• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Nicu Petruşan, olimpic la istorie, elev la LT „M. Sadoveanu”



„Creşterea calităţii vieţii în Republica Moldova va duce implicit la o revenire masivă a tinerilor acasă”


-Nicu, pentru început, te invităm să ne povesteşti despre tine, pasiunea ta pentru istorie, rezultatele frumoase la concursurile raionale şi republicane şi alte hobby-uri...


-Sunt un adolescent asumat şi un elev responsabil în clasa a 12-a a Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din municipiul Hânceşti. Deşi sunt înscris la profilul real, pasiunea mea trece bariera formulelor, identificându-se cu obiectul Istoria Românilor şi Universală. Anume această antiteză m-a ajutat să-mi dezvolt o opinie critică, o concepţie aparte, care a simplificat apariţia rezultatelor aşteptate. După zeci de teme studiate, pagini scrise şi hărţi analizate, am putut să mă bucur şi de unele performanţe, reuşind să-mi apăr timp de 3 ani consecutiv poziţia întâi în cadrul olimpiadei raionale la Istorie şi, de asemenea, am reuşit să obţin 3 ani la rând cea de-a 2-a poziţie a clasamentului republican. Aceste performanţe nu ar fi putut fi atinse fără sprijinul familiei şi suportul profesoarei Pîrău Olga. Între pregătirile pentru olimpiade şi concursurile “CE? UNDE? CÂND?” la care particip, încerc să practic şi sportul, fiind un fan al jocului de volei. Sunt de părerea că îmbinarea vieţii cognitive cu cea sportivă defineşte persoana mea.


-Cum crezi, de ce mulţi tineri cu perspectivă din ţara noastră aleg să-şi continue studiile peste hotare şi aleg să rămână acolo? Ce i-ar motiva să revină înapoi?

-Consider că tinerii aleg universităţile de peste hotare în detrimentul celor din Republica Moldova din perspectiva calităţii studiilor, variatelor oportunităţi de creştere profesională, dar şi datorită garanţiei unei stabilităţi profesionale şi personale. În opinia mea, condiţiile pentru întoarcerea tineretului acasă ţin de o concurenţă liberă pe plan profesional, o stabilitate economică şi o politică de susţinere a tinerilor profesionişti din partea statului. Or, creşterea calităţii vieţii în Republica Moldova va duce implicit la o revenire masivă a tinerilor acasă.



-Tu unde te vezi în viitorul apropiat, întrucât, în curând, va trebui să iei o decizie în privinţa studiilor post-liceale?

-Din păcate, la fel ca o bună parte dintre absolvenţii de liceu, vreau să-mi continui studiile peste hotarele ţării şi spun din păcate pentru că instituţiile de învăţământ superior din ţara noastră nu ne oferă oportunităţi la fel de bune ca cele din exterior. Varianta cea mai probabilă este România, care dispune de un sistem universitar puternic şi eficient. Aş vrea să studiez dreptul la Universitatea din Bucureşti, pentru ca, mai apoi, să activez în calitate de avocat. Este esenţial ca în momentul în care alegi domeniul şi locul unde îţi vei face studiile să reflectezi bine pentru a nu risca o alegere greşită, iar opţiunea mea este una calculată, bazată pe dorinţă şi necesitate, care sper să fie cu succes.


-Care sunt, după părerea ta, cele mai mari provocări ale tinerilor şi ce i-ar ajuta să le depăşească?

-Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să fii tu însuţi într-o lume care încearcă să te facă precum toţi ceilalţi. Trăind într-o lume rigidă, materialistă, digitalizată tinerii sunt la rândul lor prinşi în capcanele cotidiene, conducându-se după modelul impus de societate. Astfel, principala provocare a tânărului de astăzi este să forţeze bariera ordinarului, pentru a putea trăi o viaţă echilibrată şi sănătoasă. O altă provocare importantă pentru tineri poate fi ţintirea unui anumit scop şi implementarea strategiei de obţinere a rezultatului dorit. Pentru a înfrunta aceste provocări ale vieţii, tinerii trebuie să fie bine informaţi, să aibă sprijinul familiei, dar şi să posede o deprindere de dezvoltare continuă.


-Dacă tinerii sunt o forţă, una mare de altfel, cum s-ar schimba lucrurile spre bine în oraş/raion dacă aceştia ar fi implicaţi mai mult în viaţa socială?

-Tineretul constituie viitorul oricărei societăți sănătoase. Într-un oraș populat preponderent de tineri atmosfera ar fi una plină de viață, energică, dinamică, variată şi mereu gata pentru schimbare. În opinia mea, aşa cum tinerii aduc cu ei progresul, localitatea s-ar bucura de inovații, schimbări constructive în toate sferele de activitate. Avantajele unei comunități tinere sunt nenumărate, vorbim despre atragerea investitorilor străini, implicarea în diverse proiecte comunitare, diversificarea activităților sportive și culturale în localitate. Concluzionând, tinerii simbolizează putere și dorință, capacități necesare societății interriverane.



-Ce schimbări ai vrea să vezi tu în oraşul tău, prin perspectiva ta şi a tinerilor din generaţia ta? Ce obiective strategice are trebui îndeplinite pentru a satisface necesităţile tinerilor noştri?


-Municipiul Hânceşti este o aşezare pitorească şi un obiectiv strategic de mare importanţă pentru statul Republica Moldova. Din acest motiv, consider că este necesară o dezvoltare continuă şi durabilă a tuturor oportunităţilor localităţii. La moment, este cazul ca autorităţile locale să se concentreze pe continuarea dezvoltării infrastructurii oraşului. Este necesar să creăm cetăţenilor condiţii de trai calitative: drumuri de acces, apă potabilă, spaţii verzi, spaţii pentru odihnă bine amenajate. Consider că obiectivul strategic pe care trebuie să se focalizeze administraţia locală este crearea locurilor de muncă remunerate la standarde europene pentru a putea atrage cât mai mulţi tineri. De asemenea, implementarea unor programe de susţinere a tinerilor talentaţi (sportivi, artişti, olimpici) ar trebui să rămână un obiectiv de perspectivă pe agenda autorităţilor publice.


-La 10 noiembrie a fost marcată Ziua Naţională a Tineretului. De care lucruri trebuie să-i conştientizeze această zi pe tinerii din ţara noastră şi ce mesaj le-ai transmite tu tinerilor de vârsta ta?

-Ziua Naţională a Tineretului vine să reamintească valoarea și semnificația tânărului într-o societate. Noi, tinerii, trebuie să conștientizăm responsabilitatea care ne stă pe umeri, fiindcă noi suntem viitorul, noi suntem schimbarea și viziunea strategică. În acest context , tinerii trebuie să înţeleagă rolul major pe care îl joacă în progresul societății. Este necesar să dăm dovadă de luciditate, responsabilitate şi democrație în acțiuni. În prezent, atitudinea este totul, iar atitudinea tinerilor reprezintă viitorul, astfel deciziile pe care le luăm astăzi vor avea consecințe mâine. Trăgând o linie concluzivă, vreau să accentuez că practica demonstrează că temelia unei viitoarea afirmări intelectuale se schițează prin muncă intensă şi originalitate. Or, într-o societate în care toți se conduc după modele, noi nu trebuie să uităm îndemnul unui mare elin: „Fii tu însuți”.


-Mulţumim pentru interviu!

Elena ZAIŢEV

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco