenţare, îmi fac prieteni şi cititori credincioşi cu ajutorul cărţii. Cartea pentru mine este instrument de lucru, care mă îndeamnă zilnic să-i ofer utilizatorului, care a intrat în bibliotecă, un zâmbet, să stabilesc cu el o legătură, să iau o iniţiativă, să fiu creativă şi convingătoare. Aceste acte de umanitate mă fac să fiu cine sunt – bibliotecară.


-Povestiţi-ne cum au apărut plachetele Dvs. de versuri... Cât de greu a fost procesul de creaţie şi de confesiune în faţa celor ce vă citesc?


-Prima plachetă de versuri, „Hânceştenca”, a fost editată în anul 2008 la îndemnul scriitoarei Ada Zaporojanu. Să fiu sinceră, pentru mine a fost o întâmplare. Poeziile nu-şi aveau locul într-un album special. Am adunat caietele cu diverse notiţe unde se înghesuia câte o poezie, hârtii îngălbenite de timpul ce s-a scurs nemilos, dar care purtau duioasele versuri dedicate mamei. Şi iată că le-am dat viaţă... „Ca o icoană, Baştina” a fost editată mai târziu, în 2013, fiind dojenită de aceeaşi Ada Zaporojanu: „Adună tot ce ai scris  şi mâine să fii la editură!”. Apoi au urmat lansările acestor cărţi în or. Hânceşti şi la baştină, în s. Fundul Galbenei, urmând repartizarea lor în fondurile de carte ale bibliotecilor publice.


-Vă amintiţi de primele versuri scrise de Dvs.? De unde izvorăşte „vâna” de scriitor?


-Primele încercări de a scrie versuri au fost dedicaţii pe cărţi poştale pentru părinţi şi prieteni. Apoi, în clasa a şaptea, fiind redactorul gazetei satirice şcolare „Chipăruş”, am îndrăznit a scrie versuri umoristice în adresa preşedintelui de colhoz, de s-a amuzat tot satul (ziarul era afişat pe panoul informativ al sediului gospodăriei). Seara îmi era frică să apar în faţa părinţilor, deoarece am aflat că tata, agronom principal în gospodărie, a fost avertizat de preşedinte că va fi eliberat din serviciu. Aşa s-a şi întâmplat. A fost trimis „în exil” la prisaca colhozului, pe care nu se apuca s-o aducă în ordine nicio persoană. Aici tata a dat dovadă de cunoştinţe profunde, înlocuind roiurile de „albine siberiene”, agresive şi puse pe înţepat, cu alte roiuri harnice, cum zicea tata. S-a descurcat de minune, aducând un venit bun şi gustos gospodăriei. De unde izvorăşte această pasiune de a scrie? De la părinţi. Ambii erau talentaţi. Mama compunea versuri şi muzică pentru orele de muzică (a fost învăţătoare la clasele primare). Citeau multă literatură artistică, dar şi de specialitate. Tata era abonat la reviste din România, coresponda cu savanţi şi specialişti din domeniul agronomiei din Rusia, Ucraina, Georgia.


-Multe poezii sunt dedicate satului de baştină şi mamei. Cum a fost copilăria Dvs., ce momente din acele timpuri vi s-au întipărit mai adânc în memorie?


-Copilăria mă cheamă adesea spre ea, în lumea ei plină de farmec, cu amintiri frumoase, cărora trecerea anilor le imprimă un contur de poveste. Când mă întorc cu gândul la copilărie şi la baştina mea, unde s-au scurs anii răsfăţaţi de dulceaţa vieţii, mă cuprinde o nostalgie ca un vis frumos de care nu aş vrea să mă despart niciodată. Drumurile vieţii m-au purtat prin locuri îndepărtate, dar niciodată nu am uitat de casa părintească, locul de reper şi totodată de întoarcere a tuturor drumurilor noastre. Aici am ascultat ciripitul păsărilor, minunându-mă mai ales de cântecul ciocârliei. Aici am ascultat murmurul Gălbiniţei, care curge pe lângă casa părintească. Aici am mers prin troscotul înrourat sau stropit de ploaie. Aici am urmărit cu ochii, ore în şir, cum se mişca buburuza pe filele de carte pe care o citeam cu nesaţ sub un butuc de vie. Multe peripeţii şi amintiri frumoase îmi răsar şi acum înaintea ochilor, care sunt legate de mahalale şi locuri de „pelerinaj” ale copiilor: Dealul Popii, Râşniţa Rădiul, Cornu, Surda, Chicul Morii ş.a. Peste tot purtam cu noi străistuţa cu manuale şi merinde, iar poveţele mamei mă urmăreau peste tot: să fiţi cuminţi, să nu furaţi, să învăţaţi.


-Sunteţi o bunică bogată – cu şase nepoţele şi un nepoţel, de aceea aţi scris şi multe versuri pentru copii. În ce momente ei vă inspiră?


-Rânduri versuite tentează imaginaţia când nici nu te aştepţi: la bucătărie, pe strada aglomerată, în sânul naturii. Nepoţii sunt o sursă inepuizabilă de inspiraţie! Şi câtă bucurie se adună în casa noastră când ne aşezăm cu toţii la masă şi ascultăm cu nesaţ bucuria zbenguielilor celor mici – Ana Alexandrina, Beatris şi Simona, peripeţiile dinozaurilor cu crocodilii expuse cu lux de amănunte de nepoţelul Sebastian şi gângurelile micuţei Eva, care se simte nespus de confortabil pe genunchiul cald al bunelului. Iar nepoatele mai mari, Dana şi Daiana, studente la facultatea de drept, ne bucură cu rezultate frumoase şi cu intime destăinuiri. Ei, nepoţii, sunt rostul şi dulceaţa vieţii!


-Cu ce le place să-i răsfăţaţi – cu poveşti pe cei mici şi cu ceva gustos pe cei mai mari? Sau sunt şi alte secrete?


-Una din modalităţile eficiente de stimulare a copiilor este cartea-surpriză. Pentru cei mici – cartea de colorat, cartea de poezii şi poveşti, iar pentru nepoţel – cartea cu animale preistorice. Mă străduiesc să le cultiv cultura lecturii, selectând cele mai utile cărţi ale copilăriei. Celor mai mari le procur vestimentaţie şi accesorii. Locul magic de răsfăţat nepoţii este bucătăria, atunci când bunica trudeşte la surpriza principală – plăcintele, care sunt însoţite de poveşti inedite, istorioare hazlii şi cântece de pe vremea străbuneilor. 


-Într-un interviu recent, Mihai Michişor ne-a povestit cum a făcut muzica pentru „Hânceşteanca”. Ce aţi vrut să transmiteţi prin aceste versuri dedicate femeilor noastre, dar şi prin altele în care descrieţi frumuseţea femeii de la ţară?


-Compozitorul autohton Mihai Michişor, un om talentat şi împătimit de frumos, a fost unul dintre cei care m-au susţinut la organizarea lansării de carte „Hânceşteanca”, spunându-mi următoarea frază: „Vreau să organizăm ceva frumos, deosebit pentru oraşul nostru, aceasta e datoria noastră”. Şi ne-am apucat de lucru. I-a reuşit de minune! A creat o piesă minunată! Femeia hânceşteană a apărut într-o ipostază nouă în faţa publicului. Cu dăruire de sine şi suflet bogat, ocrotitoarea căminului familial, mamă bună, harnică şi frumoasă. Aţi recunoscut-o? E hânceşteancă?!


-Multe dintre poeziile Dvs. sunt puse pe note muzicale. În acest mod merg mai bine la inimă?

-Se spune că arta s-a născut din inspiraţie, frumuseţea - din dragoste, iar cântecul – din suflet. Omul fără cântec e ca codrul fără păsări, iar muzica este elixirul care tămăduieşte sufletul omului. Din copilărie am fost împătimită de vraja cântecului popular. Cântam de mică pentru bunei, părinţi şi rude, care îmi îndulceau vocea cu bombonele „pernuţe” şi halviţă „de la iepure”. Am cântat pe scena şcolii la diverse festivaluri, apoi în tinereţe am participat la un festival al popoarelor din fosta URSS, care s-a desfăşurat în Moscova. Muzica m-a însoţit pe tot parcursul vieţii în combinaţie cu o carte bună. Ca să revin concret la întrebare... Consider că textul prost nu-l poate „scăpa” nici o melodie, cât de mieroasă şi seducătoare n-ar fi. Melodia pentru un text este ca o haină. Dacă melodia e frumoasă şi-ţi răscoleşte sufletul, iar textul este profund, atunci vorbim de o piesă muzicală de calitate, care poate avea cu adevărat succes.

 

-Cu ce ne veţi mai bucura? La ce lucraţi acum?


-Am foarte puţin timp liber, dar totuşi mă frământă idei frumoase, pe care am început să le realizez câte puţin. Readuc la viaţă cântecele pentru copii, pe care le-am auzit de la părinţi şi bunei. Lucrez la schiţe de portret ale bătrânilor din satul de baştină. Fac poezie pentru copii într-o formulă mai deosebită, recurgând la ironie şi umor. Pe copii îi îndemn să citească cât mai mult, fiindcă lectura le formează mintea şi sufletul, contribuind la conturarea profilului lor moral.


-Mulţumim pentru interviu şi vă dorim multă forţă creatoare!

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco