• Curierul de Hâncești

La o cafea cu… Ion Secher

La o cafea cu… Ion Secher,  şef-interimar al Secţiei Consultative din cadrul Spitalului raional Hânceşti: „Atunci când medicii vor fi salarizaţi pe măsură şi calitatea serviciilor medicale va fi cu mult mai bună!”


-Dle Secher, aţi început cariera medicală în calitate de medic obstetrician-ginecolog, activând ulterior în această funcţie aproape 20 de ani în Maternitatea din Hânceşti. Cum au fost acei ani şi de ce anume aţi ales să deveniţi medic obstetrician-ginecolog?


-Da, mi-am început cariera de medic obstetrician-ginecolog în anul 1987, când am fost trimis ca tânăr specialist în Spitalul de sector din s. Lăpuşna, în condiţii de sat, fără prea multe condiţii sanitar-medicale, nemaivorbind de echipament medical. Aici am activat pe parcursul unui an şi jumătate, apoi am luat şi servicii de noapte în Maternitatea din or. Hânceşti. Începând cu anul 1989, am trecut cu totul cu serviciul în Hânceşti, în calitate de medic obstetrician-ginecolog în serviciul de urgenţă, apoi ca şef al Secţiei postnatale din cadrul Maternităţii. Au fost ani grei, dar în care am lucrat cu mult entuziasm şi o satisfacţie deosebită. Procentul naşterilor pe an era unul foarte mare, ceea ce nu se poate spune despre ultimii ani de acum, când rata natalităţii, dar şi cea a fertilităţii a scăzut considerabil. Atunci, bunăoară,  în 24 de ore aveam câte 10 naşteri, pentru comparaţie - în anul 1998, am avut peste 1300 de naşteri, iar în 9 luni ale acestui an avem doar 650 de naşteri. Totodată, am avut norocul să activez, având alături nişte medici ginecologi profesionişti, precum: Ion Vârlan, Ghenadie Tăutu, Liviu Tăutu, etc., de la care am învăţat foarte multe lucruri la acel moment. Decizia de a mă face medic obstetrician-ginecolog am luat-o, probabil,  după ce am frecventat pe parcursul a doi ani Cercul de Obstetrică, organizat pe lângă catedră, dar şi pentru că în acea perioadă era un prestigiu să îmbrăţişezi o aşa meserie, şi nu regret. Primeşti o satisfacţie dublă când practici o astfel de profesie – ajuţi o femeie să-şi îndeplinească rolul său primordial pe acest pământ – să devină mamă şi vezi cum apare pe lume un copil.  


-Astăzi vă regăsim deja în sfera Sănătăţii reproducerii, deţinând totodată, şi interimatul funcţiei de şef al Secţiei Consultative din cadrul Spitalului raional Hânceşti. Cum îmbinaţi aceste două funcţii şi care dintre acestea vă ia mai mult timp? 


-Într-adevăr, mai bine de un an deţin interimatul funcţiei de şef al Secţiei Consultative, rămânând, totodată, pe jumătate de salariu în funcţia de medic obstetrician-ginecolog al Cabinetului Sănătatea reproducerii. Evident, că prima îmi ia mult mai mult timp, deoarece ţine de chestii organizatorice, administrative, de birou, şi deşi este o practică nouă, este una interesantă, în care încerci să analizezi şi să apreciezi munca fiecărui medic specialist, care  deşi fiecare în parte e specializat pe un anumit domeniu, au în comun o singură prioritate – sănătatea omului.


-Secţia Consultativă din cadrul Spitalului raional Hânceşti prestează servicii medicale pentru toţi locuitorii raionului Hânceşti. Care este efectivul medical disponibil la moment şi ce necesităţi ar avea acesta pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale acordate? 


-Colectivul medical al Secţiei Consultative întruneşte la moment 17 medici de profil îngust, 14 asistente medicale şi 3 infirmiere. Policlinica duce lipsă azi de un medic reumatolog şi cardiolog, pentru consultarea în acest domeniu, pacienţii sunt trimişi de medicul de familie la Spitalul republican, sau la alte clinici din capitală. Cu regret şi baza tehnico-medicală a Secţiei Consultative este una foarte învechită, iar în cazul unor maladii mai grave şi investigaţii mai performante, pacienţii sunt redirecţionaţi să le efectueze la instituţiile republicane sau unele centre diagnostice din capitală care dispun de un utilajul medical mai performant. Evident, că mult mai rezonabil ar fi dacă Secţia Consultativă ar dispune de utilajul medical mai modern pentru a investiga pacienţii pe loc, fără a-i purta pe drumuri. La moment, se face reparaţie capitală a sălilor de pansament, dar şi proceduri chirurgical-traumatologice de la etajul II, lucrări care evident vor schimba atmosfera de lucru.


-Secţia Sănătăţii reproducerii constituie, de fapt, veriga intermediară dintre sectorul medical primar şi cel de staţionar în acordarea asistenţei medicale în domeniul sănătăţii reproducerii, accentul fiind pus pe îngrijirile medicale în timpul sarcinii. Care sunt cele mai grave probleme cu care se adresează pacientele Dvs. atunci când îşi planifică o familie, inclusiv naşterea unui copil?


-Vreau să mă refer puţin la starea sănătăţii femeilor noastre. O mulţime de femei de vârstă reproductivă, din păcate, suferă acum de diferite boli, iar aceste afecţiuni duc nemijlocit la afectarea procesului de procreare, de aceea acestea ar avea nevoie de anumite investigaţii mai performante înainte de a concepe o sarcină. Chiar dacă aceste investigaţii sunt foarte costisitoare, ele trebuie realizate neapărat. Bolile transmisibile, bolile ginecologice inflamatorii, cărora nu le atragem atenţie la timpul potrivit, lăsându-le să treacă de la sine, dar şi ne adresarea la timp la doctor, evident că, toate acestea, duc la nişte complicaţii severe în timpul sarcinii. Totodată, din cauza lipsei de timp, dar şi migraţiei peste hotare, foarte multe femei ignoră consultarea permanentă a medicului obstetrician ginecolog care i-ar urmări  întreaga sarcină, în timpul căreia pot apărea diverse complicaţii. Programarea sarcinii, nu înseamnă de fapt, programarea genului copilului - băiat sau fată, (pe care, de fapt, nimeni nu vi-l poate garanta suta de procente), ci mai degrabă, programarea unui copil sănătos şi dorit la timpul potrivit.  


-Ce credeţi că trebuie schimbat azi în sistemul de sănătate pentru ca medicii să-şi onoreze cu demnitate, devotament şi mai multă responsabilitate meseria, iar pacienţii să rămână satisfăcuţi de serviciile medicale prestate?


-Evident că, sistemul de sănătate necesită o modernizare şi anume în dotarea spitalelor, îndeosebi a celor raionale, de circumscripţii, dar şi secţiilor consultative (nu doar cele din capitală), cu aparataj medical de performanţă, cu totalul de medicamente necesare, şi nu în ultimul rând - o majorare a salariilor medicilor după nişte criterii profesionale echitabile. Respectiv, atunci când medicii vor fi salarizaţi pe măsură şi calitatea serviciilor medicale prestate va fi cu mult mai bună. Vreau să spun că se face mult și se lucrează foarte mult, dar este nevoie de încă mai mult, pentru ca atât medicii cât şi pacienţii noştri să primim o satisfacţie reciprocă. 


-Sunteţi o familie de medici, dvs. – medic obstetrician-ginecolog şi soţia – medic-laborant în cadrul Laboratorului de analize a Spitalului raional. Aveţi trei copii, doi dintre care deja v-au călcat pe urme, doar că au ales stomatologia. I-aţi influenţat Dvs., cumva în calitate de părinţi, la alegerea profesiei sau a fost decizia lor?


-Nu cred că ne-am dorit cu tot dinadinsul să ne vedem copiii medici, deoarece ştim cum se mănâncă această pâine, câtă responsabilitate şi jertfire de sine cere, mai mult, întotdeauna i-am lăsat pe ei să-şi aleagă meseria pe care şi-o doresc şi ar avea plăcere de pe urma ei. Şi totuşi, le-am aprobat decizia, de a fi medici-stomatologi, mai întâi a fetei, apoi şi a băiatului, deoarece am înţeles că le place mult ceea ce fac, împărtăşindu-ne cu multă bucurie orişice mică realizare în explorarea meseriei practicate. 


-În ultima perioadă, în Secţia Consultativă Hânceşti se observă o întinerire a colectivului medical, prin angajarea cadrelor tinere, unii veniţi pentru a-şi face aici studiul de rezidenţă. Cum credeţi că ar trebui motivaţi aceşti tineri specialişti pentru a rămâne să activeze în sistemul de sănătate din raion?


-Da, recent şi-au făcut studiul de rezidenţă în Secţia Consultativă trei medici: un cardiolog, endocrinolog şi chirurg. Desigur, că ne-am dori foarte mult ca unii dintre ei să rămână la noi, dar, adeseori, aceştia dau preferinţă serviciilor peste hotare sau clinicilor private din capitală. E şi normal, că acolo sunt atraşi de nişte salarii mai mari, dar şi condiţii de muncă mai decente. Fapt, care ar trebui să pună în gardă Ministerul Sănătăţii pentru a-i motiva cumva pe tinerii specialişti pentru a se angaja în instituţiile medicale de stat, unde se duce o lipsă acută de specialişti în domeniu. În ultimii doi ani, spre exemplu, în Secţia Consultativă Hânceşti au venit şi s-au angajat 3 tineri specialişti, dintre care la moment au rămas doar doi – medicul chirurg şi traumatolog.  Medicina este una din principalele domenii de activitate ale ţării în care, în primul rând trebuie să se investească în cadrele medicale, în creşterea lor profesională, deoarece investind în oamenii cu halate albe, investim în sănătate, or într-o viitoare societate sănătoasă!



Tatiana Todoseiciuc

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco