• Curierul de Hâncești

La o cafea cu poeta şi publicista Maria Vlas Botnaru

„În societatea care nu pune valoare pe sufletul omului domină haosul...”


-Care sunt izvoarele de inspiraţie ale Mariei Vlas Botnaru la începutul amorţit de frig al lui Făurar? La ce lucraţi acum?


-Pentru că sunt o fire emotivă, un prim izvor de inspiraţie îl găsesc în natură, care, fiind în perpetuu dinamism, provoacă şi în sufletul meu o stare adecvată: bucurie, tristeţe, admiraţie, nostalgie, dor sau regret, sentimente caracteristice oricărui om. Ca membru al societăţii nu pot fi indiferentă transformărilor produse, mă doare  haosul, ce ia amploare în ultimul timp în Moldova cuprinsă între Prut şi Nistru şi rezolvarea tuturor problemelor o văd în unirea cu România. Mai pe scurt ar fi: viaţa omului, cu bune, cu rele, este un serios motiv de condei. La moment, sunt cuprinsă de mrejele unui proiect de carte, o nouă culegere de versuri, ce a fost programată din 2015 şi care sper să-şi afle realizarea în anul curent.


-Vorbiţi-ne despre cele trei cărţi lansate de Dvs. ... Despre ce sunt şi cărui public i se adresează?


-Volumul de debut este întitulat „Imensitatea Iubirii”, apărută în 2011 la Chişinău. Al doilea e cu titlul „Urmele dragostei eterne”, apărută la Chişinău în 2013, iar volumul trei poartă genericul „Poezii patriotice”, apărută tot la Chişinău, în 2014. Am mai editat o carte personalizată, dedicată unicului meu nepoţel cu ocazia primului an de viaţă, care a şi fost botezată „Îngeraşul bunicuţei”, apărută în 2015 la Chişinău cu un tiraj limitat, adică pentru cei apropiaţi. Dacă m-aş referi la tematica ce e reflectată în lucrările mele, aş putea spune laconic: viaţa unei femei în toată plinătatea ei: femeie, mamă şi fire patriotică. Adresate publicului larg, sunt măgulită când cineva se regăseşte în starea pe care încerc s-o transmit prin cele scrise. 


-Unde vă regăsiţi mai bine – în versuri sau în proză? De ce?


-De multe ori m-am prins la gândul, că versul se scrie mai uşor, ca în proverbul: „Vorba lungă – sărăcia omului”. Nu-mi pot explica de ce, dar versul îl scriu cu deosebită vibraţie lăuntrică.


-Atunci când sunteţi departe, cum se materializează dorul Dvs. de baştină, de Sărata Galbenă? Cât de des reveniţi acasă?


-Satul Sărata Galbenă este leagănul copilăriei mele şi locul sfânt, unde odihnesc buneii şi părinţii, vatra unde locuiesc rudele, căci neamul Vlas este foarte numeros. De aceea, când mi-am văzut visul împlinit, am revenit acasă, împărţindu-mi bucuria cu cei care m-au crescut şi educat.  De câte ori am posibilitate, cu mare drag mă întorc acasă şi ca o tradiţie este revenirea la Paştele Blajinilor, căci cel de-şi uită strămoşii, riscă a uita cine este.


-Am observat din poze că, cu anumite ocazii, purtaţi cu mândrie ie. Revenirea la tradiţii este în armonie cu mesajul transmis de creaţia Dvs.?


-Patriotismul mi-a fost altoit încă de pe băncile şcolii de către un curajos patriot al timpului Gheorghe Sângereanu, profesor de limbă română prin vocaţie. În timpul regimului comunist am fost stresată din această cauză, cu pericolul de a fi exclusă din şcoală în ultimul an de studii, dar norocul a fost să ies cu brio din impas, pentru că am avut alături mentori înţelepţi. Eu nu am revenit la tradiţii, ci le-am păstrat cu sfinţenie în suflet peste timp, de aceea imensă mi-a fost bucuria, când am făcut rost de o ie din in topit tocmai de la Bucureşti şi care m-a costat peste 200 euro, o avere întreagă, dar s-a meritat, pentru că e atât de bogată, ca şi dragostea pentru tot ce-i românesc, care-mi umple sufletul. Desigur, şi creaţia mea musteşte de acest sentiment.


-Care este locul omului de creaţie în societatea noastră rece, mereu grăbită şi mai mult consumatoare de bunuri decât de valori? 


-Dacă ne-am referi la societatea de azi, deplorabilă este nu numai situaţia omului de creaţie, dar în general a omului. Cred că nu voi face o descoperire prin afirmaţia, că în societatea care nu pune valoare pe sufletul omului domină haosul, căci, grăitoare în acest sens, ne serveşte însăşi situaţia în care am ajuns. Şi faptul că multă lume încă - cu mare durere scriu aceste rânduri - nu înţelege încotro ne duce Dodon şi Usatâi, e anume cauza, că societatea e consumatoare de bunuri materiale, dar nu de valori spirituale, fapt de care ştiu a se folosi cei ce manipulează masele, cu toate consecinţele pe care la moment le suportăm.


-Din ianuarie 2014, sunteţi membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Faceţi ziaristică în România? Dacă da, ce satisfacţii vă aduce această profesie? Este un alt aspect al creaţiei?


- Prin activitatea a trei bloguri, pe care le am în internet: www.tighinaromaneasca.wordpress.com, www.mariabotnaru.wordpress.com,

www.mariavlasbotnaru.wordpress.com m-am bucurat de privilegiul de a deveni membră a Uniunii Ziariştilor din România. Cu mare regret, nu fac ziaristică în presa de peste Prut şi motivul ar fi că nu găsesc timp pentru a-l consacra acestei profesii, pe care o găsesc nu numai captivantă, dar şi destul de utilă societăţii. În fond, ziaristica este aceeaşi creaţie.  


-Care sunt bucuriile femeii Maria Vlas Botnaru şi cât de mult iubiţi florile şi perlele, motive care se regăsesc în poeziile Dvs. pline de sensibilitate?


-Dacă aş începe cu bucuriile supreme, atunci naşterea nepoţelului Albert-Andrei Oprea în 2014 ar fi prima, apoi ar urma fericirea de-a fi mamă a trei copii: fiicelor –  Cristina şi Mihaela, feciorului Petru şi ginerelui Renat. De asemenea, mă bucură mult o piesă de teatru reuşită, ce pentru un timp mă rupe de forfota vieţii; o carte, pe care o citesc cu  sufletul la gură; muzica, în special folk-ul românesc. Prietenii, pe care-i am - prea puţini, dar adevăraţi - la fel sunt una din bucuriile sufletului. Nu cred că am găsi pe Pământ omul care să nu admire florile sau femeia ce n-ar prefera un şirag de perle, mai mult decât atât, susţin cu certitudine, că nici una nu detestă diamantele. Cu regret, societatea contemporană a pus pe umerii femeii alte probleme, decât menirea ei. Personal ador trandafirii în toată plinătatea culorilor, doar să fie oferiţi din inimă, probabil, de aceea, de cele mai dese ori, sunt prezenţi în poeziile mele.


-În final, care este mesajul Dvs. către publicul cititor de la noi?


-Pentru mine Hânceştiul este o vatră strămoşească, unde locuiesc oameni harnici, talentaţi şi plini de optimism, care la timpul cuvenit au jucat rolul lor în formarea mea ca personalitate, de aici şi ţin la acest meleag ca la locul de baştină. Pentru a ne îndreptăţi numele de Om pe Terra, v-aş îndemna pe fiecare să lăsăm cât mai multe urme demne, ca urmaşii să spună cu mândrie despre noi: au trăit şi au făcut fapte frumoase, căci: „Viaţa unui om este atâta câtă binefacere lasă în urma sa”, după cum menţiona şi Octavian Goga. Şi pentru că menirea fiecărui cetăţean este de-a contribui la prosperarea neamului său, să ne facem şi noi datoria cu sfinţenie prin a reveni la unitatea sa teritorială.


-Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim succes pe tărâmul creaţiei!



Elena Zaițev

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco